ICCJ. Decizia nr. 7217/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7217
Dosar nr. 5032/200.
Şedinţa publică din 17 decembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
În conformitate cu art. 27 lit. j) din Legea nr. 92/1992 republicată şi ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la data când hotărârile judecătoreşti au devenit irevocabile şi ale art. II alin. (3) din OUG nr. 58 din 25 iunie 2003 Procurorul General a declarat recurs în anulare împotriva sentinţei civile 499 din 26 septembrie 2002 a Tribunalului Sibiu şi a deciziei civile 604 din 10 martie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia întrucât acestea au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii.
Prin acţiune, O.C.M. a chemat în judecată Ministerul Apărării Naţionale şi UM 01606– Sibiu solicitând instanţei obligarea pârâţilor la plata sumei de 104.638.593, reprezentând impozit actualizat, reţinut pentru ajutoarele primite la trecerea în rezervă, cu actualizarea în continuare a sumei conform indicelui de inflaţie, până la plata integrală.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că fiind trecut în rezervă cu drept de pensie, prin Decizia 087834 emisă de Ministerul Apărării Naţionale, avea dreptul de a beneficia potrivit art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 138/1999 de un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară brută avută în luna martie 2000, egal cu 20 solde brute neimpozabile, în timp ce aceste drepturi i-au fost acordate în sumă netă, după deducerea impozitului, iar plata s-a făcut eşalonat Ministerul Apărării Naţionale a formulat o cerere de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, solicitând ca, în cazul în care va cădea în pretenţii, acesta să fie obligat să-i plătească suma pretinsă de reclamant.
Tribunalul Sibiu, prin sentinţa civilă nr. 499 din 26 septembrie 2002 a admis acţiunea reclamantului şi cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice şi a obligat Ministerul Apărării Naţionale la plata sumei de 10.463.593 lei, reprezentând valoarea actualizată a drepturilor băneşti neacordate reclamantului la pensionare, cu actualizarea în continuare până la data plăţii efective. Chematul în garanţie a fost obligat să plătească pârâtului, Ministerul Apărării Naţionale, aceeaşi sumă actualizată în continuare, până la achitarea efectivă şi a respins acţiunea faţă de UM 01606 Sibiu.
Instanţa a reţinut în motivarea soluţiei că reclamantul, la pensionare a beneficiat de ajutoarele prevăzute de art. 1 din Legea nr. 138/1999, egale cu 20 solde, în valoare totală brută de 165.061.360 lei, neimpozabilă, stabilită în raport cu solda lunară brută, avută în luna schimbării poziţiei de activitate: că, la efectuarea plăţii i s-a calculat şi reţinut impozitul, aferent veniturilor salariale, în cuantum total de 64.572.154 lei primind doar suma de 100.489.206 lei, rămasă după deducerea impozitului, deşi în speţă nu erau aplicabile prevederile art. 6 lit. j) şi art. 22 şi art. 23 din OG nr. 73/1999 şi nici dispoziţiile OUG nr. 136/2000 şi ale OUG nr. 137/2000 deoarece art. 31 din Legea nr. 138/1999 nu a fost abrogat în vreun fel.
Curtea de Apel Alba Iulia prin Decizia 604 din 10 martie 2003 a respins ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Apărării Naţionale şi D.G.F.P. Sibiu.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut în esenţă că OG nr. 73/1999, privind impozitul pe venit, care reprezintă sediul materiei, nu a abrogat normele speciale prevăzute de art. 31 din Legea nr. 138/1999, cum că ajutoarele de care a beneficiat reclamantul nu are caracter salarial, în faptul că nu au fost enumerate în Normele Metodologice de aplicarea OG nr. 73/1999, nu constituie motiv de excludere a lor din categoria veniturilor neimpozabile. Totodată s-a apreciat că, din coroborarea prevederilor art. 23 din OG nr. 73/1999 cu acelea ale Normelor Metodologice de interpretare, ar rezulta că art. 3 lit. c), dat în aplicare art. 23 lit. b) face referire la drepturile cadrelor militare în activitate şi acelor angajaţi pe baza de contract, ceea ce nu este valabil în speţă.
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., recurs în anulare (în vigoare la data sesizării) împotriva hotărârilor judecătoreşti mai sus menţionate, deoarece acestea au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În motivarea recursului în anulare se arată că, în temeiul art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 reclamantul a beneficiat de un ajutor în cuantum de 20 de solde lunare.
