ICCJ. Decizia nr. 749/2004. Civil. Conflict de muncă. Recurs în anulare

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 749

Dosar nr. 11085/2004

Şedinţa publică din 3 februarie 2005

Asupra recursului în anulare de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 422 din 17 iunie 2003 Tribunalul Hunedoara, secţia comercială şi contencios administrativ, a admis în parte acţiunea civilă introdusă de reclamanţii V.S., M.P. şi V.M. împotriva pârâţilor Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara şi Ministerul de Interne şi a obligat pe pârâţi să restituie reclamanţilor sumele reţinute cu titlu de contribuţie la asigurările de sănătate în procent de 7% în perioada 1 martie 2000–20 noiembrie 2002, cu aplicarea coeficientului de inflaţie pentru fiecare lună până la data executării hotărârii.

Recursurile declarate de pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor Bucureşti şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara au fost respinse ca nefondate prin Decizia civilă nr. 1955 din 6 octombrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă.

Împotriva acestor hotărâri judecătoreşti Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare la data de 20 septembrie 2004, solicitând casarea lor ca fiind pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.

Recursul în anulare este inadmisibil.

Calea de atac extraordinară a recursului în anulare a fost reglementată prin dispoziţiile art. 330-3304 C. proc. civ., abrogate prin art. 1 pct. 17 din OUG nr. 58 din 25 iunie 2003 a Guvernului României, publicată în M. Of. din 28 iunie 2003 şi intrată în vigoare la 60 de zile de la data publicării, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 195 din 25 mai 2004.

Potrivit art. 2 alin. ultim din OUG nr. 58/2003, hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate.

Conform art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei poate ataca cu recurs în anulare, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărârile judecătoreşti irevocabile, când prin hotărârea atacată s-a produs o încălcare esenţială a legii, ce a determinat o soluţionare greşită pe fond ori această hotărâre este vădit netemeinică.

În temeiul dispoziţiilor art. 3301 alin. (1) C. proc. civ., în cazul prevăzut de art. 330 pct. 2, recursul în anulare se poate declara în termen de un an de la data când hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă.

În reglementarea art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.

Din coroborarea dispoziţiilor legale enunţate rezultă că recursul în anulare poate fi exercitat în termen de un an de la data rămânerii irevocabile a hotărârii atacate, dar numai dacă are ca obiect hotărâri judecătoreşti irevocabile pronunţate până la data de 27 august 2003 inclusiv sau care au devenit irevocabile până la 27 august 2003 inclusiv.

În concret, sentinţa primei instanţe şi Decizia dată în recurs, atacate prin prezentul recurs în anulare, a devenit irevocabilă şi, respectiv, a fost pronunţată la data de 6 octombrie 2003, astfel încât recursul în anulare este inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 1955 din 6 octombrie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, şi a sentinţei nr. 422 din 17 iunie 2003 a Tribunalului Hunedoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 749/2004. Civil. Conflict de muncă. Recurs în anulare