ICCJ. Decizia nr. 668/2004. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 668
Dosar nr. 11071/2004
Şedinţa publică din 1 februarie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prin Decizia civilă nr. 321 din 19 decembrie 2003 a Curţii de Apel Cluj s-a respins apelul pârâtei SC C.N. SA Cluj Napoca împotriva sentinţei civile nr. 1923/2003, prin care a fost admisă acţiunea reclamantului G.D.V., fiind obligată să încheie cu acesta contractul de vânzare-cumpărare a locuinţei de serviciu, pe temeiul din Legea nr. 85/1992 şi la câte 100.000 lei/zi de întârziere, daune cominatorii.
Ambele instanţe au reţinut, în esenţă, că între părţi s-a încheiat contractul de închiriere nr. 4137/2001 pe o perioadă de un an, ceea ce-i conferă reclamantului dreptul de a cumpăra locuinţa în baza art. 1 şi art. 7 din Legea nr. 85/1992, termenul contractual fiind prelungit de părţi la 31 martie 2003 prin actul adiţional.
Pârâta a confirmat relocaţiunea, în continuare în răspunsul la notificarea reclamantului, astfel că operează obligaţia legală a acesteia de a încheia contractul de vânzare-cumpărare.
Contra deciziei pârâta a declarat recurs, pe temeiul din art. 304 pct. 10 C. proc. civ., susţinând că:
- reclamanta a răspuns, la 7 iulie 2003, deci peste termenul de 15 zile fixat de pârâtă, pentru exprimarea acordului, ia.
- calitatea de chiriaş a reclamantei nu a recunoscut-o, după termenul contractual.
2. Recursul este nefondat.
Termenul contractual de închiriere a fost prelungit de părţi la 31 martie 2003, iar prin adresa nr. 317 din 12 mai 2003, trimisă reclamantei, pârâta îi comunică hotărârea de „vindere a apartamentului al cărui chiriaş este" la preţul de 100 milioane lei, solicitându-i „ca în termen de 15 zile de la primirea prezentei" să-şi „exprime clar dorinţa de a cumpăra acest apartament" (fila 18 – fond) şi recunoscându-i „dreptul de preemţiune asupra vânzării apartamentului".
O asemenea ofertă certă de vânzare a fost făcută către toţi ceilalţi chiriaşi a-i garsonierelor din blocul G.39, astfel că aceştia, inclusiv reclamanta, îşi dau acordul de vânzare, în condiţiile Decretului nr. 61/1980 şi ale Legii nr. 85/1992, prin scrisoarea din 4 iulie 2003 (filele 20-21).
Recurenta nu a făcut dovada datei la care a expediat oferta de vânzare, astfel că nu poate invoca decăderea reclamantei din dreptul de a accepta oferta exprimată prin scrisoarea din 4 iulie 2003, alături de ceilalţi titulari de garsoniere.
Acordul de voinţă s-a perfectat aşadar, în condiţiile art. 1295 C. civ., situaţie în care, recurenta ofertantă avea obligaţia să procedeze la negocierea clauzelor contractului de vânzare-cumpărare, inclusiv preţul indicat în raport de dispoziţiile Legii nr. 85/1992.
Dar, obligaţia sa subzistă şi în dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/1992 care au un caracter imperativ, rezultat din expresia „vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora ...", text care nu fixează un termen de decădere pentru manifestarea opţiunii de către chiriaş.
În sfârşit, reclamanta la data ofertei de vânzare nu-şi pierduse calitatea de chiriaş, chiar dacă termenul expres contractual, din 31 martie 2003, expirase, cât timp pârâta i-a confirmat-o prin adresă, ofertă din 12 mai 2003, iar chiria a fost achitată în continuare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C.N. SA Cluj împotriva deciziei nr. 321 din 19 decembrie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6750/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6599/2004. Civil → |
|---|
