ICCJ. Decizia nr. 7034/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată sub nr. 4817 din 4 decembrie 1991 reclamantul F.B. a solicitat instanței, în contradictoriu cu fostul CAP Desa prin Comisia de lichidare și Primăria comunei Desa, obligarea pârâtelor de a-i lăsa în deplină proprietate și posesie imobilele situate în comuna Desa, județul Dolj, respectiv a două case de locuit construite din cărămidă arsă, o casă din pământ bătătorit, o pivniță din chirpici și terenul aferent acestor construcții în suprafață de 0,36 ha.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că bunurile au aparținut autorului său Ț.I., dobândite în urma unui partaj, conform unei hotărâri judecătorești din 13 ianuarie 1948 a fostei Judecătorii de Pace Calafat.
Pârâta, Primăria Desa a formulat întâmpinare, susținând că imobilele solicitate au fost înscrise în Registrul Agricol pe numele lui Ț.P., fratele lui Ț.I., autorul reclamantului, și că în anul 1951 au fost donate de acesta CAP-ului Desa care, după ce a decedat o parte din ele, a mai construit, lângă cele rămase, două corpuri de clădiri.
De asemenea, pârâta a învederat că între primărie și reclamant s-a încheiat o tranzacție prin care acesta urma să renunțe la construcțiile edificate de CAP Desa și se obliga să nu solicite despăgubiri pentru imobilele demolate.
După un prim ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 3438 din 20.08.1992 Judecătoria Băilești a respins acțiunea, cu motivarea că fosta CAP Desa a deținut imobilele în baza unui titlu valabil, respectiv actul de donație făcut de Ț.P.
Prin decizia civilă nr. 557 din 2 martie 1992, Tribunalul Dolj a admis recursul declarat de reclamant, a casat sentința criticată și a trimis cauza spre rejudecare, cu motivarea că instanța de fond nu s-a conformat dispozițiilor deciziei nr. 1081 din 1 iunie 1992 a Tribunalului Dolj, secția civilă și de contencios administrativ.
Reinvestită cu soluționarea cauzei, Judecătoria Băilești a dispus introducerea în cauză a Consiliului local al comunei Desa, Oficiul P.T.T.R. Desa, Agenția CEC, A.F. D., SNC G.G., SC P. SRL, AF G.G., S.C. V. SRL, SC C. SRL, P.V., S.G., Direcția de Poștă și Telecomunicații Dolj și sucursala județeană CEC.
Curtea Supremă de Justiție a dispus strămutarea judecării cauzei la Judecătoria Pitești.
Prin sentința civilă nr. 1002 din 2 februarie 1996 a respins acțiunea, reținând că, potrivit art. 77 din Legea nr. 58/1991, reparațiile pentru bunurile trecute abuziv în proprietatea statului urmează a fi reglementate printr-o lege specială, în acest sens fiind și decizia Curții Constituționale nr. 3/1993.
Prin decizia civilă nr. 1049 din 7 mai 1997, Tribunalul Argeș a admis apelul declarat de reclamant, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare, reținând că nu a fost soluționat fondul.
în rejudecare, reclamantul și-a restrâns acțiunea, precizând că înțelege să se judece numai cu pârâții: Comisia de lichidare a CAP Desa, Consiliul Local al comunei Desa, “Romtelecom" Desa, AF A. Desa.
Prin sentința civilă nr. 4225 din 13 mai 1998, Judecătoria Pitești a admis acțiunea și le-a obligat pe pârâte să-i lase reclamantului în deplină proprietate și posesie imobilele revendicate.
Instanța a reținut că, pârâții nu au titlu legal pentru preluarea imobilelor în litigiu și că Ț.P. nu putea dispune de aceste bunuri, întrucât nu avea calitatea de proprietar.
Prin decizia civilă nr. 358/1999 a Tribunalului Argeș au fost anulate ca nemotivate apelurile declarate de Direcția Regională de Poștă Craiova și CEC , sucursala Dolj, și ca tardiv apelul Consiliului Local al comunei Desa.
Curtea de Apel Pitești, secția civilă, prin decizia civilă nr. 4302/R din 20 decembrie 1999 a admis recursul formulat de Consiliul Local al comunei Desa și a anulat ca nemotivat recursul Direcției de Poștă și Telecomunicații Craiova, trimițând cauza spre rejudecare Tribunalului Argeș.
Prin decizia civilă nr. 2194 din 29 septembrie 1999, Tribunalul Argeș a respins ca nefondat apelul Consiliului Local al comunei Desa.
