ICCJ. Decizia nr. 673/2004. Civil. Executare silita. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 673.
Dosar nr. 7543/2004
Şedinţa publică din 2 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
La data de 3 februarie 2004, Biroul executorului judecătoresc M.S. a solicitat Judecătoriei Ploieşti să dispună încuviinţarea executării silite a titlului executoriu Decizia civilă nr. 720 din 31 iulie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bacău prin care Primarul Municipiului Bacău Ploieşti a fost obligat faţă de reclamantul S.I. să elibereze autorizaţia de demolare a construcţiilor edificate nelegal de către B.I. şi B.C. pe terenul proprietatea reclamantului în termen de 30 de zile de la pronunţarea deciziei. Totodată, Primarul Municipiului Ploieşti a fost obligat să-i achite reclamantului câte 500.000 lei pe zi de întârziere până la executarea deciziei cu titlu de daune cominatorii.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 4 februarie 2004 pronunţată de Judecătoria Ploieşti s-a admis cererea de executare şi s-a încuviinţat executarea silită a deciziei nr. 720 din 31 iulie 2003 a Curţii de Apel Bacău, fiind îndeplinite cerinţele art. 3731, art. 373-379 C. proc. civ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel debitorul Primarul Municipiului Ploieşti, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 984 din 1 aprilie 2004 a admis apelul debitorului, a schimbat în tot încheierea Judecătoriei Ploieşti şi în fond a respins cererea de încuviinţare a executării silite formulată de creditorul S.I.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că s-au încălcat dispoziţiile art. 379 alin. (1) C. proc. civ. deoarece creanţa stabilită prin titlul executoriu nu este certă, lichidă şi exigibilă.
Creditorul a solicitat executarea daunelor cominatorii la care a fost obligat apelantul debitor, or, este cunoscut că acestea reprezintă un mijloc de constrângere a debitorului pentru a-şi executa în natură obligaţia şi nu un mijloc de despăgubire a creditorului.
Creditorul S.I. a formulat, în termenul prevăzut de lege, recurs împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În esenţă, recurentul susţine următoarele:
- Decizia instanţei de apel este nelegală întrucât judecătoarea V.M. era incompatibilă să soluţioneze apelul în cauză întrucât a mai participat la o judecată între părţi soluţionată prin Decizia nr. 2686 din 7 septembrie 1999 a Curţii de Apel Ploieşti (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.);
- Instanţa de apel a făcut o gravă eroare de judecată şi de analiză a esenţei procesului deoarece în hotărâre se referă la o autorizaţie de înstrăinare în loc de autorizaţie de demolare a construcţiilor ridicate nelegal pe terenul său (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.);
- Instanţa de apel interpretează greşit că recurentul nu a depus o cerere prealabilă pentru eliberarea autorizaţiei.
Mai mult, debitorul nu şi-a executat în termenul de 30 de zile obligaţia de a elibera autorizaţia de desfiinţare a construcţiilor, astfel că recurentul l-a notificat în luna octombrie 2003 pe Primarul Municipiului Ploieşti să execute Decizia nr. 720 din 31 iulie 2003 a Curţii de Apel Bacău. Întrucât hotărârea nu a fost executată de debitor, recurentul a calculat daunele de întârziere până la 20 ianuarie 2004 ce totalizează 74.000.000 lei cât a specificat în cererea de executare silită.
Consideră că, nelegal, i-a fost respinsă şi excepţia de tardivitate a declarării apelului de către creditor.
Recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Într-adevăr magistratul M.V. a făcut parte dintr-un complet de judecată ce a pronunţat Decizia nr. 2686 din 7 septembrie 1999 a Curţii de Apel Ploieşti prin care s-a admis recursul declarat de reclamanţii B.I. şi B.C. în contradictoriu cu S.I. şi chematul în garanţie Consiliul Local Ploieşti şi au fost casate Decizia nr. 180 din 18 ianuarie 1999 pronunţată de Tribunalul Ploieşti şi sentinţa civilă nr. 5887 din 29 mai 1998 a Judecătoriei Ploieşti cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Ploieşti.
Cauza menţionată este diferită de procesul de faţă care priveşte încuviinţarea executării silite a deciziei nr. 720/2003 pronunţată de Curtea de Apel Bacău.
Ca urmare, magistratul nu era incompatibil de a participa la judecata apelului declarat de Primarul Municipiului Ploieşti împotriva încheierii judecătoriei prin care s-a încuviinţat cererea de executare silită, nefiind astfel întrunite condiţiile art. 24 alin. (1) C. proc. civ.
Prin cererea de încuviinţare a executării silite, recurentul-creditor a solicitat încuviinţarea executării daunelor cominatorii, calculate în limita sumei de 74.000.000 lei pentru că debitorul, deşi notificat, nu şi-a îndeplinit obligaţia de a elibera autorizaţia de desfiinţare a lucrărilor edificate nelegal pe terenul său de către numiţii B.I. şi B.C.
Deci, executarea purta asupra daunelor cominatorii şi nu asupra obligaţiei de eliberare a autorizaţiei. Împrejurarea că în considerentele deciziei se vorbeşte de o autorizaţie de înstrăinare nu are nici o relevanţă asupra legalităţii hotărârii atacate cu recurs.
În mod judicios, instanţa de apel a considerat că în cauză nu se poate încuviinţa executarea silită a deciziei nr. 720/2003 a Curţii de Apel Bacău, întrucât creanţa recurentului nu este certă, lichidă şi exigibilă în înţelesul art. 379 alin. (1) C. proc. civ.
Recurentul-creditor a cerut executarea daunelor cominatorii la care a fost obligat debitorul prin Decizia civilă nr. 720/2003 a Curţii de Apel Bacău.
Este ştiut că daunele cominatorii sunt o creaţie a practicii judiciare şi au fost concepute ca un mijloc de constrângere a debitorului unei „obligaţii de a face" de a-şi executa obligaţia în natură, în termenul fixat şi au un caracter esenţialmente provizoriu. Ele nu au, în principal, o funcţie reparatorie.
După executarea obligaţiei de către debitor, daunele cominatorii se pot acorda de către instanţă prin intervertirea acestora în daune materiale numai în măsura în care creditorul face dovada că a suferit un prejudiciu efectiv ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei
În cauza de faţă, autorizaţia de desfiinţare a lucrărilor a fost eliberată de debitor la data de 27 septembrie 2004, iar recurentul-creditor nu a cerut şi nici nu a dovedit că a suferit un prejudiciu efectiv care să ducă la transformarea daunelor cominatorii în daune materiale cantificabile.
Faţă de cele ce preced, toate criticile aduse prin recurs sunt nefondate şi nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 5, 7, 8, şi 9 C. proc. civ.
Ca atare, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de creditorul S.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditorul S.I. împotriva deciziei civile nr. 984 din 1 aprilie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6736/2004. Civil. Uzucapiune. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6722/2004. Civil → |
|---|
