ICCJ. Decizia nr. 7092/2004. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7092
Dosar nr. 5995/200.
Şedinţa publică din 15 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 15 octombrie 2002, reclamantele T.L. şi P.D. au chemat în judecată pe pârâţii Tribunalul Hunedoara şi Ministerul Justiţiei solicitând obligarea lor la restituirea sumelor încasate prin reţinerea nelegală cu titlu de contribuţie de asigurări de sănătate pe perioada 1 ianuarie 2000–30 martie 2001, cu aplicarea indicelui de devalorizare.
În motivarea cererii, reclamanţii au învederat că li s-a reţinut contribuţia de asigurări de sănătate de 7% lunar, cu toate că sunt încadrate ca personal auxiliar de specialitate şi beneficiază de asistenţă medicală gratuită conform art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992, fără obligativitatea plăţii contribuţiei la asigurările de sănătate.
La 1 noiembrie 2002, Ministerul Justiţiei a formulat cerere de chemare în garanţie a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., solicitând ca în măsura în care se va considera acţiunea întemeiată să fie obligată chemata în garanţie să restituie în locul pârâţilor sumele reţinute de la reclamanţi.
C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. a formulat la 27 noiembrie 2002 cerere de chemare în garanţie a C.N.A.S.S. Bucureşti, pentru ca în cazul în care se va admite acţiunea reclamantelor, să se dispună, prin aceeaşi hotărâre, obligarea chematei în garanţie la restituirea cuantumului de 25% din suma pretinsă de reclamante, virată în contul chematei în garanţie.
Prin sentinţa civilă nr. 138 din 25 februarie 2003, Tribunalul Hunedoara a admis acţiunea reclamantelor şi a obligat pe pârâţi să restituie reclamantele sumele reţinute cu titlu de contribuţie la asigurările de sănătate pe perioada 1 ianuarie 2000 – 30 martie 2001, reactualizate până la 30 septembrie 2002, anume reclamantei T.L. suma de 6.850.410 lei şi reclamantei P.D. suma de 7.8774.923 lei, cu obligarea pârâţilor la plata acestor sume actualizate prin aplicarea coeficientului de inflaţie începând cu 1 octombrie 2002 până la data achitării integrale.
S-a admis cererea de chemare în garanţie împotriva C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. şi în consecinţă a fost obligată chemata în garanţie să restituie pârâţilor sumele sus arătate, actualizate până la data plăţii.
S-a respins cererea de chemare în garanţie formulată de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. împotriva C.N.A.S.S. Bucureşti.
Recursul declarat de chemata în garanţie C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. împotriva sentinţei a fost admis de Curtea de Apel Alba Iulia prin Decizia civilă nr. 1241 din 26 mai 2003, s-a casat sentinţa în parte, numai în ce priveşte chemarea în garanţie şi rejudecând cauza în aceste limite, s-a respins cererea de chemare în garanţie.
Pentru a hotărî astfel, instanţele au reţinut, în esenţă, că potrivit art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992, magistraţii, precum şi personalul auxiliar de specialitate, beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, fără ca legea să condiţioneze acordarea asistenţei medicale gratuite de plata contribuţiei la asigurările sociale de sănătate.
Împotriva hotărârilor pronunţate în cauză Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare întemeiat pe dispoziţiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ., solicitând casarea acestora şi respingerea acţiunii cât şi a cererii de chemare în garanţie.
În dezvoltarea recursului în anulare se arată că, din interpretarea prevederilor art. 1, art. 4, art. 52 şi art. 55 din Legea nr. 145/1997, art. 99 din Legea nr. 92/1992 şi pct. 6/I al Normelor comune nr. 318/FB/64/807/C/1999 ale Ministerului Justiţiei, Curţii Supreme de Justiţie şi Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, rezultă că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţă medicală gratuită doar dacă dovedesc că li se fac reţineri în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate. Legiuitorul nu putea să revadă în mod expres obligaţia de contribuţie la fondul asigurării de sănătate pentru magistraţi în Legea nr. 92/1992, deoarece legea asigurărilor sociale de sănătate a fost adoptată în anul 1997 şi a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1998, acte normative care, în art. 4 prevede obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizi care au reşedinţă în România, iar în art. 6 sunt prevăzute categoriile exceptate de la plata contribuţiei.
Dacă legiuitorul ar fi intenţionat ca judecătorii şi personalul auxiliar de specialitate să aibă calitatea de asigurat, fără plata contribuţiei, ar fi menţionat aceasta în mod expres, incluzând printre persoanele exceptate de plata contribuţiei şi pe magistraţi, respectiv personalul auxiliar de specialitate, şi cum nu a făcut o atare menţiune, se deduce intenţia că aceste categorii nu pot fi scutite de plata contribuţiei pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate.
