ICCJ. Decizia nr. 7031/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 64 din 18 februarie 2002, Tribunalul Vâlcea a respins ca neîntemeiată contestația formulată de C.C. împotriva dispoziției nr. 30 din 2 iulie 2001, emisă de primarul comunei Ghioroiu, județul Vâlcea.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că autorul reclamantului a avut în proprietate o moară în comuna Ghioroiu, construcție din lemn, cu două perechi de pietre. Imobilul a fost preluat cu titlu de către stat în baza Legii nr. 119/1948.
După preluarea de către stat a morii, aceasta a fost demolată, construindu-se în loc o nouă moară, din cărămidă și acoperită cu plăci din azbociment.
Autorul reclamantului a continuat să lucreze ca angajat la moară și, în speranța că o va redobândi, a suportat o parte din lucrările de edificare a noului imobil.
Prin urmare, față de împrejurarea că moara inițială nu mai există, reclamantul are dreptul doar la măsuri reparatorii prin echivalent.
Mai reține instanța, că în ceea ce privește terenul aferent fostei mori, ce face obiectul contestației, a fost emisă adeverință de reconstituire a dreptului de proprietate, conform Legii nr. 18/1991.
Prin decizia civilă nr. 28/A din 25 aprilie 2002, Curtea de Apel Pitești a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul C.C., reținându-se că moara preluată de la autorul reclamantului nu mai există, fiind reconstruită cu fonduri de stat, iar pentru teren au fost inițiate procedurile prevăzute de Legea nr. 18/1991.
împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul.
Curtea Supremă de Justiție, prin decizia civilă nr. 858 din 5 martie 2003, a admis recursul, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe.
Instanța supremă a constatat că s-au încălcat de către instanța de apel dispozițiile art. 17 alin. (5) din Legea nr. 92/1992, republicată, completul fiind alcătuit din 3 judecători care au și semnat decizia, în locul celui legal, care trebuia alcătuit din 2 judecători.
în rejudecare, prin decizia civilă nr. 120/A din 16 septembrie 2003, Curtea de Apel Pitești a respins ca nefondat apelul.
A reținut curtea că prin decizia civilă nr. 520 din 18 februarie 1999 a Tribunalului Vâlcea, irevocabilă prin decizia civilă nr. 3385/R din 1 noiembrie 1999 a Curții de Apel Pitești, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că moara preluată de la autorul reclamantului nu mai există, fiind demolată în anul 1964, iar pe locul acesteia, fosta C.A.P. Ghioroiu a ridicat o nouă construcție, modernizată în perioada 1981-1986.
Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, reclamantul are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.
Cât privește terenul aferent construcției, s-a reținut că instanța de fond a statuat în mod legal că reclamantul a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991 și a primit despăgubiri potrivit art. 40 din Legea nr. 1/2000, așa încât, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, terenul nu intră sub incidența acestei din urmă legi.
împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, reclamantul C.C.
Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., reclamantul arată că instanța de apel a reținut în mod greșit că ar exista autoritate de lucru judecat, deoarece art. 48 din Legea nr. 10/2001 permite accesul la procedura instituită de lege și persoanelor cărora li s-au respins prin hotărâri definitive și irevocabile acțiuni ce au avut ca obiect bunuri preluate în mod abuziv de către stat.
Se mai arată că din probele administrate în cauză rezultă faptul că în anul 1964, tatăl reclamantului a reconstruit integral moara, cu materiale cumpărate anterior preluării de către stat și cu muncă proprie.
Cu privire la teren se arată că neavând destinația de teren agricol, nu poate face obiectul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Recursul este fondat.
Prin decizia civilă nr. 520 din 18 februarie 1999 a Tribunalului Vâlcea, irevocabilă prin decizia civilă nr. 3385/R a Curții de Apel Pitești, a fost respinsă acțiunea în revendicare formulată de reclamantul C.C..
S-a constatat că prin adeverința nr. 541 din 11 noiembrie 1991, Comisia comunală pentru aplicarea Legii fondului funciar a reconstituit dreptul de proprietate în beneficiul reclamantului pentru suprafața de 3,58 ha teren, din care 1 ha pădure și că reclamantul, căruia i s-a pus în vedere să depună titlul de proprietate și procesul verbal de punere în posesie, nu s-a conformat dispozițiilor instanței, nefăcând astfel, dovada dreptului de proprietate asupra terenului revendicat.
S-a mai reținut că moara ce a aparținut autorului reclamantului a fost desființată, fosta cooperativă agricolă de producție construind imobilul existent.
