ICCJ. Decizia nr. 6514/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6514
Dosar nr. 1210/2004
Şedinţa publică din 23 noiembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Mureş sub nr. 10.036 din 11 octombrie 2002, reclamanta A.E.M. a chemat în judecată pârâţii Tribunalul Mureş şi Ministerul Justiţiei şi a solicitat obligarea lor la restituirea sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări de sănătate pe perioada 1 ianuarie 1999-1 februarie 2001, actualizate în funcţie de indicele de inflaţie.
Pârâtul Ministerul Justiţiei a chemat în garanţie C.A.S. Mureş şi aceasta din urmă, la rândul său a chemat în garanţie C.N.A.S.
Tribunalul Mureş, prin sentinţa civilă nr. 609 din 25 noiembrie 2002 a admis în parte acţiunea reclamantei A.E.M. şi în consecinţă, a obligat pârâţii să-i plătească suma de 3.801.838 lei, reţinută cu titlu de contribuţie de asigurări sociale de sănătate, în procent de 7 %, din toate drepturile de natură salarială pe perioada 1 ianuarie 2000-1 februarie 2001, actualizată în funcţie de indicele de inflaţie de la data pronunţării prezentei hotărâri.
A fost respins capătul de cerere privind pretenţiile referitoare la sumele reţinute cu acelaşi titlu pe perioada 1 ianuarie 1999-31 decembrie 1999.
S-a admis în parte cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Ministerul Justiţiei în contradictoriu cu C.A.S. Mureş, ca urmare a respingerii excepţiei inadmisibilităţii şi a fost obligată cea din urmă să-i restituie suma de 3.801.838 lei, reprezentând sumă încasată cu titlu de contribuţie de asigurări sociale de sănătate pe perioada 1 ianuarie 2000-1 februarie 2001.
Au fost respinse celelalte pretenţii formulate de pârâtul Ministerul Justiţiei în contradictoriu cu chemata în garanţie C.A.S. Mureş.
S-a admis cererea de chemare în garanţie formulată de C.A.S. Mureş în contradictoriu cu C.N.A.S. Bucureşti ca urmare a respingerii excepţiilor de inadmisibilitate şi a lipsei calităţii procesuale pasive.
C.N.A.S. Bucureşti a fost obligată să restituie C.A.S. Mureş suma ce reprezintă 25 % din contribuţiile de asigurări sociale de sănătate, actualizată în raport de rata inflaţiei, începând cu data virării de către C.A.J. Mureş şi până la data restituirii integrale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă că acţiunea este admisibilă, iar cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de Ministerul Justiţiei, că nu este fondată, întrucât reclamanta se află în raport de muncă cu Tribunalul Mureş, care este ordonator secundar de credite, sub conducerea Ministerului Justiţiei, care este ordonator principal şi urmăreşte aplicarea şi respectarea normelor legale de către instituţiile din subordine şi implicit a sumelor cuvenite sub formă de drepturi salariale.
Pe fond, s-a reţinut că în baza art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992, magistraţii şi personalul auxiliar beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, legea necondiţionând acordarea asistenţei medicale gratuite de plata unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate.
Curtea de Apel Târgu-Mureş, prin Decizia civilă nr. 488/R din 24 aprilie 2003 a respins ca nefondate recursurile declarate de către Ministerul Justiţiei, C.A.S. Mureş şi C.N.A.S. Bucureşti, reţinând în acordarea asistenţei medicale gratuite nu poate fi condiţionată de plata unei contribuţii lunare, întrucât s-ar ajunge în fapt la o asistenţă medicală contra cost, eliminându-se astfel caracterul de gratuitate al acestora.
În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva acestor două hotărâri, considerând că au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei în fond.
În acest sens, se susţine că în conformitate cu prevederile Legii nr. 92/1992 magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, iar condiţiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin HG nr. 409/1998, precum şi prin Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri, în sensul că acordarea gratuităţilor se face în condiţiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.
Se mai susţine că printr-o interpretare sistematică a tuturor actelor normative menţionate, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la asistenţă medicală gratuită, numai dacă fac dovada că li se fac reţineri în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate.
