ICCJ. Decizia nr. 6820/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6820
Dosar nr. 7447/200.
Şedinţa publică din 3 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 409 din 28 mai 2003, Tribunalul Olt a admis contestaţia formulată de petenta S.S.C., a anulat dispoziţia nr. 717 din 5 februarie 2003, emisă de Primăria Municipiului Caracal şi a stabilit dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent bănesc, pentru imobilul situat în Caracal, compus din: clădire cu pivniţă, parter şi etaj, clădire separată cu 3 camere în curte şi teren în suprafaţa de 210 mp. S-a hotărât că despăgubirile vor fi acordate în condiţiile stabilite prin HG nr. 498 din 14 mai 2003.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptăţită la despăgubiri va notifica persoana juridică deţinătoare a imobilului. Notificarea va fi comunicată prin executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripţie se află imobilul sau în a cărei circumscripţie se află persoana juridică deţinătoare a imobilului. Executorul judecătoresc înregistrează notificarea şi o comunică persoanei notificate în termen de 7 zile de la data înregistrării.
Textul mai prevede, că notificarea înregistrată face dovada deplină a respectării termenului prevăzut la alin. (1), în faţa oricărei autorităţi, persoane fizice sau juridice, iar în ultimul aliniat se dispune că nerespectarea termenului prevăzut la pct. 1 atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Reţine instanţa că, raportat la dispoziţiile textului citat, faptul că notificarea nu a fost adresată prin executorul judecătoresc nu constituie motiv de respingere a contestaţiei, cu consecinţa pierderii dreptului la măsuri reparatorii.
Analizând pe fond contestaţia, instanţa a constatat că autorii reclamantei S.T. şi S.M., au fost proprietarii imobilului situat în Caracal, cu destinaţia de farmacie, imobil preluat de stat în baza Decretului nr. 119/1948.
Construcţia a fost demolată, iar pe teren s-au construit blocuri de locuinţe.
Întrucât bunul nu poate fi restituit în natură, reclamanta are dreptul la despăgubiri în echivalent bănesc, care vor fi acordate conform HG nr. 498 din 14 mai 2003.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia civilă nr. 275 din 17 octombrie 2003, a respins apelul declarat de Primăria Municipiului Caracal împotriva acestei hotărâri, instanţa de apel reţinând că art. 21 din Legea nr. 10/2001 impune formularea notificării prin executor, pentru ca partea să poată face dovada că a cerut restituirea, fără să prevadă sancţiunea decăderii din drept dacă notificarea nu a fost adresată prin executor. Prin lege [art. 21 alin. (5)], este sancţionată numai nedepunerea în termen a notificării.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Primăria Municipiului Caracal care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în esenţă, susţine că cererea contestatoarei a fost respinsă, pentru că nu a fost adresată prin executorul judecătoresc şi că hotărârile pronunţate în cauză sunt nelegale, deoarece s-au aplicat greşit dispoziţiile art. 21 pct. 1, 3, 4 din Legea nr. 10/2001, art. 21 din HG nr. 498/2003 şi art. 12 din HG nr. 614/2001.
Susţine recurenta, că notificarea nefiind formulată prin executorul judecătoresc persoana îndreptăţită nu a respectat dispoziţiile legale care stabilesc această obligaţie şi nici termenul în care trebuia făcută notificarea.
Se mai susţine, că în mod greşit au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent bănesc, ignorându-se faptul că pe terenul rămas liber prin demolarea construcţiei s-au construit blocuri de locuinţe, situaţie în care, conform art. 11 pct. 8 din Legea nr. 10/2001, se puteau acorda numai măsuri reparatorii sub formă de titluri de valoare nominală sau acţiuni tranzacţionate pe piaţa de capital.
Recursul va fi respins, pentru următoarele considerente:
Criticile formulate fac posibilă încadrarea în motivul de recurs invocat de recurentă, însă dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.
Potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001, persoana care urmăreşte restituirea în natură sau prin echivalent a unui imobil preluat abuziv trebuie să notifice persoana juridică deţinătoare a bunului în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii.
Notificarea care, conform art. 21 alin. (3) din lege, se comunică prin executorul judecătoresc, constituie modalitatea de exercitare de către persoana îndreptăţită a drepturilor recunoscute şi face dovada respectării termenului prevăzut de lege pentru exercitarea dreptului la reparaţie în faţa oricăror autorităţi, persoane fizice sau juridice [art. 21 alin. (4)].
Art. 21 alin. (3) din lege prevede că notificarea va fi comunicată prin executorul judecătoresc, însă nu este stabilită vreo sancţiune pentru nerespectarea obligaţiei de comunicare prin intermediul executorului judecătoresc.
De aceea, nu sunt întemeiate susţinerile recurentei că cererea formulată de intimată nu produce efecte, pentru că nu a fost transmisă prin executorul judecătoresc şi că intimata nu a respectat termenul prevăzut de art. 21 din lege pentru formularea notificării.
Cu actele depuse la dosar s-a făcut dovada că cererea a fost trimisă recurentei, prin poştă, la data de 25 mai 2001 şi a fost înregistrată de aceasta, la nr. 5845/2001.
Existând dovada certă că persoana îndreptăţită (intimata) s-a adresat cu cerere persoanei deţinătoare a imobilului (recurenta) în termenul prevăzut de lege, în raport cu destinatarul, cererea produce toate efectele, aşa cum corect s-a reţinut prin hotărârile atacate.
Susţinerea recurentei că, potrivit art. 11 pct. 8 din Legea nr. 10/2001, nu puteau fi acordate măsuri reparatorii prin echivalent bănesc este o apărare care nu a fost valorificată nici la instanţa de fond şi nici în calea de atac a apelului.
La instanţa de fond pârâta-recurentă s-a apărat, susţinând că cererea nefiind trimisă prin executorul judecătoresc nu produce efectele prevăzute de art. 21 din lege, iar în declaraţia de apel s-a invocat acelaşi mijloc de apărare.
De aceea, fiind, de principiu, că recursul nu poate fi exercitat trecând peste calea de atac a apelului, omisso medio, apărarea de fond care priveşte modul de stabilire a măsurilor reparatorii nu poate fi analizată.
Prin urmare, pentru considerentele expuse, recursul declarat de pârâtă va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Caracal împotriva deciziei nr. 275 din 17 octombrie 2003 a Curţii de Apel Craiova şi sentinţei civile nr. 409 din 28 mai 2003 a Tribunalului Olt.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6814/2004. Civil. Anulare contract donatie.... | ICCJ. Decizia nr. 6809/2004. Civil. Stabilirea competenţei → |
|---|
