ICCJ. Decizia nr. 6620/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6620
Dosar nr. 4048/200.
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 6 iunie 2001, astfel cum a fost completată la data de 8 august 2001, reclamanţii P.V. şi P.A., soţi, au chemat în judecată pe pârâta Parohia Ortodoxă Corbeşti, judeţul Bihor, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună dezmembrarea imobilelor cu nr. top. 451/3 şi 452/4 înscrise în C.F. nr. 44 Corbeşti, potrivit schiţei anexate la dosar, să se stabilească în favoarea reclamanţilor un drept de proprietate asupra imobilelor cu nr. top. 451/6 şi 452/7 cu titlu de schimb şi uzucapiune şi să se dispună intabularea acestui drept în cartea funduară.
În motivarea acţiunii reclamanţii au precizat că în anul 1945 terenul în litigiu a fost scos din posesiunea Bisericii Ortodoxe Corbeşti, în urma unui decret de expropriere, şi a fost dat, cu titlu de împroprietărire, numitului P.V., care a folosit terenul până în anul 1956. Susţin reclamanţii că „în perioada respectivă a fost înfiinţată prima formă de asociere socialistă în satul Corbeşti", aşa numita „întovărăşire", care a cuprins şi terenul în cauză. După o scurtă activitate a respectivei asociaţii, terenul a fost dat ca loc de casă reclamanţilor, care au fost obligaţi să cedeze în schimb numitului P.V. o suprafaţă de teren corespunzătoare ca suprafaţă (0,30 ha), în acest fel fiind folosite terenurile de peste 40 de ani.
Pârâta Parohia Ortodoxă Corbeşti, judeţul Bihor, a solicitat respingerea acţiunii cu motivarea că terenurile în privinţa cărora se susţine că a operat schimbul, au fost exceptate de la expropriere prin Decretul-lege nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare şi aceste terenuri îi revin în proprietate, întrucât Parohia Ortodoxă Corbeşti este înscrisă în cartea funciară cu titlu de posesie faptică din anul 1911.
Investită cu soluţionarea cauzei, Judecătoria Beiuş, prin sentinţa civilă nr. 2343 din 17 octombrie 2001, a admis acţiunea reclamanţilor, a dispus dezmembrarea imobilelor nr. 451/1 şi 452/4 într-un număr de opt parcele, a stabilit în favoarea reclamanţilor dreptul de proprietate cu titlu de uzucapiune asupra parcelelor nou formate cu nr. top. 451/6 şi 452/7 şi a dispus intabularea dreptului de proprietate în CF.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut şi motivat că reclamanţii invocă la stabilirea dreptului de proprietate modul de dobândire prin uzucapiune şi schimb având în vedere că terenul a fost dobândit iniţial de P.V., urmare a reformei agrare, fiind dat în schimb reclamanţilor, situaţie în care s-a considerat că reclamanţii au dobândit un drept de proprietate prin prescripţie achizitivă, deci prin posesie prelungită de peste 30 de ani, în mod paşnic şi sub nume de proprietar. Pârâta nu a făcut dovada că posesia reclamanţilor a fost viciată sau întreruptă printr-un mod prevăzut de lege, astfel că ei au dobândit un drept de proprietate, chiar împotriva faptului că pârâta este înscrisă în cartea funduară, care, nefolosind terenul timp îndelungat, şi-a pierdut dreptul de proprietate prin neuz.
Soluţia judecătoriei a fost confirmată prin Decizia nr. 328/A din 1 aprilie 2002 a Tribunalului Bihor, secţia civilă, şi prin Decizia civilă nr. 1007 din 13 septembrie 2002 a Curţii de Apel Oradea, care au respins apelul şi, respectiv, recursul promovate de pârâta Biserica Ortodoxă Corbeşti, judeţul Bihor.
Împotriva hotărârilor pronunţate în cauză, la data de 23 iulie 2003, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ. a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, care a susţinut că hotărârile atacate au fost date cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond şi că ele sunt, totodată, şi vădit netemeinice.
În motivarea recursului în anulare s-a susţinut că în mod greşit instanţele au stabilit dreptul de proprietate cu titlu de uzucapiune în favoarea reclamanţilor, făcând aplicaţiunea art. 1847, art. 1890, art. 1895, art. 1997 şi art. 1899 alin. (2) C. civ., cât timp terenul în litigiu se află situat într-o zonă în care funcţionează regimul de carte funciară, potrivit căruia constituirea, transmiterea, modificarea sau stingerea drepturilor reale imobiliare se fac conform dispoziţiilor Decretului-lege nr. 115/1938, nefiind incidente prevederile Codului civil în materia prescripţiei achizitive, ca mod de dobândire a proprietăţii.
Art. 27 şi art. 28 din acest act normativ, prevedea, în mod excepţional, dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune numai în două cazuri: când s-a înscris în C.F., fără cauză legitimă, un drept de proprietate, iar titularul a posedat imobilul cu bună-credinţă, potrivit legii, timp de 20 de ani; când cineva a posedat un bun nemişcător, în condiţiile legii, timp de 20 de ani după moartea proprietarului înscris în CF. Or, în cauză, reclamanţii nu se găsesc în nici una dintre aceste situaţii, astfel că instanţele în mod greşit au făcut aplicaţiunea Codului Civil.
S-a reproşat instanţelor că, admiţând acţiunea au dispus dezmembrarea imobilului în litigiu, al cărui proprietar este pârâta din anul 1911, în opt numere topografice noi numai pe baza unei schiţe de dezmembrare efectuată extrajudiciar, operaţiune după care, parcelele nou formate au fost atribuite unor persoane care nu sunt părţi în cauză.
