ICCJ. Decizia nr. 7170/2004. Civil. Constatare nulitate absoluta contract de cesiune. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7170
Dosar nr. 2886/2004
Şedinţa publică din 16 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Petroşani la 1 august 2002, reclamanta C.N.H. SA Petroşani a chemat în judecată pe pârâţii E.M. Lupeni, S.T., I.C., P.I., Z.G. şi S.N. solicitând constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune nr. 7/1997 completat cu actul adiţional nr. 1/1997 şi procesul-verbal de negociere prin care E.M. Lupeni s-a obligat să achite pârâţilor persoane fizice drepturi băneşti în procent de 15% din valoarea economiei rezultate pentru un an de aplicare a realizării tehnice cu titlu „Dispozitiv pentru desfăşurat grătare cu bare fixe pe flux de cablaj".
Motivând acţiunea, reclamanta susţine că E.M. Lupeni nu a avut capacitatea de a contracta, cauza contractului este ilicită, iar obiectul contractului nu întruneşte condiţia imperativă impusă de art. 67 din Legea nr. 64/1991, lipsindu-i caracterul de noutate cerut de textul enunţat, fiecare susţinere constituind caz de nulitate absolută a contractului potrivit art. 948 şi urm. C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 3907 din 18 septembrie 2002, Judecătoria Petroşani şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Hunedoara.
Prin sentinţa civilă nr. 199 din 20 martie 2003, Tribunalul Hunedoara, secţia civilă, a respins acţiunea ca nefondată.
Apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 366/A din 13 iunie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Alba–Iulia, secţia civilă.
În esenţă, asemenea primei instanţe, Curtea de Apel Alba-Iulia a reţinut că reclamanta a avut capacitatea de a contracta, care i-a fost transmisă prin hotărârea nr. 2 din 23 februarie 1996 a Consiliului de Administraţie al RA H., că realizarea tehnică obiect al contractului are caracter de noutate atestat prin eliberarea brevetelor de invenţie, a fost utilă pârâtei E.M. Lupeni, neexistând astfel invocata cauză ilicită, iar lipsa datei certe a contractului, a post-calcului economic şi a adeverinţei care să ateste calitatea de autor, precum şi neînregistrarea contabilă a invenţiei ca activ necorporal, nu constituie motive de nulitate absolută, ci doar, cel mult, cazuri de nulitate relativă prescriptibilă în termen de 3 ani.
Reclamanta a declarat recurs în termen împotriva deciziei instanţei de apel solicitând casarea acesteia şi a sentinţei primei instanţe, iar pe fond admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
Invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ., reclamanta arată că:
- interpretând eronat contractul de cesiune instanţa ajunge la concluzia că acesta nu are cauza licită, bazându-se doar pe simplul enunţ că realizarea tehnică ar fi condus la eficientizarea activităţii E.M. Lupeni;
- instanţa a reţinut în mod greşit că E.M. Lupeni a primit drepturi depline în domeniul proprietăţii industriale, inclusiv capacitatea de a încheia contracte de cesiune, neobservând că, prin hotărârea nr.2/1996 a consiliului de administraţie, a fost doar aprobată nota Direcţiei Tehnice Dezvoltare-Restructurare, nerezultând şi delegarea de competenţă în negocierea şi aprobarea recompenselor autorilor propunerilor de realizări tehnice;
- reţinând că realizarea tehnică şi-a dovedit utilitatea şi eficienţa, instanţa a dat o greşită interpretare Deciziei nr. 229 din 6 octombrie 1997, neobservând propunerea inserată în aceasta, anume că „recompensarea autorilor să se facă prin negociere cu RA H. România", deoarece o parte din autori fac parte din conducerea E.M. Lupeni,;
- dispoziţiile legale aplicabile în materie au fost interpretate eronat şi trunchiat, anume prevederea imperativă din art. 67 al Legii nr. 64/1991, potrivit căreia drepturile băneşti ale autorului unei realizări tehnice se stabilesc prin contract, dacă aceasta este nouă la nivelul unei unităţi, utilă acesteia şi dacă a fost atestată calitatea de autor. În speţă însă, caracterul de noutate şi utilitate a fost stabilit doar pe fundamentul calculului economic şi procesului verbal de punere în funcţiune întocmite în mod unilateral şi subiectiv de către pârâta E.M. Lupeni, neînsuşite şi neavizate de RA H. România (actualmente reclamanta C.N.H.-S.A.), contrazise prin expertizele din dosarul nr.15/2000 al Curţii de Conturi, care au stabilit doar caracterul de noutate şi numai la nivelul subunităţii E.M. Lupeni, nicidecum la nivelul RA H. România, iar calitatea de autori a pârâţilor persoane fizice nu a fost atestată, instanţa de apel nesocotind atât dispoziţiile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, cât şi adresa OSIM nr. 6520 din 26 iulie 1999 aflate în dosarul cauzei;
- greşit au fost calificate drept motive de nulitate relativă susţinerile referitoare la lipsa datei certe a contractului şi la neînregistrarea realizării tehnice ca activ necorporal.
