ICCJ. Decizia nr. 6602/2004. Civil. Legea 10/2001 emitere decizie; restituire în natura / echivalent. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6602
Dosar nr. 7461/2004
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2004
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 21 februarie 2002, reclamanţii L.V. şi N.E.V. au chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Constanţa şi Consiliul Local Constanţa pentru ca, în temeiul Legii nr. 10/2001 să fie obligaţi la emiterea unei decizii de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor notificate. Se mai solicită obligarea pârâtelor la plata de daune cominatorii de 100.000 lei pentru fiecare zi de întârziere în remiterea răspunsului.
Prin sentinţa civilă nr. 12388 din 6 iulie 2002, Judecătoria Constanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, apreciind că în cauză sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 29/1990.
Tribunalul Constanţa, secţia contencios administrativ, prin încheierea dată în Şedinţa publică din 28 noiembrie 2002, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a trimis dosarul Curţii de Apel Constanţa pentru a hotărî asupra conflictului negativ de competenţă ivit. Tribunalul a apreciat că obiectul cererii îl reprezintă obligaţia de "a face", competenţa de soluţionare aparţinând judecătoriei.
Prin Decizia civilă nr. 10/CA, Curtea de Apel Constanţa a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia civilă, constatând că în cauză sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 599 din 20 mai 2003, Tribunalul Constanţa a respins excepţia tardivităţii modificării acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale active, a admis excepţia prematurităţii acţiunii reclamanţilor şi a respins ca prematur formulată acţiunea, obligând reclamanţii la plata sumei de 4 milioane lei către pârâţi cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că în cadrul procedurii instituite de Legea nr. 10/2001, rolul instanţelor este acela de a controla deciziile sau dispoziţiile emise de unitatea notificată. În condiţiile în care, în cauză, o astfel de decizie sau dispoziţie nu a fost emisă, cererea reclamanţilor este prematură.
Prin Decizia civilă nr. 128/c din 20 octombrie 2003, Curtea de Apel Constanţa a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi.
Reţine instanţa de apel că în situaţia în care unitatea deţinătoare nu a soluţionat o notificare, cel ce se consideră vătămat în drepturile sale se poate adresa instanţelor judecătoreşti competente cu o acţiune în contencios administrativ, potrivit art. 1 si art. 5 din Legea nr. 29/1990, motiv pentru care în mod corect tribunalul a constatat că cererea este prematură.
Împotriva deciziei au declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, reclamanţii L.V. şi N.E.
Fără a indica în mod explicit vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., reclamanţii au arătat, în esenţă, că pârâţii aveau obligaţia legală de a răspunde în termenul de 60 de zile de la data înregistrării notificării. Prin urmare, cererea nu este prematură, prematuritatea putând fi avută în vedere doar în ipoteza în care contestaţia ar fi fost făcută înlăuntrul termenului în care pârâtele aveau obligaţia de a răspunde la notificare.
Analizând recursul declarat, pe care îl va examina, faţă de criticile aduse, prin raportare la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va constata că acesta este fondat, pentru cele ce urmează:
La data de 4 iunie 2001, reclamanţii au transmis Consiliului Local al Municipiului Constanţa, prin intermediul executorului judecătoresc, mai multe notificări prin care solicitau acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001. Rezultă din documentaţia aflată la dosar că o dată cu notificările, au fost depuse şi actele de care reclamanţii înţelegeau să se folosească în dovedirea acesteia. De altfel, pârâtele nu au pretins niciodată în apărare că reclamanţii nu ar fi depus aceste documente sau că ar fi refuzat să le depună în urma solicitării unităţii deţinătoare.
Reţinute fiind acestea, urmează a se constata că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în sensul că persoana juridică notificată este obligată să răspundă reclamanţilor în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificărilor, termen ce nu poate fi prorogat decât în urma acordului ambelor parţi.
Consiliul Local Constanţa, prin adresa nr. R47023 din 3 aprilie 2002, a comunicat Judecătoriei Constanţa că lipsa răspunsului la notificarea ce i-a fost transmisă nu reprezintă o încercare de tergiversare a soluţionării cererii. Numărul mare de notificări depuse precum şi faptul că au existat mai multe solicitări pentru acelaşi imobil au determinat persoana notificată să procedeze la analiza si emiterea dispoziţiilor după încheierea termenului de depunere a notificărilor.
Se constată, totuşi, că acesta nu a emis dispoziţia până la data înregistrării acţiunii iar în cadrul procedurilor judiciare ce au urmat, pârâţii nu au mai dat explicaţii cu privire las motivul lăsării în nelucrare a cererilor reclamanţilor, limitându-se la a invoca excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a prematurităţii cererii de chemare in judecată.
Prin urmare, lipsa răspunsului la notificare, coroborată cu atitudinea ulterioară a consiliului local notificat, echivalează cu refuzul de a dispune restituirea bunurilor.
Conduita imputabilă a acestuia nu poate constitui o piedică pentru valorificarea de către reclamanţi a dreptului la restituire, recunoscut prin lege, iar refuzul de restituire poate fi cenzurat de instanţă, persoana îndreptăţită putându-l ataca, potrivit dreptului comun, la secţia civilă a tribunalului, nefiind aplicabile dispoziţiile Legii nr. 29/1990, cum greşit s-a reţinut prin hotărârea recurată.
Prin urmare, atâta timp cât contestaţia nu a fost depusă înainte de expirarea termenului stabilit de lege pentru rezolvarea notificării şi în condiţiile în care nu s-a făcut dovada că lipsa unui răspuns se datorează conduitei culpabile a reclamanţilor, cererea acestora nu apare ca prematur introdusă, instanţele având obligaţia să păşească la soluţionarea ei.
Faţă de cele expuse mai sus, Decizia Curţii de Apel Constanţa este nelegală, motiv pentru care Înalta Curte, făcând aplicarea art. 313 cu ref. la art. 312 alin. (5) C. proc. civ., va casa Decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii L.V. şi N.E.V. împotriva deciziei civile nr. 128/c din 20 octombrie 2003 a Curţii de Apel Constanţa, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 25 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6605/2004. Civil. Contestaţie în anulare | ICCJ. Decizia nr. 6530/2004. Civil. Partaj sucesoral. Recurs → |
|---|
