ICCJ. Decizia nr. 6821/2004. Civil
| Comentarii |
|
Investit cu rejudecarea cauzei după casarea hotărârilor formulate în primul ciclu procesual de Curtea de Apel Constanța, prin decizia nr. 811 din 23 iunie 1999, Tribunalul Constanța a procedat la rejudecarea cauzei, prin suplimentarea probelor, între care și o expertiză imobiliar-topografică asupra imobilului revendicat și în raport de modificarea acțiunii asupra căreia cei chemați în judecată nu au avut obiecțiuni.
Ca urmare, prin sentința civilă nr. 849 din 19 decembrie 2000 a Tribunalului Constanța a fost admisă acțiunea reclamantei Casa de Asigurări a Avocaților din România și cererea de intervenție formulată de Uniunea Avocaților din România, constatându-se nulitatea actului de donație încheiat între Casa de Asigurări a Avocaților și Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Orașului Constanța autentificat sub nr.1817 din 01 iunie 1962, la notariatul de Stat al Județului Dobrogea, dispunându-se obligarea pârâților Sanatoriul Balnear Techirghiol, Consiliul Local Techirghiol, Orașul Techirghiol prin Primar, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și G.D.M., de a lăsa în deplină proprietate reclamantei terenul în suprafață de 1602,80 mp, loturile 3 și 4 din parcela 1933, identificat conform raportului de expertiză efectuat de ing. L.G.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că deși actul de donație întrunește toate condițiile de formă, este lipsit de cauză, de intenția de a gratifica, ceea ce presupune lipsa unui element esențial al actului juridic și ca urmare este sancționat cu nulitatea absolută.
în condițiile în care statul nu justifică un titlu legal pentru deținerea terenului în litigiu, s-a dispus și admiterea acțiunii în revendicare față de toți pârâții.
Apelurile declarate de Consiliul Local Techirghiol și Orașul Techirghiol prin Primar, Sanatoriul Balnear Techirghiol și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Constanța, împotriva acestei sentințe au fost admise prin Decizia nr. 130 din 6 noiembrie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, prin care a fost schimbată în parte sentința, în sensul respingerii acțiunii în revendicare față de Sanatoriul Balnear Techirghiol, Consiliul Local și Orașul Techirghiol prin Primar.
Instanța de apel a avut în vedere în esență că tribunalul a hotărât corect cu privire la primul capăt de cerere constatând nulitatea actului de donație, care nu îndeplinește condițiile de validitate, fiind lipsit de cauză, în sensul art. 948 C. civ. și art. 966 C. civ., în concret lipsind intenția de a gratifica a donatorului.
A fost respinsă acțiunea de revendicare, întrucât o parte din terenul revendicat este inclus în domeniul public al statului, ca teren aferent clădirii Sanatoriului Balnear Techirghiol, fiind ocupat cu trotuarul străzii, spațiu verde și parcaj. S-a reținut și că prin H.G. nr. 1106 din 10 octombrie 2002 Sanatoriul Balnear Techirghiol a fost declarat de interes public național, astfel că imobilul compus din construcții și terenuri aferente, în care și desfășoară activitatea această unitate sanitară, aparține domeniului public al statului, fiind în administrarea Ministerului Sănătății și Familiei.
în raport de prevederile Constituției și Legii nr. 213/1998 cu privire la natura și regimul juridic al bunurilor din domeniul public, care sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile., s-a considerat că în mod greșit s-a dispus restituirea în natură a terenului, care este afectat de parcaj, trotuar și spațiu verde, necesare bunei funcționări a sanatoriului. De aceea a fost respinsă acțiunea în revendicare față de apelanții-pârâți.
împotriva acestei hotărâri au declarat recursurile de față Casa de Asigurări a Avocaților și Uniunea Avocaților din România, cu aceeași motivare, precum și B.D.M.
în primul recurs se susține conform art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., că hotărârea dată în apel este nelegală întrucât nu se indică în dispozitiv numele și reședința părților fiind omise, reclamanta Casa de asigurări a avocaților și intervenienta Uniunea Avocaților din România.
Motivul doi de recurs vizează nerespectarea art. 105 și art. 129 C. proc. civ., în sensul că s-a procedat la judecarea pricinii în apel, fără a se acorda termen pentru a se lua cunoștință de actul nou depus de pârâtă, anume H.G. nr. 1106 din 10 octombrie 2002 publicată la 25 octombrie 2002, prin care terenul în litigiu a fost trecut în domeniul public al statului.
în sfârșit este criticată hotărârea recurată pentru că în H.G. la care se face referire nu se arată suprafața de teren care este aferentă construcției și pentru că nu au fost luate în examinare cele două variante ale raportului de expertiză.
Pârâtul B.D.M. susține în recursul declarat, în măsura în care va fi considerat tardiv, motive de ordine publică, anume introducerea sa nelegală în proces, numai în al doilea ciclu procesual și după efectuarea expertizei, precum și citarea nelegală la o altă adresă decât domiciliul său real.
Recursurile sunt întemeiate.