Recursul în anulare este fondat.
În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 145/1997, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează descentralizat pe baza principiului solidarităţii şi subsidiarităţii în colectarea şi utilizarea fondurilor.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 145/1997, care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1998 sunt supuşi în mod obligatoriu asigurării cetăţenii români cu domiciliul în ţară, cetăţenii străini şi apatrizi care au reşedinţa în România, alin. (2) al articolului citat prevăzând obligativitatea ca asiguraţii să plătească lunar o contribuţie pentru asigurări de sănătate.
Art. 6 din acelaşi act normativ enumeră categoriile de persoane care beneficiază de asigurare de sănătate, fără plata contribuţiei, şi anume: copiii şi tinerii până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, studenţi sau ucenici şi dacă nu realizează venituri din muncă; persoanele cu handicap, care nu realizează venituri din muncă sau care se află în îngrijirea familiei; soţul, soţia, părinţii şi bunicii, fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate; persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990, persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 44/1994 şi art. 2 din Legea nr. 42/1990, dacă nu realizează venituri decât cele provenite din drepturile băneşti acordate de lege, precum şi cele provenite din pensii.
În art. 55 din Legea nr. 145/1997 au fost stabilite categoriile de persoane care sunt asigurate prin efectul legii, cu scutire de plata contribuţiei pentru asigurările de sănătate şi anume: persoanele care satisfac serviciul militar în termen; se află în concediu medical sau în concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 6 ani; execută o pedeapsă privativă de libertate sau arest preventiv; fac parte dintr-o familie care beneficiază de ajutor social, potrivit Legii nr. 67/1995.
Conform art. 99 din Legea nr. 92/1992, modificată prin Legea nr. 142/1997, magistraţii în activitate sau pensionarii, precum şi soţul, soţia, copiii aflaţi în întreţinerea acestora, precum şi personalul auxiliar de specialitate, beneficiază, în mod gratuit, de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, condiţiile de acordare a acestora urmând a fi stabilite prin hotărâre de guvern.
La pct. 6/I al Normelor Comune nr. 318/FB/64/807/C/1995 din 26 mai 1999 ale Ministerului Justiţiei, Curţii Supreme de Justiţie şi Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, emise în aplicarea H,.G. nr. 409 din 2 iulie 1998, se prevede că soţii sau soţiile magistraţilor şi ale personalului auxiliar de specialitate, în activitate sau pensionari, beneficiază de gratuităţile prevăzute de art. 1 alin. (1) din HG nr. 409/1998, dacă fac dovada că plătesc contribuţia lunară de asigurări de sănătate sau fac parte din categoriile de persoane care, potrivit legii, sunt scutite de plata contribuţiei lunare de asigurări de sănătate.
Din interpretarea dispoziţiilor legale citate rezultă că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţă medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac reţineri în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate, de altfel, legiuitorul nu putea să prevadă în mod expres obligaţia de contribuţie la fondul de asigurări sociale de sănătate pentru magistraţi în Legea nr. 92/1992 deoarece legea asigurărilor sociale de sănătate a fost adoptată în anul 1997 şi a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1998.
Reclamanţii au încheiat un contract cu C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., cunoscând astfel faptul că în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 145/1997 angajatorul avea obligaţia de a reţine şi vira contribuţia de sănătate prevăzută de lege.
Faţă de cele ce preced, se apreciază că recursul în anulare este fondat şi urmează a se admite, a casa hotărârile pronunţate în cauză, şi în fond a respinge ca nefondată acţiunea promovată de reclamante, cu consecinţa respingerii şi a cererilor de chemare în garanţie formulate de Ministerul Justiţiei şi de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., urmând a se respinge şi cererea de suspendare a executării hotărârii ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 1241 din 26 mai 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, şi a sentinţei nr. 138 din 25 februarie 2003 a Tribunalului Hunedoara, secţia civilă.
Casează hotărârile atacate şi, în fond, respinge acţiunea reclamantelor T.L. şi P.D.
Respinge cererea de chemare în garanţie formulată de Ministerul Justiţiei în nume propriu şi pentru Tribunalul Hunedoara ca şi cererea de chemare în garanţie formulată de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
Respinge cererea de suspendare a executării ca rămasă fără obiect.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 6978/2004. Civil. Revizuire | ICCJ. Decizia nr. 6822/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|