Prin notificarea înaintată Primăriei Ghioroiu, reclamantul a solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a morii, cu toate piesele componente și utilajul necesar și a terenului, în suprafață de 960 mp.
Invocând hotărârile pronunțate în acțiunea în revendicare, Primăria, prin dispoziția nr. 30 din 2 iulie 2001, a aprobat restituirea în natură a două pietre de moară și a acordat despăgubiri bănești în sumă de 5 milioane de lei pentru vechiul local al morii și pentru motorul cu ardere internă.
Actele depuse la dosar confirmă faptul că la data de 5 martie 1959, conform procesului verbal încheiat de circa financiară a comunei Știrbești, pentru moara țărănească în litigiu figura ca proprietar autorul reclamantului, P.C., acesta plătind și impozite. La data de 27 aprilie 1959, o comisie locală atesta prin proces verbal că proprietarul P.C. refuză să primească moara preluată conform Decretului M.A.N. nr. 115/1959.
Prin urmare, din documentația existentă la dosar, rezultă cu certitudine că imobilul în litigiu nu a trecut la stat în temeiul Legii nr. 119/1948, așa cum a reținut instanța de fond, fără ca instanța de control judiciar să combată această susținere.
în condițiile în care ultimul act ce atestă dreptul de proprietate a lui C.P. asupra morii datează din anul 1959, nici instanța de fond și nici instanța de apel nu au fost preocupate să stabilească temeiul legal în baza căruia imobilul a trecut în proprietatea statului și data la care preluarea efectivă a avut loc.
De asemenea, greșit s-a reținut, doar pe baza considerentelor deciziei civile nr. 520 din 18 februarie 1999 a Tribunalului Vâlcea, că moara a fost demolată și că a fost reconstruită de cooperativă, fără să se verifice susținerile reclamantului-recurent că autorul acestuia a continuat să lucreze ca angajat al morii și că din fonduri proprii a angajat lucrări destinate reconstrucției.
Aceste susțineri se impuneau a fi verificate, raportat la faptul că singurele documente aflate la dosar care atestă efectuarea unor lucrări din fondurile statului se referă la perioada 1981-1990.
Faptul că printr-o hotărâre anterioară acțiunea în revendicare a reclamantului a fost respinsă, nu poate fi avut în vedere pentru soluționarea prezentului litigiu decât în ceea ce privește data la care moara a fost reconstruită. De altfel, nici reclamantul nu contestă faptul că în anul 1964 vechea moară din lemn a fost înlocuită cu o moară din cărămidă.
La data la care s-a soluționat acțiunea în revendicare, instanțele au avut în vedere că la acel moment reclamantul nu făcuse dovada că deține un titlu de proprietate asupra terenului în temeiul Legii nr. 18/1991 și că moara fusese reconstruită în anul 1964.
De aceea, hotărârile anterioare nu pot fi invocate ca putere a lucrului judecat în procedura care vizează acordarea de măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
în ceea ce privește suprafața de teren aferentă construcției, instanțele s-au limitat să constate că reclamantul a urmat procedura instituită de Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000 obținând o adeverință de punere în posesie pentru suprafața de 3,5 ha., din care 1 ha pădure, și despăgubiri pentru terenurile agricole ce i-au aparținut autorului.
Nu s-a verificat, însă, dacă măsurile reparatorii acordate în baza legilor fondului funciar au vizat și terenul pe care s-a aflat moara ce face obiectul prezentului litigiu, dat fiind faptul că prevederile Legii nr. 10/2001 au caracter de complinire în raport cu alte acte normative reparatorii.
Aceste împrejurări prezintă importanță deoarece sunt esențiale pentru stabilirea dreptului reclamantului la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001.
Față de cele ce preced, Curtea constată că instanța de apel în mod greșit a menținut soluția instanței de fond, deși nu a stabilit deplin starea de fapt pentru a lămuri dacă în cauză se impunea acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sau restituirea în natură. Pe cale de consecință, potrivit art. 312 cu referire la art. 314 C. proc. civ., Curtea a admis recursul declarat de reclamant, a dispus casarea în parte a hotărârii pronunțate și a trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel Pitești.
Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va administra toate probele necesare pentru a determina momentul la care imobilul a fost preluat, titlul în baza căruia a avut loc preluarea, starea imobilului la momentul preluării. De asemenea, se va determina dacă terenul aferent morii a făcut obiectul măsurilor reparatorii prevăzute de legile fondului funciar. în funcție de aceste elemente, se vor stabili măsurile reparatorii la care reclamantul are dreptul conform Legii nr. 10/2001.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7048/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7034/2004. Civil → |
|---|
