ICCJ. Decizia nr. 7162/2004. Civil

Contestatoarea B.M., prin mandatar M.E.O. a solicitat în contradictoriu cu Direcția de Sănătate Publică a județului Brașov, constatarea nulității dispoziției nr. 314 din 6 decembrie 2001 prin care i s-a respins cererea de restituire în natură a unui imobil, teren, preluat abuziv de stat și obligarea pârâtei să-i restituie în natură acest imobil înscris în C.F. 20285 Brașov sub nr.top 7468/1/1/b cu suprafața de 9709,88 mp, pe numele vechii proprietare tabulare.

Tribunalul Brașov, prin sentința civilă nr. 800/S din 15 mai 2003 a respins contestația.

Se susține în motivare că în raport de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, la momentul prezent, contestatoarea este îndreptățită numai la măsuri reparatorii prin echivalent atâta timp cât Guvernul nu a finalizat procedura instituită de alin. (2) al textului de lege citat.

împotriva acestei sentințe contestatoarea prin mandatar, a declarat apel. A susținut că este îndreptățită la restituirea în natură a terenului acesta fiind liber în sensul Legii nr. 10/2001. Mai mult, terenul nu a trecut niciodată în proprietatea statului fiind doar preluat abuziv, nefiind aplicabile prevederile art. 16 din lege, acestea vizând numai clădiri ocupate de unități bugetare din domeniile menționate în textul de lege. Se mai arată că terenul este deținut de Spitalul Județean Brașov, astfel că dispoziția emisă de Direcția de Sănătate Publică Brașov este nulă fiind pronunțată de altă unitate decât cea deținătoare.

Curtea de Apel Brașov, prin decizia civilă nr. 89/Ap din 7 octombrie 2003 a admis apelul a schimbat în tot sentința atacată în sensul că a admis contestația, a anulat dispoziția 314 din 6 decembrie 2001 și a respins restul cererilor.

Instanța de apel a reținut că terenul în litigiu se află în folosința Spitalului județean Brașov, unitate cu personalitate juridică, astfel că acesta trebuia să soluționeze cererea persoanei îndreptățite, intimata dispunând fără a avea calitate de unitate deținătoare.

Pârâta Direcția de Sănătate Publică a Județului Brașov a declarat prezentul recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Se susține în esență, că terenul în litigiu este folosit pentru o utilitate publică și anume pentru aterizarea helicopterelor, spațiul util și necesar pentru aterizare nepermițând restituirea terenului în natură. O asemenea restituire ar presupune desființarea heliodromului, necesar însă pentru cazurile de urgență; nu au fost prezentate acte doveditoare în susținerea revendicării; în ce privește calitatea de a emite dispoziție, se arată că Spitalul Județean Brașov s-a pronunțat cu privire la notificare prin dispoziția nr. 10021 din 29 noiembrie 2001 și a dispus respingerea cererii de restituire în natură a terenului.

Recursul se privește ca fondat.

Contestatoarea prin mandatar a adresat, la data de 8 august 2001, o "Notificare" către Primăria Municipiului Brașov pentru restituirea unui teren în suprafață de 9709,88 mp, înscris în C.F. 20.285 Brașov, nr.top 7468/1/1/b cu specificarea că acesta se găsește în folosința Spitalului Județean Brașov. La 1 noiembrie 2001, Primăria Municipiului Brașov, înaintează spre competentă soluționare "notificarea" Direcției de Sănătate Publică Brașov. Adresa de înaintare este înregistrată și la Spitalul județean Brașov, la data de 21 noiembrie 2001.

La 29 noiembrie 2001 Spitalul județean Brașov emite dispoziția nr. 10021 prin care respinge cererea de restituire în natură cu motivarea că pe teren se află amplasat spitalul și anexele acestuia. Această dispoziție este comunicată mandatarului contestatoarei.

Direcția de Sănătate Publică Brașov, emite dispoziția nr. 314 din 6 decembrie 2001 prin care se respinge cererea de restituire în natură a terenului cu motivarea că pe teren se află amplasat heliodromul spitalului.

în conformitate cu prevederile Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Direcțiilor de Sănătate Publică Județene și a Municipiului București acestea au, printre alte multe atribuții, și pe aceea de a urmări modul de asigurare a integrării patrimoniului la unitățile subordonate.

Din cele arătate mai sus, apare că Direcția de Sănătate Publică Brașov, fiind factor de decizie superioară în domeniu, putea să emită "dispoziția" în discuție, cu atât mai mult cu cât Primăria municipiului Brașov i-a transmis spre soluționare "notificarea" adresată ei în condițiile în care contestatoarea știa foarte bine cine folosește terenul pentru care a cerut restituirea în natură.

în consecință, recurenta comportându-se ca o persoană deținătoare avea calitatea de a sta în proces ca emitentă a dispoziției contestate, iar instanța de apel trebuia să soluționeze apelul prin evocarea fondului.

Astfel că, recursul a fost admis, a fost casată decizia atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării vor fi examinate și celelalte motive invocate în cererea de apel.

Totodată, instanța urmează a verifica dacă contestatoarea a atacat și dispoziția 10.021 din 29 noiembrie 2001 emisă de Spitalul Județean Brașov, și dacă da, în raport de faza procesuală în care se află, să examineze necesitatea de a pune în discuția părților conexarea celor două cauze.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7162/2004. Civil