ICCJ. Decizia nr. 7184/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 4474 din 10 octombrie 2003, Judecătoria Reșița a admis acțiunea reclamantului P.G. în contradictoriu cu pârâții Ș.E. și municipiul Reșița, prin primar. A constatat că garajul închiriat de reclamant prin contractul de închiriere nr. 1180 din 21 aprilie 1991, încheiat cu Primăria municipiului Reșița nu intră în compunerea dependințelor în suprafață de 21,60 mp ale imobilului înscris în C.F. Reșița, proprietatea pârâtei Ș.E., pe care a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5. 574. 000 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a solicitat să se constate inexistența unui drept de proprietate al pârâtei asupra garajului pe care l-a închiriat de la Primăria municipiului Reșița, faptul că acesta nu intră în componența dependințelor în suprafață de 21,60 mp, proprietatea pârâtei, care prin atitudinea și actele sale, cauzează o tulburare serioasă exercitării dreptului său.
Partea din garajul închiriat de reclamant, în suprafață de 7 mp, nu face parte din dependințele ce aparțin proprietății pârâtei.
De asemenea, s-a mai reținut că reclamantul nu are la dispoziție o acțiune în realizare, pentru a-și apăra drepturile ce decurg din contractul de închiriere.
împotriva hotărârii a declarat apel pârâta Ș.E.
Prin decizia civilă nr. 375 din 15 martie 2004, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul și a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a respins acțiunea reclamantului.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a remarcat că, în condițiile în care, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat să se constate inexistența unui șopron, prin dispozitivul sentinței s-a constatat că garajul închiriat nu intră în compunerea dependințelor proprietății pârâtei Ș.E.
Mai reține curtea de apel că reclamantul nu a solicitat constatarea existenței sau inexistenței unui drept al său, pentru care are interes, el cerând doar să se constate că nu există șopronul proprietatea pârâtei în curtea imobilului; or, faptul negativ nu poate constitui obiect al probațiunii
A mai reținut, curtea, că între părți au mai existat litigii, că soluțiile pronunțate în acele cauze atestă existența unui șopron proprietatea pârâtei, lucru ce nu exclude și existența unui garaj. în aceste condiții, în cauză, există autoritate relativă a lucrului judecat, ce constă în extinderea indirectă a efectelor hotărârilor pronunțate, pârâta putându-se prevala de drepturile recunoscute prin hotărârile irevocabile.
Ca urmare, văzând că prima instanță s-a pronunțat cu privire la altceva decât s-a cerut și stabilind că cererea reclamantului având ca obiect constatarea inexistenței uni șopron nu este admisibilă, curtea de apel a admis apelul pârâtei și, schimbând sentința apelată, a respins cererea reclamantului.
împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, reclamantul P.G.
Invocând dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ., acesta a arătat că decizia atacată este nelegală, în esență, pentru următoarele motive:
Din toate actele aflate la dosar, arată reclamantul, rezultă că a contestat existența dreptului de proprietate al pârâtei asupra garajului deținut de reclamant în baza unui contract de închiriere. Pentru acest motiv, instanța de apel a calificat greșit cererea de chemare în judecată.
Se mai arată că în mod greșit s-a reținut autoritatea de lucru judecat deoarece litigiile anterioare nu au nici o legătură cu prezenta cauză și nici nu a existat identitate de obiect, cauză și părți.
Apoi, în mod greșit instanța a respins cererea sa ca inadmisibilă, deși trebuia să facă cercetări ale fondului raportului juridic dedus judecății.
Recursul nu este fondat.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat să se constate că în curtea imobilului nu există un șopron proprietatea pârâtei Ș.E. întreaga motivare a cererii de chemare în judecată se referă la un șopron și, în plus se face mențiunea că “șopronul în litigiu nu se identifică sub nici o formă cu garajul deținut de mine."
Ulterior, la termenul din 16 mai 2003, în încheierea de ședință a judecătoriei se consemnează faptul că reclamantul precizează acțiunea, în sensul că pârâta Ș.E. îi contestă drepturile asupra garajului, susținând că o parte din acesta este un șopron ce-i aparține.
în completarea la întâmpinarea depusă în apel, combătând susținerile apelantei-pârâte, reclamantul demonstrează amplu că nu a existat niciodată un șopron, că garajul său nu poate fi confundat cu pretinsul șopron al pârâtei și că aceasta nu îl poate stingheri în exercitarea drepturilor asupra garajului.
Se constată, prin urmare, că în cadrul procedurilor judiciare parcurse, instanțele nu au fost în mod suficient preocupate de stabilirea obiectului litigiului dedus judecății.
Cu toate acestea, este evident faptul că reclamantul a promovat o acțiune în constatare a cărui finalitate constă în a se stabili că pe terenul proprietatea pârâtei nu există un șopron și că ceea ce ea consideră a fi un șopron este un garaj pe care reclamantul îl deține în baza unui contract de închiriere.
Precizarea de acțiune făcută de reclamant la termenul din 16 mai 2003 este mai degrabă o precizare a interesului pentru care a promovat acțiunea și nu o precizare a obiectului acțiunii.
Față de aceste mențiuni, înalta Curte constată că în mod corect a apreciat curtea de apel că instanța de fond, constatând că garajul nu face parte din dependințele proprietății pârâtei, s-a pronunțat cu privire la altceva decât s-a cerut.
Neîntemeiată este și critica referitoare la greșita reținere a autorității de lucru de judecat.
Instanța de apel face referiri, într-adevăr, la existența unei autorități relative a lucrului judecat pentru a argumenta motivele ce au condus-o la concluzia că pe terenul pârâtei este edificat un șopron și nu pentru a-și argumenta soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii reclamantului.
în ceea ce privește critica referitoare la greșita respingere a cererii ca inadmisibilă, și aceasta este nefondată.
Așa cum s-a precizat mai sus, interesul justificat de reclamant în promovarea acțiunii în constatare este acela al exercitării în bune condiții a drepturilor ce decurg din contractul de închiriere asupra garajului.
Conform dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., acțiunea în constatare are un caracter subsidiar, neputând fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.
Or, în condițiile în care reclamantul a precizat interesul promovării unei asemenea acțiuni, în sensul arătat mai sus, în mod corect instanța de apel a constatat că cererea este inadmisibilă. în plus față de argumentația instanței de apel, înalta Curte mai reține că, fiind titular al unui contract de închiriere, reclamantul putea să-și protejeze exercitarea drepturilor sale pe calea unei acțiuni în realizare.
Față de cele mai sus arătate, recursul reclamantului a fost respins ca nefondat
| ← ICCJ. Decizia nr. 7181/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7165/2004. Civil → |
|---|
