ICCJ. Decizia nr. 6630/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6630
Dosar nr. 1232/2004
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul A.A. a chemat în judecată UM 01606 Sibiu şi Ministerul Apărării Naţionale solicitând obligarea pârâţilor la plata diferenţei dintre ajutoarele brute datorate în baza art. 31 din Legea nr. 138/1999 şi ajutoarele nete plătite, actualizate cu indicele de inflaţie, cu motivarea că, fiind trecut în rezervă cu drept de pensie, avea dreptul la un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară brută avută în luna februarie 2000.
Tribunalul Sibiu, prin sentinţa civilă nr. 584 din 4 noiembrie 2002, a admis acţiunea şi cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice şi a obligat primul pârât să plătească reclamantului suma de 174.954.955 lei, reprezentând valoarea actualizată a drepturilor băneşti neacordate la data pensionării pe perioada cuprinsă între martie 2000 şi iulie 2002. A obligat chematul în garanţie să plătească Ministerului Apărării Naţionale suma menţionată, actualizată.
S-a reţinut că reclamantul a făcut parte din personalul militar al Ministerului Apărării Naţionale fiind trecut în rezervă cu drept de pensionare conform deciziei din 14 martie 2002 iar la data pensionării a beneficiat de ajutoarele prevăzute de art. 31 pct. 1 şi 2 din Legea nr. 138/1999, potrivit căruia, ajutoarele sunt neimpozabile şi se stabilesc în raport de solda lunară brută.
S-a mai apreciat că dispoziţiile art. 6 lit. f) din OG nr. 73/1999, nu sunt aplicabile în speţă deoarece acest text de lege se referă la drepturile constând în plăţi compensatorii şi ajutoare acordate cadrelor trecute în rezervă ca urmare a nevoilor de reducere şi restructurare.
Prin Decizia civilă nr. 603 din 10 martie 2003, Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Finanţelor.
Împotriva acestor hotărâri şi în temeiul prevederilor art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare considerând că au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Se susţine în esenţă că, prin hotărârile atacate au fost încălcate prevederile art. 5, art. 6 şi art. 86 din OG nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, ca şi cele ale HG nr. 1066/1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea art. 5 din OG nr. 73/1999, potrivit cărora ajutoarele acordate militarilor trecuţi în rezervă, sunt asimilate veniturilor salariale şi ca atare, supuse impozitării
Recursul în anulare este întemeiat.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 lit. b) şi art. 23 lit. b) din OUG nr. 73/1999, în vigoare de la 1 ianuarie 2000 şi aplicabilă, conform art. 70, veniturilor realizate începând cu acea dată, sunt asimilate salariilor în vederea impunerii, drepturile de soldă lunară, indemnizaţiile, primele, premiile, sporurile şi alte drepturi ale cadrelor militare, acordate potrivit legii. Cum drepturile băneşti acordate cadrelor militare la trecerea în rezervă sunt de natură salarială, ele urmează a se impozita conform legii.
În acest context, dispoziţiile privind neimpozitarea sumelor acordate conform art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 138/1999, au devenit inaplicabile de la 1 ianuarie 2000 data intrării în vigoare a OUG nr. 73/1999.
Pe de altă parte, scutirea de impozit pe venit era prevăzută de art. 6 lit. f) din OUG nr. 73/1999, pentru sumele reprezentând plăţi compensatorii, calculate pe baza soldelor lunare nete acordate cadrelor militare, trecute în rezervă, precum şi ajutoarele stabilite în raport cu solda lunară netă, acordate la trecerea în rezervă sau direct la retragerea cu drept de pensie.
În speţă, reclamantul a fost trecut în rezervă la 20.02.2000, conform art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, acordându-i-se conform art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 138/1999 un ajutor de trecere în rezervă calculat în funcţie de solda lunară brută.
