ICCJ. Decizia nr. 6597/2004. Civil. Anulare contract ipoteca. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6597
Dosar nr. 7430/2004
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4357 din 2 septembrie 2003, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru cererea privind nulitatea relativă a actului, şi a respins această cerere ca prescrisă. A fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind nulitatea absolută a contractului de ipotecă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii au cerut să se dispună anularea contractului de ipotecă nr. 118 din 11 aprilie 1995, privitor la apartamentul nr. 43 din Bucureşti, invocând faptul că au acceptat să încheie contractul de ipotecă, determinaţi de promisiunile făcute de soţii A., care de fapt urmăreau să fraudeze banca prin înşelăciune. Reclamanţii au invocat şi faptul că la încheierea contractului nu au fost respectate prevederile art. 1774 C. civ., deoarece în contract nu se arată natura şi situaţia bunului ipotecat.
Reţine instanţa de fond, că se invocă două motive de nulitate: dolul, care atrage nulitatea relativă a actului şi neîndeplinirea unei cerinţe de formă a contractului, care atrage nulitatea absolută.
Referitor la dol, s-a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, iar conform art. 9 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 şi, raportat la precizarea făcută de reclamanţi că şi-au dat seama că au fost induşi în eroare în anul 1998, excepţia este întemeiată.
În privinţa formei contractului de ipotecă, se reţine că imobilul este descris astfel: la paragraful al doilea din contract este individualizat prin adresă şi prin natura sa, la paragraful al treilea se specifică situaţia juridică a bunului, iar la paragraful al patrulea se arată că bunul se află în circuitul civil şi se indică valoarea lui de 32.496.000 lei
Prin Decizia civilă nr. 88 A din 22 ianuarie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi împotriva acestei hotărâri.
Instanţa de apel a reţinut, că excepţia privind prescripţia dreptului la acţiunea în anularea contractului de ipotecă pentru motive de dol, corect a fost admisă, deoarece apelanţii au cunoscut manoperele invocate încă din data de 17 septembrie 1998, când au reclamat faptele penale.
Se mai reţine, că imobilul ipotecat este suficient de bine descris în contractul de ipotecă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii care, fără să invoce vreun motiv de recurs, arată, în esenţă, că s-au aplicat greşit dispoziţiile înscrise în art. 9 din Decretul nr. 167/1958, pentru că nu s-a precizat data când au luat cunoştinţă de înşelăciune şi nu se fac referiri la plângerea penală şi nici la hotărârile de condamnare ale soţilor A., pentru infracţiunile de înşelăciune săvârşite împotriva mai multor bănci. Arată recurenţii că, în virtutea rolului activ, instanţele trebuiau să facă adresă pentru a se confirma condamnarea soţilor A. pentru înşelarea celor 5 unităţi bancare şi că s-a admis excepţia prescripţiei fără să se arate de când începe să curgă termenul de prescripţie.
Mai susţin recurenţii, că în contractul de ipotecă nu există menţiunile prevăzute de art. 1774 C. civ. Nu se arată modalitatea în care bunul a fost obţinut de către proprietar, vecinătăţile, cota indiviză, materialele din care este construit, starea lui fizică şi raportul de evaluare al biroului de credite al băncii creditoare.
Recursul va fi respins, pentru următoarele considerente.
Criticile formulate fac posibilă încadrarea în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă dispoziţiile acestui text nu sunt incidente în cauză, deoarece art. 9 din Decretul nr. 167/1958, 1774 şi urm. C. civ. au fost corect aplicate în cauză.
Reclamanţii au invocat ca motive de anulare a contractului de ipotecă: dolul, care atrage nulitatea relativă a actului şi nerespectarea dispoziţiilor art. 1774 şi urm. C. civ., potrivit cărora ipoteca este supusă principiului specializării.
Acţiunea în anulare pentru vicii de consimţământ este prescriptibilă, aşa cum corect s-a reţinut prin hotărârea atacată, iar termenul de prescripţie curge, potrivit art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, de la data la care se naşte dreptul la acţiune.
Pentru situaţia în care se cere anularea pe motiv de dol, conform art. 9 alin. (2) din decret, prescripţia începe să curgă de la data când cel îndreptăţit a cunoscut cauza de nulitate, însă cel mai târziu la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului.
Prin urmare, întrucât, prin lege, este stabilit un termen limită de 18 luni înăuntrul căruia persoana îndreptăţită poate să cunoască motivul de nulitate, cursul prescripţiei extinctive începe să curgă cel mai târziu la momentul expirării termenului de 18 luni, calculat de la data încheierii actului.
Or, în speţă, contractul de ipotecă fiind încheiat la data de 11 aprilie 1995, termenul de 18 luni a expirat la data de 11 octombrie 1996, iar acţiunea înregistrată la instanţă la data de 13 mai 2003, a fost formulată cu depăşirea termenului de prescripţie care, conform art. 9 alin. (2) din decret, a început să curgă cel mai târziu la data de 11 octombrie 1996.
Susţinerea recurenţilor că s-au aplicat greşit dispoziţiile art. 9 din Decretul nr. 167/1958, pentru că nu s-a precizat data când au luat cunoştinţă de înşelăciune, nu este întemeiată. Referitor la termenul de prescripţie, instanţa de apel a reţinut că recurenţii au cunoscut manoperele invocate la data de 17 septembrie 1998, când au reclamat faptele penale.
Faptul că reclamanţii au formulat plângere penală, la data de 17 septembrie 1998, nu are însă relevanţă în cauză, deoarece din adresa nr. 130428 din 12 februarie 2003, aflată la dosarul instanţei de fond, rezultă că aceştia au sesizat organele de urmărire cu privire la fraudele comise de soţii A. în raporturile acestora cu B. SA şi nu pentru actele de viclenie folosite pentru inducerea în eroare a recurenţilor, cu ocazia încheierii contractului de ipotecă.
Corect s-a reţinut prin hotărârea atacată şi faptul că încheierea contractului s-a făcut cu respectarea condiţiilor impuse de art. 1774 şi urm. C. civ.
Într-adevăr, ipoteca este supusă principiului specializării, care priveşte determinarea imobilului asupra căruia este constituită şi a creanţei garantate prin ipotecă. Acest principiu, consacrat prin art. 1774 şi art. 1776 C. civ., are rolul de a oferi terţelor persoane posibilitatea de a-şi da seama dacă valoarea imobilului este sau nu acoperită prin ipotecile care le grevează.
Art. 1774 C. civ. prevede că în actul de constituire trebuie să se specifice natura şi situaţia bunului ipotecat, iar art. 1776 C. civ. prevede că suma pentru care s-a constituit ipoteca trebuie să fie determinată prin act.
Or, în contractul de ipotecă, încheiat de părţile din proces, se arată cu exactitate că ipoteca priveşte apartamentul situat la adresa înscrisă în act, se specifică faptul că imobilul nu este grevat de sarcini sau servituţi, indicându-se certificatul de sarcini, se menţionează că bunul se află în circuitul civil şi că a fost evaluat la suma de 32.496.000 lei de către expertul băncii.
De asemenea, este determinată şi creanţa garantată 300.000.000 lei.
Prin urmare, pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamanţi va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanţii G.A. şi G.C. împotriva deciziei civile nr. 88/A din 22 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 660/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6442/2004. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs → |
|---|