Așa cum rezultă și din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, prin sentința pronunțată în cauză în rejudecare de Tribunalul Constanța, secția civilă, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta Casa de Asigurări a Avocaților din România, precum și cererea de intervenție a Uniunii Avocaților din România, în contradictoriu cu Sanatoriul Balnear Techirghiol, Consiliul Local și Orașul Techirghiol prin Primar, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și G.D.M. S-a constatat nulitatea actului de donație din anul 1962, dispunându-se obligarea pârâților de a lăsa reclamanților în deplină proprietate și posesie terenul situat în orașul Techirghiol, în suprafață de 1602,80 mp, loturile 3 și 4 Careul C din parcela nr.1933.
Soluția din apel, ce formează obiectul recursurilor de față schimbă în parte această hotărâre, în sensul că respinge ca nefondată acțiunea în revendicare față de Sanatoriul Balnear Techirghiol, Consiliul Local și Orașul Techirghiol prin Primar. S-a dispus menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței.
Din cele redate rezultă că inițial acțiunea în revendicare a fost admisă între alții și față de pârâtul G.D.M.
în primul rând se constată că numele părții este indicat eronat G.D.M., atât în dispozitivul hotărârii, cât și în considerente, în loc de B.D.M.
Apoi, prin hotărârea recurată, a fost respinsă acțiunea în revendicare față de Sanatoriul Balnear Techirghiol, Consiliul Local și Orașul Techirghiol prin Primar.
Aceasta înseamnă că nu s-a dat aceeași hotărâre și cu privire la B.D.M. Ca urmare, față de acesta rămâne definitivă dispoziția de admitere a acțiunii în revendicare. Dar, hotărârea de fond nu cuprinde o dispoziție clară în legătură cu limitele în care acțiunea în revendicare a fost admisă față de persoana fizică și practic o atare hotărâre nu poate fi pusă în executare.
în plus, examinând hotărârea recurată se constată că instanța nu s-a pronunțat, în legătură cu cererea din 20 martie 2000 îndreptată împotriva pârâtului B.D.M. (dosar 5420/1999 al Tribunalului Constanța), față de care Casa de Asigurări a Avocaților din România a formulat acțiunea în revendicare pentru o anume parcelă de teren, în suprafață de 416 mp. Atât în considerentele hotărârii, cât și în dispozitiv nu se face nici o referire la această parte.
Au fost nesocotite astfel prevederile art. 261 pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde numele, domiciliul sau reședința părților, calitatea în care s-au judecat.
De aceea, pentru motivele arătate, recursul declarat de B.D.M. împotriva deciziei pronunțate, urmează a fi admis și a se casa decizia recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru aceleași considerente de drept, recursul declarat de reclamantă și intervenientă, întemeiat pe nerespectarea prevederilor art. 261 C. proc. civ. nu poate fi admis. Este exact că în dispozitivul hotărârii nu este trecută Casa de Asigurări a Avocaților și intervenienta Uniunea Avocaților din România, a căror acțiune în revendicare a fost respinsă, dar în considerentele hotărârii sunt indicate în mod repetat aceste părți, astfel că cerințele textului invocat sunt realizate în cauză.
Și aceasta pentru că dispozitivul este conform art. 261 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. un element important al hotărârii, care cuprinde soluția adoptată cu privire la pretențiile deduse judecății, care împreună cu alte mențiuni între care și numele și calitatea părților, trebuiesc cuprinse în hotărârea judecătorească.
Tot astfel, motivul de recurs formulat de Casa de asigurări a avocaților din România întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., raportat la art. 105 și art. 129 același cod nu este de primit, întrucât cauza a fost judecată în apel la termenul din 29 octombrie 2002, după care pronunțarea a fost amânată la 6 noiembrie 2002.
H.G. nr. 1106 din 10 octombrie 2002 a fost publicată în Monitorul Oficial la 25 octombrie 2002.
Așa cum rezultă din încheierea de dezbateri, Monitorul Oficial cuprinzând hotărârea menționată a fost depus în ședință publică de pârâtul Sanatoriul Balnear Techirghiol, însă celelalte părți, între care și recurentele în cauză, nu au solicitat termen pentru a lua cunoștință de înscrisul invocat.
Dimpotrivă, au solicitat judecarea cauzei, Uniunea Avocaților din România fiind reprezentată de avocatul A.S.
în aceste condițiuni, nu se poate imputa instanței judecarea pricinii în condițiile arătate, nefiind incidente prevederile legale invocate.
Sunt de admis însă criticile de fond aduse hotărârii prin recursurile de față, pentru că soluția de respingere a acțiunii în revendicare, în principal în raport de prevederile Hotărârii de Guvern la care s-a făcut referire, nu are în vedere delimitarea terenului aferent unității sanitare de interes public național, pentru că numai acesta nu este supus retrocedării pe acest temei.
în plus, este de observat că instanța nu a examinat susținerea recurentelor, confirmată în parte de concluziile raportului de expertiză, potrivit căreia pe terenul revendicat nu se află nici o construcție, fiind de analizat și cele două variante propuse (dosar tribunal). în raport de acestea și eventual pe baza suplimentării expertizei, urmează a se stabili cu exactitate întinderea suprafețelor de teren deținute de fiecare pârât și măsura în care acestea pot fi restituite în condițiile legii, fără afectarea funcționării normale a unității sanitare.
Față de cele arătate, recursurile de față au fost admise și a fost casată hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în sensul celor ce preced, cu privire la acțiunea în revendicare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6901/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6715/2004. Civil → |
|---|