De asemenea, se invocă împrejurarea că în Legea nr. 145/1997 se prevede obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români, cu domiciliul în ţară, pentru cetăţenii străini şi apatrizii care au reşedinţă în România, dar, totodată şi obligaţia acestora de a plăti contribuţia lunară, cei exceptaţi de la plata contribuţiei fiind nominalizaţi în mod expres în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate.
Se concluzionează în recursul în anulare că prin tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate şi pe magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate, se deduce intenţia ca aceştia să nu fie scutiţi de plata pentru fondul de asigurări sociale de sănătate.
Ca atare, se apreciază că prin hotărârile criticate, instanţele au interpretat şi au aplicat greşit actele normative în vigoare, atunci când au apreciat că magistraţii nu trebuie să plătească contribuţia lunară, iar această încălcare a legii a determinat o soluţionare greşită a cauzei în fond.
În consecinţă, pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului în anulare şi pe fond respingerea acţiunii reclamanţilor.
Recursul în anulare este fondat.
Este de reţinut în primul rând, că atât în considerentele hotărârilor criticate, cât şi în motivele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleaşi prevederi legale, interpretarea lor fiind însă total diferită.
Astfel, printr-o interpretare sistematică a tuturor dispoziţiilor cuprinse în actele normative ce vor fi analizate, urmează a se reţine.
Este de necontestat că în conformitate cu prevederile art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992, republicată la 30 septembrie 1997, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze.
Condiţiile de acordare a gratuităţilor, aşa cum se precizează în alin. (2) al art. 99 din lege se stabilesc prin hotărâre a guvernului.
În acest sens, Guvernul a emis la 20 iulie 1998 Hotărârea nr. 409, care în art.1 arată fără echivoc, că de aceste gratuităţi se beneficiază în condiţiile Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 iunie 1998), aspect prevăzut şi în Normele comune nr. 318/FB-64-807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiţiei, Curtea Supremă de Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, pentru aplicarea HG nr. 409/1998.
În consecinţă, având în vedere aceste acte normative care prevăd fără echivoc, că beneficiul gratuităţilor prevăzute de art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în condiţiile Legii nr. 145/1997, care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, iar în alineatul al doilea, arată în mod imperativ că „asiguraţii vor plăti o contribuţie lunară pentru asigurări sociale de sănătate".
În art. 6 şi art. 55 din aceeaşi lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuţiei şi cele care sunt scutite de această plată.
Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voinţa sa şi anume că beneficiul gratuităţilor pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condiţiile Legii nr. 145/1997".
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuţi în art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asiguraţi fără plata contribuţiei, sau să fie scutiţi de ea, nu ar fi făcut trimitere la condiţiile Legii nr. 145/1997 şi ar fi menţionat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 şi art. 55 din această lege.
Legiuitorul însă nu a dorit acest lucru, pentru că în categoria excepţiilor au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.
Ca atare, instanţele care au reţinut în hotărârile criticate prin recursul în anulare că sintagma „în condiţiile Legii nr. 145/1997" a fost necesară pentru a atesta asistenţa şi raportul între Legea specială nr. 92/1992 şi Legea generală nr. 145/1997, au interpretat şi au apreciat greşit actele normative mai înainte menţionate, încălcând esenţial, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Distinct de cele mai sus menţionate, urmează a mai reţine că înainte de soluţionarea irevocabilă a cauzei, prin Legea nr. 112 din 30 martie 2001 pentru aprobarea OUG nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1991, art. 99 alin. (1) a căpătat următorul cuprins: „magistraţii în activitate sau pensionarii, precum şi soţul sau soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate", ceea ce demonstrează în plus că voinţa legiuitorului a fost constantă în sensul că gratuităţile să se acorde cu condiţia plăţii contribuţiei lunare pentru asigurări sociale de sănătate.
Astfel fiind, faţă de considerentele arătate, faţă de dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., urmează ca recursul în anulare să fie admis, să se caseze hotărârile criticate şi pe fond să fie respinsă acţiunea reclamantei şi cererile de chemare în garanţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr. 488/R din 24 aprilie 2003 a Curţii de Apel Târgu-Mureş şi a sentinţei civile nr. 609 din 25 noiembrie 2002 a Tribunalului Mureş, pe care le casează.
Pe fond, respinge acţiunea formulată de reclamantă, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 651/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6513/2004. Civil → |
|---|
