ICCJ. Decizia nr. 7222/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7222
Dosar nr. 3755/2004
Şedinţa publică din 17 decembrie 2004
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 1723 la data de 29 ianuarie 2003 pe rolul Judecătoriei Pucioasa, reclamanţii C.N. şi C.E. au chemat în judecată pe pârâţii B.G. şi B.P., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi la demolarea unei anexe gospodăreşti, amplasată în faţa casei, pe o suprafaţă de 26 mp.
În motivarea acţiunii, reclamanţi au arătat că sunt proprietarii etajului casei, situată în Pucioasa, iar pârâţii sunt proprietarii parterului şi suprafaţa de 26 mp aflată în faţa casei este de folosinţă comună, iar pârâţii, în mod abuziv au construit pe aceasta, fără acordul lor, o anexă gospodărească.
Prin sentinţa civilă nr. 1191 din 9 decembrie 2003, Judecătoria Pucioasa a admis acţiunea şi a obligat pârâţii la demolarea anexei construită pe terenul de 26 mp aflat în faţa casei de locuit.
Apelul formulat de pârâţi împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 1425 din 4 mai 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţele au reţinut, în esenţă că, potrivit titlurilor de proprietate prezentate de părţi odată cu drepturile dobândite asupra clădirii, părţile au dobândit în folosinţă comună şi terenul aferent, incluzând şi suprafaţa de 26 mp asupra căreia pârâţii nu puteau dispune prin edificarea unei anexe gospodăreşti, fără acordul reclamanţilor, în speţă operând regula unanimităţii.
Împotriva deciziei nr. 1425 din 4 mai 2004 au declarat recurs pârâţii B.G. şi B.P., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând în esenţă că reclamanţii nu au calitate procesuală activă, nefiind titulari ai dreptului în raportul juridic dedus judecăţii.
O altă susţinere se referă la faptul că în mod nelegal cele două instanţe nu au constatat că dreptul la acţiune s-a stins prin prescripţie conform art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (1) şi art. 18 din Decretul nr. 167/1958.
Recursul nu este fondat.
În acest sens, Curtea are în vedere împrejurarea că în mod corect au reţinut instanţele faptul că părţile aveau folosinţa comună asupra terenului de 26 mp, iar pârâţii, în lipsa acordului proprietarului, respectiv statul român, reprezentat prin organul local de specialitate al administraţiei publice şi a proprietarilor etajului, nu puteau realiza nici un fel de construcţie.
Este de observat astfel că potrivit amendamentului la hotărârea nr. 52/1991 a Comisiei Judeţene Dâmboviţa de aplicare a Legii nr. 18/1991 (fila 31 dosar apel), părţilor li s-a constituit un drept indiviz de proprietate pentru întreaga suprafaţă de 126 mp.
Conform titlurilor depuse la dosar, reclamanţii sunt proprietari ai etajului casei de locuit, în timp ce pârâţii sunt proprietarii parterului, iar terenul aferent de 126 mp se afla la data dobândirii clădirii de către părţi, în proprietatea statului şi în folosinţa comună a părţilor în proces, părţilor fiindu-le atribuită în folosinţă o suprafaţă de 100 mp.
Aşa cum se precizează în cele două titluri ale părţilor, respectiv contractul de donaţie al reclamanţilor şi contractul de vânzare-cumpărare al reclamanţilor, terenul aferent clădirii este în folosinţă comună.
Referitor la susţinerea potrivit căreia reclamanţii nu au calitate procesuală activă nefiind titulari ai dreptului în raportul juridic dedus judecăţii, aceasta nu se justifică. Astfel, aşa cum în mod corect au reţinut instanţele, în temeiul contractelor prin care au dobândit proprietatea asupra locuinţelor, părţile au dobândit şi dreptul de folosinţă asupra terenului de 26 mp, caz în care actele materiale de folosinţă asupra bunurilor se pot face de fiecare dintre părţi, cu condiţia de a respecta drepturile celorlalte părţi, în speţă operând regula unanimităţii.
Aşa fiind şi având în vedere că dreptul de folosinţă comună asupra terenului subzistă pe toată durata de existenţă a construcţiei, nu este fondată nici susţinerea referitoare la prescripţia dreptului la acţiune, în speţă nefiind incidente dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
Faţă de considerentele mai înainte arătate şi constatând inaplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 304 alin. (9) C. proc. civ., urmează a respinge ca nefondat recursul formulat de pârâţi. Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., urmează a-i obliga pe recurenţii-pârâţi la 4 milioane lei cheltuieli de judecată către intimaţii-reclamanţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii B.G. şi B.P. împotriva deciziei civile nr. 1425 din 4 mai 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă recurenţii-pârâţi la 4 milioane lei cheltuieli de judecată către intimaţii-reclamanţi C.N. şi C.E.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 722/2004. Civil. Contestaţie în anulare | ICCJ. Decizia nr. 700/2004. Civil. Conflict munca. Recurs în... → |
|---|