Recursul nu este întemeiat.
Potrivit art. 67 din forma iniţială a Legii nr. 64/1991, devenit art. 72 în urma republicării legii la data de 15 octombrie 2002, „Drepturile băneşti ale autorului unei realizări tehnice, care este nouă la nivelul unei unităţi şi utilă acesteia, se stabilesc prin contract încheiat între autor şi unitate.
Unitatea care aplică această realizare tehnică are obligaţia să ateste calitatea de autor.
Încălcarea prevederilor alin. (1) şi (2) atrage obligaţia unităţii de a plăti despăgubiri autorului potrivit dreptului comun. Despăgubirile se determină în funcţie de rezultatele economice obţinute de unitate".
Textul citat este singurul din legislaţia naţională care reglementează regimul realizărilor tehnice cu caracter de noutate relativă, denumită în legislaţia anterioară „inovaţii", cărora le acordă o protecţie limitată şi constituie sediul materiei pentru soluţionarea litigiului de faţă.
Prin unitate în sensul legii se înţeleg persoanele juridice, în speţă asemenea calitate având reclamanta C.N.H. SA Petroşani.
Capacitatea de a-şi asuma şi îndeplini obligaţii civile prin încheierea de acte juridice este o aptitudine a persoanei juridice, ceea ce însă nu împiedică delegarea acestei competenţe unor subunităţi din structura organizatorică a persoanei juridice.
În concret, prin nota aflată la fila 14 în dosarul de primă instanţă al tribunalului compartimentul „Tehnic–Dezvoltare" din cadrul RA H. din România, antecesoarea reclamantei-recurente, a propus împuternicirea exploatărilor miniere de a rezolva problemele apărute în aplicarea Legii nr. 64/1991 prin delegarea de competenţă juridică în domeniul proprietăţii intelectuale.
Nota de mai sus a fost aprobată prin Hotărârea nr. 2 din 23 februarie 1996 a Consiliului de Administraţie al RA H. din România (fila 13 acelaşi dosar), hotărâre care a fost transmisă tuturor exploatărilor miniere din subordine prin adresa nr. 1096 din 12 martie 1996 (fila 18 dosar), cărora li s-a precizat că delegarea competenţei juridice în domeniul proprietăţii industriale conferă atribuţii privind întreaga problematică reglementată prin Legea nr. 64/1991.
În consecinţă, E.M. Lupeni a avut capacitatea de a contracta, conferită de însăşi reclamanta recurentă prin delegare expresă de competenţă, critica privind lipsa acestei capacităţi fiind evident nefondată, fiind îndeplinită condiţia esenţială cerută prin art. 948 pct. 1 C. civ. pentru validitatea contractului.
Nici lipsa datei certe a contractului în litigiu nu constituie motiv de nulitate absolută a acestuia, întrucât deşi aceasta nu este înscrisă în însuşi contractul în cauză, ea rezultă din procesul verbal de negociere nr. 282 din 8 mai 1997, anexă la contract şi parte integrantă a acestuia, ceea ce constituie probă pertinentă şi suficientă potrivit art. 1191 C. civ.
Neîntemeiate sunt şi criticile privind cauza contractului.
Potrivit art. 968 C. civ. , cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunurilor moravuri şi ordinii publice.
În speţă, contractul nu numai că nu este interzis de lege, ci dimpotrivă este expres prevăzut prin alin. (1) al art. 67 din Legea nr. 64/1991.
De asemenea, nu există pretinsa încălcare a unor dispoziţii imperative ale aceluiaşi text de lege în sensul invocat de reclamantă.
Este adevărat că noutatea şi utilitatea reprezintă condiţii de fond pentru ca realizarea tehnică să fie protejată, însă aprecierea lor, precum şi atestarea calităţii de autor al inovaţiei, constituie atributul exclusiv al unităţii care aplică inovaţia. In tăcerea legii, trebuie apreciat că atestarea calităţii de autor, a noutăţii şi utilităţii realizării tehnice poate fi făcută de unitatea care aplică inovaţia prin orice mijloc, cum ar fi adeverinţă sau certificat, ori chiar, cum este cazul de faţă, prin procesul verbal de negociere dintre părţi sau prin însuşi contractul de cesiune intervenit între autorii inovaţiei şi unitatea care a aplicat-o.
În fine, celelalte critici nu se circumscriu nici unui caz de nulitate a contractului, eventuala uşurinţă cu care E.M. Lupeni a încheiat contractul, pretins a fi nejustificat sub aspectul eficienţei economice a aplicării acestuia, nefiind caz de nulitate absolută.
Răspunzând astfel motivelor de recurs dezvoltate de reclamantă, instanţa de recurs constată că instanţa de apel a aplicat corect legea situaţiei de fapt pe deplin stabilite, iar recursul este nefondat, astfel că va fi respins în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta C.N.H. SA Petroşani împotriva deciziei nr. 366/A din 13 iunie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7175/2004. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7156/2004. Civil → |
|---|
