ICCJ. Decizia nr. 7232/2004. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7232
Dosar nr. 8549/2004
Şedinţa publică din 17 decembrie 2004
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea adresată la data de 8 august 2002 Tribunalului Bucureşti, reclamanţii C.G. şi C.D. au chemat în judecată pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General, solicitând să se dispună obligarea acestuia de a le restitui terenul situat în sector 4, în suprafaţă de 126 mp, trecut abuziv în proprietatea statului în anul 1988.
În motivarea acţiunii s-a arătat că pârâtul nu le-a răspuns la notificarea formulată în baza prevederilor Legii nr. 10/2001 iar terenul în litigiu este liber de construcţii.
Examinând probatoriile cu înscrisuri administrate, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis acţiunea şi a obligat pârâtul să restituie reclamanţilor terenul menţionat, cu o suprafaţă de 117 mp.
Instanţa de fond a reţinut în esenţă că:
- reclamanţii sunt persoane îndreptăţite la restituirea în natură a imobilului potrivit prevederilor art. 3 comb. cu art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001;
- terenul este liber de construcţii;
- pârâtul nu a administrat nici o dovadă din care să rezulte imposibilitatea restituirii în natură datorită vreunor detalii de sistematizare ori documentaţii de urbanism;
Apelul declarat de pârât împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia civilă nr. 430 din 16 octombrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă. S-a dispus schimbarea în totalitate a hotărârii de fond în sensul respingerii ca neîntemeiată a acţiunii reclamanţilor.
Instanţa de apel a stabilit că imobilul în litigiu a fost preluat de stat ca urmare a Decretului de expropriere nr. 83/1989 iar pentru construcţia demolată au fost achitate reclamanţilor despăgubiri. Terenul a fost inclus într-o zonă amenajată ca parc şi face parte din domeniul public, scopul exproprierii fiind deci atins.
S-a mai arătat în considerentele deciziei că nu s-a făcut de către reclamanţi decât dovada formulării notificării, nu şi a parcurgerii celorlalte etape administrative obligatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, criticând-o în sensul prevederilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului pârâtului şi menţinerii hotărârii instanţei de fond.
Au arătat că Decizia este nemotivată în drept iar argumentele pe care se sprijină sunt greşite şi în contradicţie cu materialul probator, fiind vorba, în mai multe rânduri, despre simple aserţiuni, cum sunt cele referitoare la apartenenţa terenului în litigiu la domeniul public.
S-a mai arătat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile legale care o obligau să lămurească pricina sub toate aspectele esenţiale, cum sunt cele privind existenţa sau inexistenţa titlului statului, neîndeplinirea scopului exproprierii şi incidenţa în cauză a prevederilor Legii nr. 10/2001.
Examinând întregul material probator administrat în cauză prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine că recursul este întemeiat.
Ambele instanţe, care au adoptat soluţii fundamental diferite, au făcut analize sumare, neaprofundate, asupra principalelor probleme deduse judecăţii, încălcându-şi în mod evident obligaţia de a avea rol activ în sensul prevederilor art. 129 C. proc. civ.
Astfel, instanţele nu au lămurit modul în care imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului. În acţiune reclamanţii s-au referit la Decretul Consiliului de Stat nr. 83/1989 iar Curtea de Apel reţine această versiune, fără să tragă concluziile legale din împrejurarea că, aşa cum rezultă din înscrisuri oficiale, acest act normativ nu a fost niciodată publicat.
Pe de altă parte, includerea terenului în litigiu în domeniul public, (susţinerea pe care nici măcar pârâtul nu a făcut-o) constituie o simplă aserţiune a instanţei de apel, nefundamentată pe nici o probă. Nu s-a stabilit nici dacă scopul exproprierii a fost atins, instanţele limitându-se să examineze câteva înscrisuri (în bună măsură contradictorii) şi omiţând să dispună, chiar şi din oficiu, o expertiză tehnică topo în măsură să elucideze aspecte importante.
De asemenea, nu s-a lămurit care este stadiul procedurilor demarate de reclamanţi în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001.
Aşa fiind, Înalta Curte va admite recursul şi în baza dispoziţiilor art. 312, art. 313 şi art. 315 C. proc. civ. va casa Decizia şi va trimite cauza spre rejudecarea apelului, cale devolutivă de atac, la aceeaşi instanţă pentru suplimentarea probatoriilor şi lămurirea aspectelor menţionate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii C.G. şi C.D. împotriva deciziei nr. 430 din 16 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia şi trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7297/2004. Civil. Litigiu munca. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 7193/2004. Civil. Revizuire → |
|---|
