ICCJ. Decizia nr. 7181/2004. Civil

Prin sentința civilă nr. 4712 din 19 septembrie 2003, Judecătoria sectorului 4 București a respins acțiunea formulată de reclamantul I.M. în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului București, prin Primarul General.

Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut că reclamantul a solicitat instanței să constate dreptul de proprietate, prin efectul uzucapiunii, asupra terenului situat în București, în suprafață de 550 mp.

Imobilul în discuție, compus din secțiuni de parcele de teren corespunzătoare numerelor 181 și 183, a făcut obiectul mai multor decrete de expropriere, în scopul creării culoarului de protecție al liniei electrice București-Slatina, modernizării căii de circulație șoseaua Olteniței și în vederea execuției lucrărilor la obiectivul de investiții “Lacul Văcărești".

S-a mai reținut că terenul a fost solicitat în temeiul Legii nr. 18/1991 de numitul G.I. care a înregistrat și notificare, conform Legii nr. 10/2001.

Prima instanță a mai reținut că reclamantul nu putea dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune. S-a făcut în acest sens referire la dispozițiile art. 1844 C. civ., potrivit cărora, nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care prin natura lor sau printr-o declarație a legii, nu pot face obiect al dreptului de proprietate privată.

întrucât pot fi uzucapate doar bunuri imobile care sunt în circuitul civil, iar din probele administrate în cauză a rezultat că terenul a făcut obiectul mai multor decrete de expropriere, s-a concluzionat că proprietatea asupra acestuia nu putea fi dobândită prin efectul uzucapiunii.

împotriva sentinței a declarat apel reclamantul.

Prin decizia nr. 571A din 23 martie 2004, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat reținând că, în perioada în care se pretinde că s-a exercitat o posesie utilă, imobilul a făcut obiectul mai multor decrete de expropriere pentru scop de utilitate publică.

Exproprierea este un mod de dobândire a proprietății de către stat, iar bunurile astfel dobândite, nu pot face parte decât din proprietatea publică a statului.

A mai reținut instanța de apel, că este lipsită de suport critica potrivit căreia decretul de expropriere nu ar duce automat la scoaterea terenului din circuitul civil, deoarece schimbarea naturii juridice a bunului se produce prin chiar actul puterii de stat competente.

Pe de altă parte, susținerea apelantului potrivit căreia, din adresele comunicate de autoritățile competente, nu a rezultat că terenul ar face parte din domeniul public al statului, este lipsită de relevanță și avându-se în vedere momentul la care bunul a trecut în proprietatea statului.

Până în anul 1990, nu se făcea distincție între domeniul public și domeniul privat al statului, bunurile aparținând acestuia fiind inalienabile, insesizabile și imprescriptibile.

Ca atare, un astfel de bun nu se putea prescrie achizitiv, fiind incidente dispozițiile art. 1844 C. civ., potrivit cărora sunt înlăturate din domeniul bunurilor supuse prescripției, acelea care, din natura lor proprie, sau printr-o declarație a legii, nu pot fi obiect al proprietății private, ci sunt scoase afară din comerț.

împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, reclamantul I.M.

Recursul este nul.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

în situația în care recursul nu este motivat prin însăși cererea de recurs, termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii.

Analizând actele dosarului, se constată că recursul declarat de reclamant nu a fost motivat, acesta limitându-se doar să arate că va depune în scris motivele după comunicarea deciziei de respingere a apelului.

Față de împrejurarea că reclamantul nu și-a motivat recursul nici prin cererea de declarare a recursului și nici ulterior, în termenul prevăzut de lege, înalta Curte a constatat că sunt incidente dispozițiile legale mai sus indicate, motiv pentru care a constatat că recursul declarat de reclamant este nul.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7181/2004. Civil