Deşi textul legal mai sus amintit se referă la un ajutor neimpozabil la data la care s-a născut dreptul acestuia de a-l primi, 20 martie 2000, era în vigoare OG nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, care prin art. 86 teza finală, a abrogat toate dispoziţiile contrare, deci şi prevederea privind neimpozitarea cuprinsă în art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999.
Faţă de obiectul de reglementare a celor două acte normative, în materia impozitării veniturilor, OG nr. 73/1999 reprezintă norma specială, astfel că, orice altă dispoziţie anterioară contrară, trebuie considerată abrogată.
În speţă, instanţele nefăcând aplicarea art. 86 din OG nr. 73/1999 a soluţionat cauza în temeiul unor prevederi, art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, care nu mai erau în vigoare.
Recursul în anulare este întemeiat pentru cele ce se vor arăta.
O.C.M. a fost trecut la cerere în rezervă în temeiul art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995 cu drept de pensie de serviciu. La trecerea sa în rezervă, urmată de pensionare, reclamantul a beneficiat de un ajutor în cuantum de 20 de solde lunare brute, acordate în temeiul art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999. Aceste ajutoare acordate cadrelor militare trecute în rezervă, fiind asimilate de legiuitor veniturilor din salarii se impozitează, potrivit OG nr. 73/1999.
Regula generală stabilită de OG nr. 73/1999 este aceea că veniturile se impozitează, scutirea de impozitare având un caracter de excepţie, iar prevederile legale sunt de strictă interpretare.
În accepţiunea Normelor metodologice de aplicare a OG nr. 73/1999 privitoare la art. 5 din ordonanţă, ajutoarele şi plăţile compensatorii se impozitează. Ca urmare, sumele plătite reclamantului în temeiul art. 31 din Legea nr. 138/1999 nefăcând parte din categoria veniturilor scutite de impozitare, potrivit art. 5 lit. a) din ordonanţă, se impozitează.
În mod greşit instanţa de fond a reţinut că dispoziţiunile art. 6 lit. j) din OG nr. 73/1999 nu sunt incidente cauzei.
Potrivit textului de referinţă, sunt scutite de impozit pe venit sumele, reprezentând ajutoarele şi plăţile compensatorii, calculate pe baza soldelor lunare nete, acordate cadrelor militare în rezervă. per a contrario, drepturile calculate pe baza soldei lunare brută, sunt supuse impozitării.
Solda netă se stabileşte prin însumarea deducerilor personale de bază şi suplimentare, precum şi a reţinerilor legale în contul contribuţiei asigurărilor sociale de sănătate şi pensie suplimentară din solda brută, în structura prevăzută de art. 3 din Legea nr. 138/1999, asupra sumei rămase aplicându-se baremul de impozitare stabilit prin art. 8 din OG nr. 73/1999. Aceasta este şi raţiunea pentru care au fost scutite de impozit plăţile compensatorii şi ajutoarele stabilite în raport de solda lunară netă, tocmai pentru că baza de calcul a acestor venituri fusese deja impozitată.
Cum în cauză ajutoarele prevăzute de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 au fost stabilite în raport de solda lunară brută şi nu netă, conform prevederilor art. 6 lit. j) din OG nr. 73/1999 acestea nu sunt scutite de impozit pe venit.
Ajutoarele prevăzute de Legea nr. 138/1999 nu se identifică cu cele prevăzute de art. 5 lit. a) din OG nr. 73/1999 deoarece ele nu sunt ajutoare cu destinaţie specială, ce reprezintă forme de sprijin acordate celor aflaţi în nevoie, ci ele sunt asimilate veniturilor salariale supuse impozitării.
Ca urmare, ajutoarele acordate reclamantului O.C.M. în temeiul art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 fiind asimilate veniturilor salariale sunt supuse impozitării, astfel că în mod greşit instanţele, prin hotărârile pronunţate au admis pe fond acţiunea şi au dispus obligarea Ministerul Apărării Naţionale la plata sumei de 104.638.593 lei reprezentând valoarea actualizată a drepturilor băneşti neacordate reclamantului precum şi obligarea Ministerului Finanţelor Publice, în calitate de chemat în garanţie să plătească Ministerului Apărării Naţionale aceeaşi sumă actualizată până la achitarea efectivă a acesteia, respingând acţiunea faţă de UM 01606 Sibiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 604 din 10 martie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Casează această decizie, precum şi sentinţa civilă nr. 499 din 26 septembrie 2002 a Tribunalului Sibiu şi pe fond respinge acţiune şi cererea de chemare în garanţie, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 719/2004. Civil. Pretentii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7171/2004. Civil. Constatare nulitate absoluta... → |
|---|
