ICCJ. Decizia nr. 7153/2004. Civil. Actiune în constatare. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7153
Dosar nr. 2772/2004
Şedinţa publică din 16 decembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC E.C.I. SA a chemat în judecată pe pârâţii P.E. şi G.I.Ş. şi a solicitat să se dispună grăniţuirea proprietăţilor părţilor, urmând ca pârâţii să lase reclamantei, în deplină proprietate şi posesie un teren în suprafaţă de 1594,9 mp precum şi construcţiile edificate pe acesta, cu plata către pârâţi, a contravalorii manoperei şi a materialelor utilizate.
În motivare reclamanta arată că a devenit proprietara unui teren în suprafaţă de 4964,8 mp prin cumpărare învecinat la sud cu proprietatea pârâţilor. Aceştia au desfiinţat semnele la hotar şi au ocupat abuziv o suprafaţă de 1594,9 mp teren pe care au edificat o casă de locuit şi anexe gospodăreşti.
Judecătoria Buftea, prin sentinţa civilă nr. 1338 din 5 aprilie 2002 a admis în parte acţiunea, a stabilit linia de hotar dintre proprietăţile părţilor pe aliniamentul D–A conform schiţei anexă a raportului de expertiză; a respins ca neîntemeiate celelalte capete de cerere privind revendicarea suprafeţei de 1594,9 mp teren şi cel privind predarea casei aflate pe teren, contracost.
Instanţa a reţinut că în cauză nu se poate restitui terenul revendicat, deoarece nu există vreo culpă a pârâţilor sau vreo acţiune de ocupare abuzivă a terenului proprietatea reclamantei, autorul acestora şi-a refăcut gospodăria în perioada 1990–1991 pe vechiul amplasament, adică al casei demolate în 1985, acolo unde i s-a făcut şi reconstituirea dreptului de proprietate.
Mai mult, actul de vânzare-cumpărare prin care reclamanta a dobândit terenul nu menţionează dimensiunile laturilor acestuia, iar problema unei diferenţe de teren ar trebui soluţionată în contradictoriu cu vânzătorul.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 2318 din 20 noiembrie 2002 a admis apelul formulat de reclamantă. A schimbat în parte sentinţa, în sensul că: stabileşte linia de hotar între proprietăţile părţilor pe aliniamentul L–M, conform schiţei anexă la raportul de expertiză; obligă pârâţii să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 1591 mp teren precum şi construcţiile; obligă reclamanta la contravaloarea materialelor şi preţului muncii prestate pentru edificarea construcţiilor.
Instanţa de apel a reţinut că pârâţii ocupă parţial altă suprafaţă de teren decât cea pentru care posedă titlu prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate al autorului lor, edificând casa de locuit în anul 1990 şi ocupând termenul anterior eliberării titlului lor de proprietate, astfel că se impune omologarea amplasamentului L–M, propus prin raportul de expertiză.
Recursul declarat de pârâţi a fost constatat nul prin Decizia nr. 950 din 16 aprilie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Instanţa a reţinut nulitatea recursului raportat la prevederile art. 303 pct. 3 şi art. 306 pct. 3 C. proc. civ., prin modul de redactare, situaţiile invocate nu se pot încadra în nici unul din cazurile de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Împotriva ultimilor două hotărâri, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat prezentul recurs în anulare în temeiul art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la data când hotărârile judecătoreşti au devenit irevocabile, şi ale art. II alin. (3) din OUG nr. 58 din 25 iunie 2003.
Se susţine, în esenţă, că pârâţii sunt proprietarii terenului în litigiu, autorul lor fiind pus în posesie în anul 1994 pe terenul pe care îşi construise deja gospodăria, în procesul verbal fiind precizate dimensiunile laturilor terenului şi vecinătăţile, dimensiuni care corespund celor existente în prezent. Din nici o probă nu rezultă că pârâţii ar fi ocupat o suprafaţă de 1598 mp din terenul reclamantei, că în mod greşit a fost admisă acţiunea în revendicare.
Se solicită casarea hotărârilor criticate şi pe fond menţinerea sentinţei civile nr. 1338 din 5 aprilie 2004 a Judecătoriei Buftea ca fiind temeinică şi legală.
Recursul în anulare se priveşte ca fondat pentru considerentele ce urmează:
Autorul pârâţilor, P.N., a avut un teren în suprafaţă de 2500 mp situat în Otopeni, tarlaua nr. 9, pe care a edificat o casă de locuit şi anexe.
În anul 1985, cu ocazia aplicării planurilor de sistematizare, terenul este trecut în proprietatea statului, locuinţa fiind demolată.
Pe terenul proprietatea sa în litigiu astăzi, după anul 1990 autorul pârâţilor a edificat o nouă casă de locuit cu anexe gospodăreşti şi o plantaţie de pomi fructiferi.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991 a fost reconstituit dreptul de proprietate lui P.N. şi a fost pus în posesie pe vechiul amplasament, după care a fost emis titlul de proprietate.
Paralel acestor demersuri moştenitorii lui V.C. au solicitat şi au obţinut dreptul de proprietate pentru un teren în suprafaţă de 7500 mp.
Prin contracte succesive de vânzare-cumpărare reclamanta, ultima cumpărătoare, are astfel în proprietate o suprafaţă de teren de 4964,884 mp.
Numai că acest teren nu are nici o legătură cu terenul pârâţilor, deţinut în proprietate până în anul 1985, drept de proprietate reconstituit potrivit legii şi pe care construcţiile au fost edificate începând cu anul 1990.
În consecinţă, nu se poate reţine că ulterior punerii în posesie pârâţii au ocupat abuziv suprafaţa de 1589 mp din terenul reclamantei.
Stăpânirea terenului după anul 1990 de care a fost deposedat în anul 1985, reclădirea casei de locuit şi a anexelor demolate după anul 1990 au fost reţinute şi în considerentele sentinţei civile nr. 905 din 26.02.1999 a Judecătoriei Buftea, sentinţă definitivă şi irevocabilă.
Mai mult, dimensiunile laturilor terenului din actul de punere în posesie corespund dimensiunilor existente în prezent, după cum notează raportul de expertiză.
Pe de altă parte, în actele de vânzare cumpărare, reclamanta fiind ultima cumpărătoare, nu au fost menţionate dimensiunile laturilor terenului înstrăinat, nici nu s-au întocmit planuri cadastrale pentru a se verifica identitatea terenului cumpărat cu situaţia din teren.
Sigur este însă că, în cauză, nu au fost probată mutarea liniei de hotar de către pârâţi şi ocuparea terenului revendicat, cu consecinţa demolării construcţiei pe care autorul pârâţilor a reedificat-o după demolarea din anul 1985.
În plus, dacă pârâţii ar fi modificat linia de hotar ar fi trebuit să aibă în posesie o suprafaţă de teren mai mare, din raportul de expertiză omologat rezultă că aceştia deţin 2593 mp şi au fost puşi în posesie pentru 2500 mp, diferenţa între măsurători fiind nesemnificativă din perspectiva celor 1593 mp revendicaţi de reclamantă.
Faţă de cele ce preced, recursul în anulare va fi admis, hotărârile pronunţate de instanţa de apel în recurs casate cu consecinţa păstrării hotărârii instanţei de fond, ca fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei civile nr. 2318 din 20 noiembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi deciziei civile nr. 950 din 16 aprilie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează hotărârile recurate şi păstrează sentinţa civilă nr. 1338 din 5 aprilie 2002 a Judecătoriei Buftea.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7156/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7112/2004. Civil. Constatare nulitate adoptie.... → |
|---|
