ICCJ. Decizia nr. 6738/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6738
Dosar nr. 8059/2004
Şedinţa publică din 2 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 21 ianuarie 2003, reclamanţii G.D. şi G.O. au solicitat în contradictoriu cu Primăria Municipiului Timişoara anularea dispoziţiei nr. 1522 din 19 decembrie 2002 emisă de Primarul Municipiului Timişoara conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi restituirea în natură a imobilului situat în Timişoara, preluat abuziv de stat în temeiul prevederilor Decretului nr. 223/1974.
1. Soluţionând cauza în primă instanţă, Tribunalul Timiş, secţia civilă, a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de G.D. şi G.O. prin sentinţa nr. 296 din 7 aprilie 2003.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanţii au înaintat Primăriei Municipiului Timişoara notificarea din 22 mai 2001 prin care au solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului situat în Timişoara, preluat de stat conform Decretului nr. 223/1974.
Prin dispoziţia nr. 1522 din 19 decembrie 2002 emisă de Primarul Municipiului Timişoara a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului solicitat de reclamanţi întrucât apartamentul revendicat a fost vândut chiriaşilor în temeiul Legii nr. 112/1995.
Totodată notificarea a fost înaintată Prefecturii judeţului Timiş pentru stabilirea unor măsuri reparatorii prin echivalent.
Cu actele depuse la dosar, reclamanţii au făcut dovada că au calitatea de persoane îndreptăţite în sensul Legii nr. 10/2001 şi s-a reţinut de tribunal că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de stat, însă cu titlu în baza Decretului nr. 223/1974.
Instanţa de fond a mai constatat că doar în motivarea contestaţiei, reclamanţii au invocat nulitatea actului de înstrăinare a imobilului către chiriaşi care au fost de rea-credinţă şi au încheiat un contract ce are o cauză ilicită. Această cerere nu a îmbrăcat forma unui petit distinct al contestaţiei destinat a investi tribunalul, cum nu a constituit nici un capăt de cerere al notificării către primărie prin care reclamanţii au cerut doar restituirea în natură a imobilului.
În acest context, tribunalul a stabilit că actul juridic de înstrăinare îşi produce pe deplin efectele iar reclamanţii au dreptul la măsuri reparatorii conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Ca urmare, s-a considerat legală dispoziţia emisă de primar iar contestaţia formulată de G.D. şi G.O. a fost respinsă ca neîntemeiată.
Nemulţumiţi de această hotărâre, contestatorii au declarat apel criticând sentinţa tribunalului ca fiind nelegală şi netemeinică.
2. Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civilă nr. 199 din 27 noiembrie 2003 a respins ca nefondat apelul contestatorilor.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că apelanţii au invocat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului ca o excepţie de fond, deşi în conformitate cu art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 aveau obligaţia ca în termen de 1 an de la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, să formuleze o acţiune în constatarea nulităţii contractului. Cum termenul de 1 an este un termen de decădere, s-a stabilit că nu poate fi analizată excepţia de fond invocată şi ca atare, dispoziţia primarului prin care s-a considerat că apelanţii-contestatori au dreptul doar la măsuri reparatorii, este legală şi respectă prevederile Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii pronunţate de instanţa de apel, au declarat recurs contestatorii invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În esenţă, se menţionează că dispoziţia emisă de Primarul Municipiului Timişoara este nelegală deoarece restituirea în natură a imobilului era posibilă întrucât contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului către chiriaşi a avut loc la data de 16 octombrie 1996, perioadă în care operaţiunile de înstrăinare a imobilelor aflate sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 erau blocate.
Mai mult, recurenţii susţin că foştii chiriaşi aveau cunoştinţă la data cumpărării, de intenţia proprietarilor de a redobândi imobilul. Sub acest aspect, vânzătorul a încheiat actul de înstrăinare în frauda dreptului de proprietate al recurenţilor şi pe riscul cumpărătorilor, fiind incidente cauzei dispoziţiile art. 948, art. 966 şi art. 968 C. civ. referitoare la cauza ilicită a contractului ce este astfel lovit de nulitate absolută.
Recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În mod judicios, instanţa de apel a stabilit că dispoziţia nr. 1522 din 19 decembrie 2002 emisă de Primarul Municipiului Timişoara respectă dispoziţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, atunci când s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului în litigiu şi a constatat că recurenţii-contestatori au vocaţie de a primi doar măsuri reparatorii.
Art. 46 din Legea nr. 10/2001 se referă la regimul juridic al actelor de înstrăinare având ca obiect imobilele preluate abuziv care cad sub incidenţa Legii nr. 10/2001 şi încheiate până la data de 14 august 2002 (termen prorogat prin OUG nr. 109/2001 şi OUG nr. 145/2001). În acest caz, sub rezerva anulării acestor acte, restituirea în natură a imobilelor nu mai este posibilă, persoana îndreptăţită putând obţine numai măsuri compensatorii.
Potrivit art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 „prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la intrarea în vigoare a prezentei legi".
Exercitarea acţiunii în constatarea nulităţii absolute sau anularea actelor de înstrăinare privind imobilele al căror regim este reglementat de Legea nr. 10/2001 poate fi formulată fie anterior, concomitent sau ulterior notificării adresate persoanei juridice deţinătoare, sau poate fi invocată pe cale de excepţie.
În toate cazurile trebuie însă respectat termenul special de prescripţie prevăzut de art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 care a fost prorogat până la data de 14 august 2002.
În cauza de faţă, nulitatea actului de înstrăinare din data 19 octombrie 1996 a fost invocată pe calea unei excepţii de fond în contestaţia formulată de recurenţii-contestatori la data de 21 ianuarie 2003.
Cum această excepţie a fost invocată după împlinirea termenului de prescripţie menţionat anterior, în mod corect, instanţa de apel nu a putut s-o analizeze şi ca urmare a constatat că este legală dispoziţia emisă de Primarul Municipiului Timişoara.
Faţă de cele ce preced şi văzând că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul contestatorilor conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanţii G.D. şi G.O. împotriva deciziei civile 199 din 27 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6729/2004. Civil. Evacuare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6689/2004. Civil → |
|---|
