ICCJ. Decizia nr. 6839/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin notificarea formulată la 12 noiembrie 2001, M.S.P.I. și M.Ș.A., au solicitat Primăriei comunei Pătârlagele, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului, teren în suprafață de 3.855 mp situat în intravilanul comunei Pătârlagele, județul Buzău.
Prin adresa nr. 2018 din 3 aprilie 2002, primarul comunei Pătârlagele, le-a comunicat celor în cauză că cererea de restituire a fost respinsă motivat de faptul că, în legătură cu terenul solicitat, li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 și au fost puși în posesia acestei suprafețe.
La 9 mai 2002, M.S.P.I. și M.A.Ș. au contestat această decizie solicitând instanței să dispună obligarea Primăriei comunei Pătârlagele de a le lăsa în deplină proprietate și posesie, terenul în legătură cu care au formulat notificarea.
Investită inițial cu soluționarea litigiului, Judecătoria Pătârlagele, prin sentința civilă nr. 806 din 13 iunie 2002, a declinat competența soluționării cauzei, în acord cu dispozițiile art. 24 alin. (8) și art. 31 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în favoarea Tribunalului Buzău.
Prin sentința nr. 504 din 8 noiembrie 2002, Tribunalul Buzău, secția civilă, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că terenurile ce au aparținut autoarei reclamanților M.M. au făcut parte din fondul funciar și în legătură cu acestea li s-a reconstituit dreptul de proprietate conform Legii nr. 18/1991, republicată, ele nemaiputând face obiectul Legii nr. 10/2001.
Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, care, cu aceeași motivare, prin decizia nr. 31 din 25 februarie 2003, a respins ca nefondat apelul reclamanților.
în cauză, au declarat recurs în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanții M.S.P.I. și M.Ș.A., susținând în esență că terenul în suprafață de 3.855 mp, în legătură cu care au formulat notificarea, nu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, el fiind deținut ilegal de alte persoane decât cele îndreptățite iar pe de altă parte nu s-au administrat suficiente probe care să susțină afirmațiile pârâtei vizând reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestei suprafețe.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidența acestui act normativ, terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată și prin Legea nr. 1/2000, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997.
Textul invocat delimitează deci sfera de aplicare a legii, de cea a unor alte acte normative cu caracter reparatoriu, rezervându-se unor anumite categorii de imobile, incidența unor reglementări distincte.
Este adevărat că domeniul de reglementare al legii are și caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din fondul funciar, însă acesta acoperă doar acele terenuri din intravilanul localităților care, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv 14 februarie 2001, nu au fost restituite integral persoanelor îndreptățite.
în speță, terenul în suprafață de 3855 mp, în legătură cu care s-a formulat notificarea, face parte din suprafața totală de 1,42 ha, fostă proprietate a M.M., mama reclamanților, și a făcut obiectul cererii de reconstituire formulată de aceasta, în baza Legii 18/1991.
Din probele administrate, rezultă că reclamanții au fost puși în posesie, pe vechiul amplasament, cu suprafața de 9.345 mp, teren intravilan, prin procesul verbal întocmit la 18 noiembrie 1993 iar pentru diferența de până la 1,42 ha, ocupată de construcții, punerea în posesie s-a făcut, pe alt amplasament, prin procesul-verbal nr. 1779 din 7 mai 1999.
în legătură cu modalitatea soluționării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, formulată de autoarea lor, în baza Legii 18/1991, pentru suprafața de 14.200 mp, reclamanții au inițiat mai multe litigii, în urma soluționării irevocabile a acestora reținându-se că, punerea în posesie pe alt amplasament pentru suprafața de 5.150 mp s-a impus în raport, de dispozițiile art. 23 din legea fondului funciar.
Astfel, pe terenul în litigiu sunt edificate mai multe construcții și anexe gospodărești aparținând unor alte persoane care, în condițiile vechii reglementări, au primit loturi în vederea construcției de locuințe, loturi care, fiind aferente caselor de locuit, rămân potrivit art. 23 din Legea 18/1991, în proprietatea actualilor deținători.
în considerarea celor ce preced, recursul a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6840/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6720/2004. Civil → |
|---|