În mod greşit instanţele au reţinut că terenul în litigiu a fost expropriat de la Parohia Ortodoxă Corbeşti şi atribuit, prin reformă agrară, numitului P.V., de la care a trecut prin schimb la reclamanţi, deoarece, conform art. 8 din Decretul-lege nr. 187/1945 proprietatea parohiilor era exceptată de la expropriere, iar potrivit art. 20 din acelaşi act normativ, terenurile care au format obiectul reformei agrare erau scoase din circuitul civil.
Recursul în anulare este fondat, dar numai în limitele şi pentru considerentele care succed:
Prin acţiunea introductivă de instanţă, astfel cum a fost precizată, reclamanţii au invocat ca mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului litigios două operaţiuni juridice distincte, un contract de schimb de proprietăţi şi uzucapiunea.
În cauză, instanţele judecătoreşti au analizat, cu precădere, doar cel de al doilea mod de dobândire a proprietăţii, uzucapiunea (asupra căruia se îndreaptă, de altfel, şi critica recursului în anulare), fără a cerceta, pe bază de probe, prima operaţiune invocată în acţiune, contractul de schimb, fără ca instanţele să stabilească dacă cele două mijloace de dobândire ale dreptului real sunt compatibile între ele, precum şi dacă, nu cumva, existenţa unui titlu izvorât dintr-un act juridic nu exclude posibilitatea de a invoca, în acelaşi timp, posesiunea îndelungată, adică faptul juridic, ca mod de dobândire a proprietăţii imobiliare.
Din această perspectivă, o primă chestiune nelămurită în cauză şi care justifică admiterea recursului în anulare şi reluarea judecăţii, este aceea a determinării proprietarului de carte funduară asupra terenului. Astfel, în timp ce din extrasul de C.F. nr. 44 Corbeşti depus la instanţa de fond proprietar al terenului apare „Parohia Ortodoxă în cotă de 1/1 parte posesiune faptică nr. 6593/1911", din extrasul de coală funciară nr. 44 Corbeşti, traducere legalizată din limba maghiară, act nou depus în recurs, proprietar al aceluiaşi teren apare Biserica greco-catolică Corbeşti.
Teza susţinută în recursul în anulare conform căreia terenul în litigiu nu a fost expropriat de la Parohia Ortodoxă Corbeşti şi atribuit, prin reformă agrară, numitului P.V., de la care a trecut prin schimb, la reclamanţi, nu este susţinută integral prin dovezile administrate în cauză. Astfel, din procesul-verbal încheiat la 30 septembrie 1945 în prezenţa tuturor locuitorilor satului Corbeşti, rezultă că una din cele 190 de persoane propuse pentru împroprietărire a fost şi numitul P.V. Pe de altă parte, prin adeverinţa nr. 1291/18 iulie 2001 eliberată de Primăria comunei Ceica se atestă că P.V. a fost înregistrat cu o suprafaţă de 0,27 ha teren agricol în parcela „Clejie" iar „terenul a fost dobândit din proprietatea bisericii prin reforma agrară din anul 1945".
Este adevărat că art. 8 din Decretul-legea nr. 187 din 22 martie 1945 privind reforma agrară excepta de la expropriere, printre altele, bunurile agricole aparţinând bisericilor, parohiilor şi aşezămintelor bisericeşti, numai că potrivit adeverinţei nr. 400/2000 (dosar de fond) eliberată de Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, Parohia Ortodoxă Română Corbeşti a fost desfiinţată de autorităţile comuniste în anul 1947, pârâta fiind reînfiinţată abia la 12 martie 2000, astfel că, în rejudecare, instanţa de trimitere are a se preocupa de verificarea susţinerilor reclamanţilor potrivit cărora terenul litigios, după desfiinţarea parohiei, a făcut succesiv obiectul exproprierii, împroprietăririi, a unei „întovărăşiri" de fapt, şi apoi, a schimbului imobiliar.
Pentru a verifica legalitatea operaţiunii de schimb imobiliar invocată de reclamanţi, instanţa de trimitere va cerceta dacă propunerea de împroprietărire din 30 septembrie 1945 a coschimbaşului P.V. a fost urmată de emiterea titlului de proprietate, aşa cum impuneau prevederile art. 13 din Decretul-lege nr. 187 din 22 martie 1945, deoarece, numai în puterea titlului astfel eliberat proprietatea nemişcătorului putea fi transmisă reclamanţilor.
Eventualitatea eliberării titlului în condiţiile textului menţionat, impune, pentru instanţa de rejudecare, obligaţia de a compara forţa lui probantă, ce trebuie dedusă dintr-o lege de reformă agrară, cu dreptul exhibat de pârâtă, care deşi se pretinde intabulat în cartea funduară, el nu are ca izvor al intabulării un act translativ de drept real, ci o simplă „posesiune faptică".
Totodată, instanţa de trimitere va verifica, în rejudecare, pe bază de dovezi, inclusiv printr-o expertiză tehnică de specialitate, dacă terenul cu care se pretinde că a fost împroprietărit P.V. este cel care a fost transmis reclamanţilor prin contractul de schimb, nemişcător pe care ei îl stăpânesc şi în prezent.
Faţă de cele ce preced, se va admite recursul în anulare, vor fi casate hotărârile date în cauză cu trimiterea acesteia spre rejudecare la prima instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr. 1007/R din 13 septembrie 2002 a Curţii de Apel Oradea, deciziei civile nr. 328 A din 1 aprilie 2002 a Tribunalului Bihor, sentinţei civile nr. 2343 din 17 octombrie 2001 a Judecătoriei Beiuş, pe care le casează şi trimite cauza spre rejudecare Judecătoriei Beiuş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 662/2004. Civil. Conflict de munca. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 6622/2004. Civil → |
|---|