Prin decizia civilă nr. 1367/R din 17 mai 2001, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, a admis recursul formulat de Consiliul Local al comunei Desa, a casat decizia tribunalului, iar pe fond a schimbat în tot sentința civilă nr. 4225 din 13 mai 1998 a Judecătoriei Pitești, în sensul că a respins acțiunea ca nefondată. S-a reținut că bunurile în litigiu au fost donate în anul 1952 statului de către o altă persoană decât autorul reclamantului și anume Ț.P., acesta fiind singurul îndreptățit la restituirea lor și nu reclamantul.
împotriva deciziei civile nr. 1367/R din 17 mai 2001 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, a declarat recurs în anulare în conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992, republicată și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție care consideră că hotărârea criticată a fost pronunțată cu încălcarea esențială a art. 817 C. civ. și art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, hotărârea fiind și vădit netemeinică.
în dezvoltarea motivelor recursului în anulare se arată în esență că instanța a apreciat în mod greșit că preluarea abuzivă a imobilelor în litigiu este echivalentă unei donații valabile care este un act juridic cu titlu gratuit, o liberalitate prin care donatorul își micșorează voit patrimoniul, procurând donatorului un folos patrimonial, fără a urmări o contraprestație a acestuia.
Recursul în anulare este fondat.
Ca atare, actul pe care instanța l-a apreciat a fi o donație valabilă, este de fapt o preluare forțată, ce nu poate fi invocată ca titlu valabil în favoarea statului. Chiar dacă ar fi fost vorba de o donație, oferta de înstrăinare a imobilelor respective trebuia constatată printr-un înscris autentic, la fel ca și acceptarea acesteia, donația fiind făcută în favoarea unei persoane juridice.
Or, potrivit dispozițiilor art. 817 C. civ. în vigoare la acea dată, pentru a-și produce efectele, donațiile făcute persoanelor juridice nu puteau fi acceptate decât prin Hotărâre a Consiliului Local.
Față de aceste considerente, se reține că greșit s-a apreciat că preluarea abuzivă a imobilelor este echivalentă unei donații valabile, care de fapt este un act juridic cu titlu gratuit, o liberalitate prin care donatorul își micșorează voit patrimoniul în favoarea donatorului.
De fapt și Legea nr. 10/2001 include în categoria imobilelor preluate în mod abuziv și pe cele donate statului sau altor persoane juridice în baza unor acte normative speciale.
în concepția legiuitorului, donațiile făcute statului sau altor persoane juridice, având ca obiect imobile, se constituie într-un abuz, deoarece persoanele care făceau astfel de donații erau constrânse la asemenea acte, în sensul că realizarea unor drepturi le era condiționată de donarea către stat a unor imobile proprietate.
Așa fiind, se constată că recursul în anulare este fondat, hotărârea atacată fiind nelegală, impunându-se casarea ei și pe cale de consecință respingerea recursului declarat de Consiliul Local al comunei Desa, împotriva deciziei civile nr. 2194 din 29 septembrie 1999 a Tribunalului Argeș.
Bunurile revendicate în cauză au fost dobândite de către autorul reclamantului, Ț.I., împreună cu fratele acestuia, Ț.P. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 33, încheiat la 18 octombrie 1944.
Prin Cartea de judecată civilă nr. 2 din 13 ianuarie 1948, pronunțată de fosta judecătorie de pace mixtă Calafat, județul Dolj s-a dispus ieșirea din indiviziune, autorului reclamantului atribuindu-i-se imobilele în litigiu, construcții și terenuri aferente.
La data de 14 septembrie 1952, Ț.P., fratele autorului reclamantului a predat fostului Sfat Popular Comunal, respectiv fostei G.A.C. "16 Februarie" Desa toate construcțiile situate pe terenul în suprafață de 0,36 ha.
în procesul verbal s-a făcut mențiunea că predarea "se face sub forma unei donații" a lui Ț.P. în favoarea Ministerului Agriculturii. Predarea imobilelor revendicate către stat nu s-a făcut de către adevăratul proprietar, Ț.I., care le dobândise în baza partajului realizat în 1948, ci de către o terță persoană.
Cu toate că instanța a reținut că această persoană nu putea dispune de bunurile din litigiu, deoarece nu-i aparțineau, a apreciat‚ însă, că întrucât Ț.I., proprietarul acestor bunuri nu a contestat "donația", actul este valabil și își produce efectele.
Instanța a omis să observe că, așa cum s-a dovedit, Ț.I., proprietarul de drept al bunurilor, a fost nevoit să părăsească localitatea din cauza autorităților, încă din anul 1950, înainte cu 2 ani cu fratele său să predea bunurile către G.A.P. Desa.
în consecință, recursul în anulare a fost admis, a fost casată hotărârea și a fost respins recursul declarat de Consiliul local al comunei Desa
| ← ICCJ. Decizia nr. 7031/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6949/2004. Civil → |
|---|
