ICCJ. Decizia nr. 6766/2004. Civil. Conflict munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6766
Dosar nr. 1306/2004
Şedinţa publică din 3 decembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 23 februarie 2004 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat, în baza dispoziţiilor art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992, ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la momentul când hotărârile judecătoreşti au rămas irevocabile, şi ale art. II alin. (3) din OUG nr. 58/2003, recurs în anulare împotriva sentinţei civile nr. 155 din 13 februarie 2003 a Tribunalului Harghita şi a deciziei civile nr. 720 din 13 iunie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş.
S-a susţinut că hotărârile au încălcat în mod esenţial legea, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a litigiului pe fond.
A fost ataşat dosarul cauzei din examinarea căruia rezultă că prin acţiunea adresată Tribunalului Harghita, reclamanta D.C. a chemat în judecată pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Harghita solicitând să se dispună obligarea acestora la plata sumei reprezentând diferenţa dintre indemnizaţia cuvenită potrivit dispoziţiilor legale în vigoare şi cea efectiv încasată, pentru perioada 1 mai – 31 octombrie 2000, cu dobânda legală aferentă până la data plăţii.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că pârâţii, în calitatea lor de ordonatori de credite, au folosit, în perioada menţionată, pentru calcularea şi plata salariilor, un coeficient de referinţă sectorial mai mic de 1.140.800 lei, cât era legal, astfel încât i-au produs un important prejudiciu material.
Prin sentinţa civilă nr. 155 din 13 februarie 2003, Tribunalul Harghita a admis acţiunea astfel cum a fost formulată.
În considerentele hotărârii s-a reţinut că, potrivit prevederilor OUG nr. 134/1999, începând cu luna septembrie 1999, salarizarea personalului din organele autorităţii judecătoreşti se face pe baza valorii de referinţă sectorială stabilită de Legea nr. 154/1998 pentru funcţiile de demnitate publică alese şi numite iar potrivit Legii nr. 76/2000 privind bugetul de stat pe anul 2000, începând cu luna mai 2000 valoarea de referinţă sectorială, aplicabilă pentru calculul salariului magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate este de 1.140.800 lei şi nu de 685.872 lei (valoare utilizată de pârâţi în mod eronat la calcularea salariilor până la 1 noiembrie 2000).
Sentinţa instanţei de fond a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 720 din 13 iunie 2003 a Curţii de Apel Târgu-Mureş.
Prin recursul în anulare se susţine că hotărârile sunt greşite, instanţele ignorând „regulile de interpretare logică şi sistematică a actului juridic". S-a arătat că dispoziţiile cuprinse în art. 11 din OUG nr. 83/2000, potrivit cărora „indemnizaţiile şi salariile de bază pentru magistraţi şi celelalte categorii de personal din organele autorităţii judecătoreşti se stabilesc pe baza valorii de referinţă sectorială prevăzute de lege pentru funcţiile de demnitate publică alese sau numite din cadrul autorităţilor executivă şi legislativă" trebuiau coroborate cu cele din art. II teza 1 din acelaşi act normativ în sensul că „prevederile ordonanţei se aplică în limita bugetelor aprobate Ministerului Justiţiei, Ministerului Public, Curţii Supreme de Justiţie şi Curţii de Conturi, după suplimentarea lor corespunzătoare. Cum OG nr. 83/2000 a intrat în vigoare la data de 1 noiembrie 2000, conform dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din acest act normativ, Ministerul Justiţiei, în calitate de ordonator principal de credite şi Tribunalul Harghita, ca ordonator secundar, se aflau în imposibilitate de a efectua plata diferenţei de indemnizaţie. În consecinţă s-a solicitat casarea ambelor hotărâri şi pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Recursul în anulare nu este fondat.
La data când hotărârile judecătoreşti au rămas irevocabile, dispoziţiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ. permiteau atacarea lor cu recurs în anulare în caz de încălcare esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, ori de vădită netemeinicie.
În speţă, nici una dintre aceste ipoteze nu este îndeplinită. De altfel, cu o motivare succintă şi lacunară, recursul în anulare foloseşte o exprimare generică de tipul „ignorare a regulilor de interpretare logică şi sistematică" fără să arate în concret despre ce „esenţială nelegalitate" este vorba.
În realitate, hotărârile pronunţate în cauză sunt legale şi temeinice.
Astfel, instanţele au reţinut în mod corect că pentru perioada în litigiu, salarizarea personalului din organele autorităţii judecătoreşti se făcea în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1996, astfel cum a fost modificată şi completată prin OUG nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001. Or, potrivit art. 11 din acest act normativ, indemnizaţiile pentru magistraţi şi salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorităţii judecătoreşti se stabilesc pe baza valorii de referinţă sectorială prevăzută de lege pentru funcţiile de demnitate publică, alese şi numite, din cadrul autorităţilor legislativă şi executivă, corectată periodic în raport de evoluţia preţurilor de consum.
Această valoare constituia baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizaţiei lunare a magistraţilor şi a salariilor de bază corespunzătoare grilelor de impozitare prevăzute pentru celelalte categorii de funcţii de execuţie, fiind menită a corela salarizarea puterii judecătoreşti cu celelalte puteri consacrate prin Constituţie.
În contextul menţionat, prin OUG nr. 134/1999 s-a prevăzut că începând cu luna septembrie 1999, salarizarea personalului din organele autorităţii judecătoreşti se va face pe baza valorii de referinţă sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcţiile de demnitate publică alese şi numite. Art. 3 din ordonanţa menţionată condiţiona această plată de limita bugetului de venituri şi cheltuieli al Ministerului Justiţiei, aprobat pentru anul 1999. Ca urmare a publicării în „Monitorul Oficial" a Legii nr. 76/2000 privind bugetul de stat pentru acel an, s-a stabilit că începând cu luna mai 2000 valoarea de referinţă sectorială este de 1.140.800 lei pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate şi nu de 685.872 lei, valoare utilizată în mod greşit de pârâţi la calcularea salariilor până la 1 noiembrie 2000.
Pe de altă parte este cert stabilit că pârâtul Ministerul Justiţiei nu a obţinut, în calitatea sa de ordonator principal de credite, suplimentarea corespunzătoare a fondurilor bugetare, împrejurare care nu poate fi opusă însă, ca apărare, reclamantei.
Aşa fiind, cum hotărârile pronunţate sunt în întregime legale şi temeinice, recursul în anulare va fi respins conform prevederilor art. 3303 alin. (1) comb. cu art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei civile nr. 720/R din 13 iunie 2003 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, şi sentinţei civile nr. 155 din 13 februarie 2003 a Tribunalului Harghita, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6827/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6510/2004. Civil. Conflict de munca. Recurs... → |
|---|