Aşa fiind, în baza dispoziţiilor art. 3303 combinat cu art. 304 pct. 9 şi art. 312 C. proc. civ., recursul în anulare urmează a fi admis, a se casa ambele hotărâri şi, pe fond, a se repinge acţiunea, dispunând, urmare cererii formulate în acest sens şi restabilirea situaţiei anterioare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În majoritate,
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei civile nr. 603 din 10 martie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia şi sentinţei civile nr. 584 din 4 noiembrie 2002 a Tribunalului Sibiu, pe care le casează şi respinge atât acţiunea reclamantului cât şi cererea de chemare în garanţie, formulată de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale.
Dispune restabilirea situaţiei anterioare, în sensul obligării reclamantului de a restitui sumele încasate în temeiul hotărârilor desfiinţate.
Cu opinia separată a domnului judecător, în sensul respingerii ca nefondat a recursului în anulare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2004.
OPINIE SEPARATĂ
Considerăm că recursul în anulare este neîntemeiat, hotărârile pronunţate în cauză fiind legale şi temeinice sub toate aspectele. Nu numai că nu există o "încălcare esenţială a legii" în sensul prevederilor art. 330 pct. 2 C. proc. civ., care să fi condus la o soluţionare greşită a cauzei pe fond, ci, dimpotrivă, instanţele au stabilit în mod corect dispoziţiile legale aplicabile şi au rezolvat principalele probleme de drept ale litigiului.
Astfel, admiţând acţiunea şi cererea de chemare în garanţie, instanţele au stabilit în mod justificat, sub un prim aspect, că temeiul juridic al plăţii îl constituie doar art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, nu şi art. 7 din OUG nr. 7/1998, în condiţiile în care pe parcursul procesului, în primă instanţă, nu s-a contestat încadrarea drepturilor cuvenite reclamantului, aşa cum au fost stabilite prin ordinul ministerial şi după cum rezultă din baza de calcul emisă de M.A.N.
Dimpotrivă, prin întâmpinare, pârâtul M.A.N. a arătat că la data trecerii în rezervă, reclamantul a beneficiat de un ajutor calculat pe baza soldei brute din ultima lună de activitate, în temeiul art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 138/1999.
Contrar celor susţinute prin recursul în anulare, instanţele au apreciat în mod corect că ajutoarele acordate reclamantului nu trebuiau impozitate deoarece textul menţionat prevede expres că ajutoarele sunt neimpozitate şi se calculează în funcţie de solda lunară brută avută în luna schimbării poziţiei de activitate.
Este relevantă împrejurarea că OUG nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, care reprezintă sediul materiei, nu a abrogat normele speciale prevăzute de art. 31 din Legea nr. 138/1999, aşa cum a procedat în cazul plăţilor compensatorii, acordate cadrelor militare în temeiul OUG nr. 7/1998 şi OUG nr. 100/1999.
În aceste condiţii, Legea nr. 138/1999 are caracterul unei norme speciale, derogatorii, care are prioritate faţă de norma generală, astfel că pentru abrogarea ei sunt necesare dispoziţii exprese. De asemenea, instanţele au considerat în mod întemeiat că prin sintagma cuprinsă în art. 86 teza ultimă din OUG nr. 73/1999 referitoare la abrogarea oricăror alte dispoziţii contrare nu pot fi avute în vedere prevederile art. 31 din Legea nr. 138/1999. Mai mult, acest capitol nu este contrar reglementării cuprinse în art. 5 lit. a) din OUG nr. 73/1999, care stabileşte în mod expres că ajutoarele acordate de la bugetul de stat nu sunt venituri impozabile.
De asemenea, nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia ajutoarele au caracter salarial întrucât ele nu au fost primite ca preţ al muncii iar faptul că nu au fost enumerate în Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 73/1999 privitoare la art. 5 nu constituie un motiv de excludere a lor din categoria veniturilor neimpozabile, enumerarea fiind exemplificativă iar nu exhaustivă.
Toate aceste împrejurări au fost bine stabilite de către instanţe, criticile formulate prin recursul în anulare fiind nefondate, ceea ce considerăm că trebuia să conducă la respingerea acestuia.
| ← ICCJ. Decizia nr. 135/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6605/2004. Civil. Contestaţie în anulare → |
|---|
