ICCJ. Decizia nr. 7189/2004. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7189
Dosar nr. 9866/2004
Şedinţa publică din 16 decembrie 2004
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 8163 din 7 octombrie 2003, Judecătoria Timişoara a admis în parte acţiunea formulată şi completată de reclamanta - pârâtă B.M. împotriva pârâtului - reclamant G.F. pe care l-a obligat să permită accesul reclamantei - pârâte la podul, pivniţa şi spălătoria care constituie părţi comune indivize ale corpului A al imobilului înscris în C.F. 4657 Timişoara, nr. top. 12.391 şi să desfiinţeze voliera de porumbei şi gardul împrejmuitor, ambele situate în curtea comună a imobilului. Au fost respinse cererea reclamantei - pârâte privind autorizarea sa să desfiinţeze lucrările pe cheltuiala pârâtului - reclamant şi cererea reconvenţională formulată de pârâtul - reclamant prin care solicita obligarea reclamantei - pârâte să închidă fereastra de la bucătărie cu vedere spre proprietatea pârâtului - reclamant.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamanta - pârâtă este proprietara apartamentului nr. 2 iar pârâtul - reclamant este proprietarul apartamentului nr. 1 din corpul A al casei situate în str. R. Reclamanta - pârâtă mai deţine şi 29,75 % din părţile comune ale corpului A, 11,51 % din părţile generale şi 146/1272 mp teren, iar pârâtul - reclamant 31,5 % din părţile comune ale corpului A, 12,18 % din părţile generale şi 155/1272 mp teren.
Conform C.F. 4657 Timişoara, nr. top. 12.391, părţile comune indivize generale sunt reprezentate de terenul construit şi neconstruit, porţile metalice de la intrare, gardul, branşamentul electric, apă şi canalizare, părţile comune indivize ale corpului A fiind fundaţiile, faţadele, boxa comună din subsol, spălătoria comună la parter, urcarea la pod, podul şi acoperişul.
În curtea comună a imobilului, pârâtul - reclamant a edificat, fără autorizaţie, o volieră de porumbei, prin transformarea unei magazii care nu era intabulată. Construcţia a fost împrejmuită cu un gard care o obligă pe reclamanta - pârâtă să parcurgă un drum mai lung pentru a ajunge la boxă, podul casei sau la spălătoria comună.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, instanţa a reţinut că fereastra de la bucătărie reprezintă o simplă deschidere pentru aer şi lumină, care există de când a fost construită casa.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâtul - reclamant G.F.
Prin Decizia civilă nr. 1866/A din 15 decembrie 2003, Tribunalul Timiş, faţă de dispoziţiile art. 3 alin. (2) C. proc. civ., modificat prin OUG nr. 58/2003, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara.
Prin Decizia civilă nr. 236 din 26 februarie 2004, curtea de apel a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa, înlăturând obligaţia desfiinţării volierei.
Instanţa de apel a reţinut că din concluziile expertizei efectuate în cauză rezultă că voliera nu blochează accesul la podul casei şi nici circulaţia celorlalţi proprietari spre boxa şi spălătoria comună. Voliera a fost construită prin transformarea unei magazii pe care o deţinea proprietarul anterior al apartamentului cumpărat de pârâtul - reclamant.
Împotriva deciziei au declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, reclamanta - pârâtă şi pârâtul - reclamant.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., reclamanta - pârâtă arată că Decizia este nelegală deoarece nu i s-au comunicat motivele de apel şi nici nu i s-a pus în vedere să depună întâmpinare.
Se mai arată că în mod greşit pârâtul - reclamant nu a fost obligat să desfiinţeze voliera pe care a construit-o fără autorizaţie, neprezentând importanţă faptul că nu blochează accesul celorlalţi proprietari.
Recursul nu este fondat.
Astfel, potrivit art. 289 alin. (2) C. proc. civ., preşedintele instanţei va dispune comunicarea către intimat a cererii şi a motivelor de apel, punându-i în vedere să depună întâmpinare cu cel puţin 5 zile înainte de termenul sorocit pentru judecată.
Cu toate acestea, dacă intimatul nu a primit comunicarea motivelor de apel şi a dovezilor invocate, potrivit art. 291 din acelaşi cod, va putea cere, la prima zi de înfăţişare, un termen înlăuntrul căruia să depună întâmpinare.
Prin urmare, din interpretarea coroborată a acestor texte de lege, rezultă faptul că necomunicarea motivelor de apel şi a dreptului de a formula întâmpinare nu este de natură a afecta legalitatea hotărârii pronunţate, rolul dispoziţiilor invocate fiind acela de a repune intimatul în termenul de a formula întâmpinare.
Oricum, nerespectarea dispoziţiilor referitoare la comunicarea motivelor de apel nu poate fi invocată decât până la prima zi de înfăţişare, lucru ce nu s-a întâmplat în cauză, deşi reclamanta - pârâtă a beneficiat de asistenţă juridică calificată.
În ceea ce priveşte critica referitoare la obligaţia de demolare a volierei, Înalta Curte reţine că cererea principală nu este o cerere introdusă în temeiul Legii nr. 453/2001 ci are ca obiect o obligaţie de a face, de natură a asigura exercitarea dreptului de coproprietate asupra părţilor comune ale imobilului.
Prin urmare, în cauză, existenţa unei autorizaţii de construire prezintă mai puţină de relevanţă, important fiind a se determina în ce măsură construirea volierei a adus atingere drepturilor celorlalţi coproprietari. De altfel, din adresa nr. R 22003 – 715 din 1 octombrie 2003 a Primăriei Municipiului Timişoara, rezultă faptul că pârâtului - reclamant i s-a pus în vedere să obţină autorizaţia de construire.
Or, aşa cum în mod corect a reţinut curtea de apel, voliera a fost construită pe un loc ocupat anterior de o altă construcţie şi nu blochează accesul spre părţile din imobil aflate în regim de proprietate comună.
Pârâtul – reclamant invocă, de asemenea dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., considerând că Decizia este nelegală deoarece nu a înlăturat şi obligaţia demolării gardului împrejmuitor al volierei.
Şi acest recurs este nefondat.
Aşa cum s-a arătat, în cazul proprietăţii în indiviziune, fiecare coproprietar are dreptul să exercite folosinţa asupra bunului, sub condiţia de a respecta drepturilor celorlalţi coproprietari.
Din probele administrate în cauză a rezultat aspectul corect reţinut de curtea de apel, în sensul că existenţa gardului stânjeneşte accesul înspre boxă, spălătorie şi pod.
Pentru motivele mai sus expuse, Înalta Curte va constata că Decizia Curţii de Apel Timişoara este legală şi va respinge ambele recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamanta B.M. şi pârâtul G.F. împotriva deciziei civile nr. 236 din 26 februarie 2004 a Curţii de Apel Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7180/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7226/2004. Civil → |
|---|
