ICCJ. Decizia nr. 6893/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 18652 din 12 mai 2000 la Judecătoria sectorului 1, reclamanta SC I.A. SA București a chemat în judecată pe R.M., pentru ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, instanța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 60.000 dolari SUA în echivalent în lei la cursul BNR din ziua efectuării plății, cu titlu de daune interese datorate în temeiul clauzei penale din contractul de prestări servicii și actului adițional la acesta, încheiate între reclamantă și pârâtă la data de 1 octombrie 1998.
Tribunalul București, secția a III a civilă, instanță în favoarea căreia Judecătoria sectorului 1 București și-a declinat competența de soluționare a cauzei, prin sentința civilă nr. 152 din 31 ianuarie 2001, a admis acțiunea reclamantei, așa cum a fost formulată.
Curtea de Apel București, secția a III a civilă, prin decizia nr. 514 A din 12 decembrie 2002, a respins ca nefondat apelul pârâtei.
împotriva acestei din urmă decizii pârâta R.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.
La termenul din 8 decembrie 2004, intimata-reclamantă SC I.A. SA București, prin apărătorul său, a solicitat instanței să ia act de renunțarea sa la însuși dreptul pretins, conform art. 247 C. proc. civ., depunând la dosarul cauzei copie certificată a declarației autentificate date de reprezentantul legal al SC I.A. SA București în fața notarului public în acest sens.
Principiul disponibilității procesuale conferă părților dreptul de a se desista de la judecată ori de a renunța la dreptul subiectiv, iar pârâtului posibilitatea de a achiesa la pretențiile reclamantului sau chiar la hotărârea pronunțată împotriva sa.
în sistemul nostru procesual desistarea reclamantului îmbracă două forme: renunțarea la judecată și renunțarea la însuși dreptul pretins.
în primul caz, reglementat de dispozițiile art. 246 C. proc. civ., prin renunțarea, desistarea de la judecată, care produce numai efecte procedurale, drepturile părților rămân nestinse, astfel că reclamantul poate să pornească o nouă acțiune, dacă între timp nu a operat prescripția. în acest caz, instanța urmează să ia act de renunțarea la judecată și să dispună închiderea dosarului, iar nu să respingă acțiunea.
Dimpotrivă, în caz de renunțare la însuși dreptul pretins , conform art. 247 alin. (1) C. proc. civ., instanța pronunță o hotărâre prin care respinge cererea în fond iar potrivit alin. (3) renunțarea se poate face în ședință publică sau prin înscris autentic. Când renunțarea intervine în instanța de apel, hotărârea primei instanțe va fi anulată în totul sau în parte, în măsura renunțării, conform art. 247 alin. (5) C. proc. civ., soluția fiind similară și în cazul în care renunțarea intervine în fața instanței de recurs, cu precizarea că în acest caz vor fi anulate ambele hotărâri pronunțate de instanțele de fond și apel.
Examinând actele și lucrările dosarului, se constată că în speță sunt întrunite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 247 C. proc. civ., reclamanta SC I.A. SA București, prin reprezentantul său legal, S.O., președinte al consiliului de administrație, renunțând la însuși dreptul pretins, potrivit înscrisului autentic depus la dosar, declarația autentificată sub nr. 1882 din 30 martie 2004 de notar public M.V.
Așa fiind, având în vedere temeiurile mai înainte arătate, înalta Curte a admis recursul, a casat decizia nr. 514 A din 12 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III a civilă, și sentința nr. 152 din 31 ianuarie 2001 a Tribunalului București, secția a III a civilă, și a luat act de renunțarea reclamantei SC I.A. SA București la însuși dreptul pretins, cu consecința respingerii în fond a acțiunii formulate de aceasta în contradictoriu cu R.M.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6884/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6895/2004. Civil → |
|---|
