ICCJ. Decizia nr. 7237/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7237
Dosar nr. 8986/200.
Şedinţa publică din 17 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 20 noiembrie 2002 pe rolul Tribunalului Bacău reclamanta D.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Bacău, anularea art. 3 din Dispoziţia acestuia nr. 2820 din 25 octombrie 2002, prin care, admiţându-i-se cererea întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001 şi restituindu-i-se suprafaţa de 179 mp teren situat în Bacău, i s-a impus obligaţia de a prelua contractele de concesiune încheiate cu terţe persoane; reclamanta a mai cerut să se modifice schiţa terenului restituit, a cărui lăţime nu corespunde situaţiei reale.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că în conformitate cu prevederile art. 9 şi art. 10 din Legea nr. 10/2001, terenul trebuia să-i fie restituit liber de orice sarcină iar garajele aflate pe el trebuiau demontate întrucât contractele de concesiune încheiate de Primărie cu alte persoane nu îi sunt opozabile.
Pe de altă parte, la data de 25 noiembrie 2002 s-a înregistrat pe rolul aceleiaşi instanţe contestaţia formulată de F.D. şi F.N. împotriva Dispoziţiei menţionate a Primarului municipiului Bacău, despre care au arătat că încalcă prevederile contractului lor de concesiune.
Prin încheierea din 18 decembrie 2002, Tribunalul Bacău a dispus conexarea celor două cauze, conform art. 164 C. proc. civ., sub nr. 12372/2002.
Pe parcursul soluţionării procesului au fost introduşi în cauză numiţii C.C. şi U.A., alţi concesionari ai unor suprafeţe de teren din cadrul celui restituit reclamantei şi pe care aceştia au montat garaje.
Examinând probatoriile administrate, Tribunalul Bacău, prin sentinţa civilă nr. 253 din 14 mai 2003, a admis ambele contestaţii, a anulat dispoziţia atacată şi a obligat pârâtul Primarul municipiului Bacău să facă reclamantei D.E. o ofertă de restituire prin echivalent pentru teren.
Instanţa a reţinut în fapt, ca împrejurări relevante pentru soluţionarea cauzei:
- că terenul în litigiu a aparţinut contestatoarei şi a fost expropriat, ea fiind „persoană îndreptăţită" în sensul Legii nr. 10/2001;
- că prin dispoziţia atacată contestatoarea a fost obligată să restituie suma de 693.479 lei, reprezentând actualizarea despăgubirii primite la momentul exproprierii;
- că terenul este ocupat de garaje, deţinute în baza unor contracte de concesiune, ai căror titulari sunt F.D., F.N., C.C. şi D.S.(în ale cărui drepturi s-a subrogat U.A.), aceştia din urmă fiind şi ei introduşi în cauză.
- că reclamantei îi revine conform art. 14 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 obligaţia de a prelua contractele de concesiune, subrogându-se în drepturile concedentului.
Or, tribunalul a apreciat că reclamanta nu a optat în mod expres şi neechivoc pentru una din cele două variante prevăzute de art. 14 din Legea nr. 10/2001 şi anume restituirea terenului în natură, cu preluarea contractelor de concesiune ori măsuri reparatorii în echivalent. Pe de altă parte, concesionarii nu au fost informaţi în scris cu privire la transmiterea drepturilor şi obligaţiilor ce rezultă din contracte către noua concedentă.
În aceste condiţii s-a arătat că acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, iar nu restituirea în natură, reprezintă soluţia legală a rezolvării notificării formulate de reclamantă, dispunându-se schimbarea sentinţei în acest sens.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apeluri reclamanta D.E. şi pârâtul Primarul municipiului Bacău, susţinând în esenţă că:
- instanţa de fond a încălcat prevederile art. 9 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora imobilele preluate abuziv se restituie în natură libere de orice sarcină;
- contractelor de concesiune încheiate în cauză nu li se aplică prevederile art. 14 din aceeaşi lege, nefiind vorba despre locuinţe, ci despre garaje;
- obligând pârâtul la o restituire prin echivalent, instanţa de fond a depăşit limitele investirii sale, acordând altceva decât s-a cerut.
Curtea de Apel Bacău, prin Decizia civilă nr. 61 din 19 septembrie 2003 a admis apelurile şi a schimbat în parte sentinţa în sensul că a anulat pct. 3 din dispoziţia Primarului municipiului Bacău şi a înlăturat obligarea acestuia de a face o ofertă de restituire prin echivalent.
Curtea de apel a reţinut în primul rând că terenul în litigiu nu face parte din categoria de imobile la care se referă art. 13 şi art. 14 din Legea nr. 10/2001 combinat cu prevederile OUG nr. 40/1999, nefiind un spaţiu cu destinaţie de locuinţă. Aşa fiind, au fost încălcate prevederile de principiu ale art. 9 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora bunul se restituie în natură liber de orice sarcini.
Împotriva acestei decizii au declarat recursuri pârâtul U.A. şi reclamanţii F.N. şi F.D., criticând-o în sensul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelurilor şi păstrării sentinţei instanţei de fond.
Recurenţii au susţinut în esenţă că:
- art. 14 din Legea nr. 10/2001 se aplică şi în cazul altor imobile decât cele ce au destinaţia de locuinţă;
- contractele de concesiune s-au încheiat în mod legal şi trebuie respectate;
- nu este reală afirmaţia reclamantei în sensul că garajele sunt alcătuite din elemente uşoare şi demontabile.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate.
Examinând întregul material probator administrat în cauză pe parcursul soluţionării litigiului, Înalta Curte reţine următoarele:
Dispoziţia Primarului municipiului Bacău şi sentinţa pronunţată în fond încalcă principiul instituit prin art. 9 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora imobilele se restituie libere de orice sarcini. Dispoziţiile de excepţie ale art. 14 din acelaşi act normativ, care constituie o derogare de la regula res inter alios acta… , nu au aplicabilitate în speţă, aşa cum corect a statuat Curtea de apel, întrucât nu este vorba despre un imobil care să intre sub incidenţa OUG nr. 40/1999. Aşa fiind, restituirea în natură a imobilului către reclamantă nu poate fi condiţionată de subrogarea ei în drepturile şi obligaţiile concedentului şi aceasta indiferent de natura construcţiilor de a fi sau nu demontabile.
În consecinţă, se constată că Decizia pronunţată în apel este legală şi temeinică sub toate aspectele, astfel încât recursurile vor fi respinse ca nefondate conform art. 312 alin. (1) teza a II – a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâtul U.A. şi reclamanţii F.N. şi F.D. împotriva deciziei nr. 61 din 19 septembrie 2003 a Curţii de Apel Bacău, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 783/2004. Civil. Conflict negativ de... | ICCJ. Decizia nr. 7180/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
