ICCJ. Decizia nr. 6486/2004. Civil. Declinare competenta. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6486
Dosar nr. 11824/2004
Şedinţa publică din 8 septembrie 200.
Asupra recursului faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca la data de 14 octombrie 2003, reclamanta SC T.C. SA a chemat în judecată pe pârâta SC U.C. SA, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună rectificarea C.F. 114329 Cluj, topo 16382/9, nr. serial 15 pentru terenul în suprafaţă de 1758 mp, intabularea dreptului său de proprietate şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 9895 din 6 noiembrie 2003, Judecătoria Cluj Napoca a declinat competenţa materială de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Apel Cluj, cu motivarea că reclamanta şi-a precizat acţiunea, în sensul că a solicitat anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Industriilor.
Prin încheierea nr. 178 din 4 februarie 2004, Curtea de Apel Cluj a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a cererii la Judecătoria Cluj Napoca, reţinând că, deşi părţile au calitatea de comercianţi, în cauză nu operează prezumţia de comercialitate, deoarece obiectul litigiului nu este consecinţa unui contract intervenit între părţi.
S-a mai constatat că în cauză nu se pune problema unui conflict negativ de competenţă, întrucât declinarea la judecătorie este consecinţa determinării exacte a obiectului cauzei.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs reclamanta T.C. SA.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta–reclamantă a arătat că încheierea este nelegală, deoarece s-a ivit un conflict negativ de competenţă, curtea de apel fiind nevoită să suspende orice altă procedură şi să înainteze dosarul instanţei în drept să hotărască asupra conflictului prin regulator de competenţă.
Recursul este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (2) C. proc. civ., există conflict de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe, prin hotărâri irevocabile, s-au declarat necompetente de a judeca aceeaşi pricină, instanţa înaintea căreia s-a ivit conflictul de competenţă fiind obligată, conform art. 21 din cod, să suspende din oficiu orice altă procedură şi să înainteze dosarul instanţei în drept să hotărască asupra conflictului.
Important, în sensul textului invocat, nu este motivul pentru care două sau mai multe instanţe s-au declarat necompetente ci faptul că instanţa care a primit dosarul prin hotărârea de declinare a competenţei constată, la rândul său, că este necompetentă şi consideră că instanţa care i-a trimis dosarul este competentă.
Prin urmare, încheierea Curţii de Apel Cluj, care constată că nu există conflict negativ de competenţă pentru că declinarea este consecinţa stabilirii cu exactitate a obiectului cauzei, a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) C. proc. civ.
Pentru aceste motive, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantă şi va casa în parte încheierea, constatând ivit conflictul negativ de competenţă.
Judecând conflictul ivit, se constată că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat rectificarea cărţii funciare şi intabularea dreptului său de proprietate, deoarece, raportat la dispoziţiile Decretului-lege nr. 115/1938, titlul actualului proprietar este lovit de nulitate.
La termenul din 6 noiembrie 2003, în faţa Judecătoriei Cluj Napoca, reprezentantul reclamantei a precizat oral principalul petit al acţiunii, solicitând anularea actului de atestare a dreptului de proprietate.
În faţa instanţei de apel, reclamanta a susţinut că nu a făcut precizări în sensul reţinut de instanţa de fond şi a depus o cerere scrisă, semnată de directorul general, prin care arată că obiectul acţiunii este rectificare de carte funciară.
Faţă de obiectul acţiunii, Înalta Curte constată că prezenta cauză are natură civilă, competenţa de soluţionare a cererii revenind, conform art. 1 C. proc. civ., Judecătoriei Cluj Napoca.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta SC T.C. SA
Casează în parte încheierea nr. 178 din 4 februarie 2004 a Curţii de Apel Cluj.
Constată ivit conflictul negativ de competenţă.
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 septembrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 6584/2004. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6483/2004. Civil. Conflict de munca. Recurs... → |
---|