ICCJ. Decizia nr. 7233/2004. Civil. Revizuire. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7233
Dosar nr. 8577/2004
Şedinţa publică din 17 decembrie 2004
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Ploieşti sub nr. 11687 din 16 octombrie 2003, revizuenta M.A., în nume propriu şi în calitate de mandatar pentru S.E. şi M.N. a solicitat, în contradictoriu cu intimatele Primăria municipiului Ploieşti, Consiliul Local Ploieşti, Consiliul Judeţean Prahova, Comisia Judeţeană Prahova de aplicare a Legii nr. 112/1995, Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Prahova, I.M., T.V.I. şi S.M.E., revizuirea sentinţei civile nr. 1118 din 29 ianuarie 1998 pronunţată de Judecătoria Ploieşti în dosarul nr. 11982/1997.
Prin sentinţa civilă nr. 9650 din 15 decembrie 2003 pronunţată de Judecătoria Ploieşti s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de Ministerul Finanţelor Publice şi s-a respins cererea de revizuire faţă de acesta, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Prin aceeaşi sentinţă s-a respins cererea de revizuire, în contradictoriu cu celelalte părţi, ca inadmisibilă.
Împotriva sentinţei au declarat apel revizuentele, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia civilă nr. 1539 din 12 mai 2004, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondat apelul, reţinând, în esenţă, că revizuentele nu au figurat ca părţi în procesul finalizat prin pronunţarea hotărârii atacate, astfel că acestea nu au posibilitatea exercitării revizuirii, situaţie corect reţinută de instanţa de fond.
De asemenea, a mai reţinut instanţa de apel, revizuentele nu fac parte nici din categoria de persoane care deşi nu au participat la judecata de fond, să le fie conferite de lege legitimarea procesuală activă: creditorii chirografari şi succesorii universali cu titlu universal sau cu titlu particular ai părţilor, dacă transmisiunea a avut loc după pronunţarea hotărârii atacate, ceea ce nu este cazul în speţă, astfel că respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă este legală.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuenta.
Recursul este nul.
Potrivit dispoziţiilor art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Recursul se motivează conform art. 303 C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind prevăzute limitativ de art. 304 pct. 1-10 C. proc. civ.
In speţă, recurenta-revizuentă nu s-a conformat exigenţelor cerute de aceste dispoziţii legale.
Aşa fiind şi văzând dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., urmează a constata nul recursul şi conform art. 274 C. proc. civ. urmează a obliga recurenta la plata sumei de 3 milioane lei cheltuieli de judecată către intimatele-pârâte S.M.E. şi I.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de revizuenta M.A. împotriva deciziei civile nr. 1539 din 12 mai 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă recurenta la 3 milioane lei cheltuieli de judecată către intimatele-pârâte S.M.E. şi I.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 7231/2004. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 719/2004. Civil. Pretentii. Recurs → |
---|