ICCJ. Decizia nr. 754/2004. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 754
Dosar nr. 7566/2004
Şedinţa publică din 3 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin acţiunea civilă din 10 aprilie 2003 reclamantul C.F. a chemat în judecată pe pârâtul D.I. pentru a fi obligat să-i lase în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 2800 mp situat în tarlaua 70, parcela 356/1 din extravilanul localităţii Mândreşti din judeţul Vrancea şi să-i plătească despăgubiri civile în sumă de 8.000.000 lei.
Acţiunea a fost admisă în parte prin sentinţa civilă nr. 4188 din 13 noiembrie 2003 pronunţată de Judecătoria Focşani, pârâtul fiind obligat să lase în deplina proprietate şi posesie a reclamantului suprafaţa de 2063 mp din terenul situat în tarlaua 70, parcela 356/1, de pe raza localităţii Mândreşti şi să plătească reclamantului despăgubiri civile în sumă de 5.625.598 lei şi cheltuieli de judecată în sumă de 4.316.000 lei.
Apelul declarat de pârât a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 224/A din 26 februarie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă.
Prin recursul declarat în termen, pârâtul a cerut casarea deciziei date în apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Motivând numai în fapt recursul, pârâtul susţine că instanţa de apel a refuzat nejustificat acordarea unui nou termen de judecată cerut pentru a obţine şi depune propriul titlu de proprietate, pentru emiterea căruia făcuse demersurile necesare şi care era esenţial apărării sale, prin care arăta că terenul revendicat constituie proprietatea sa.
Mai arată pârâtul că, ulterior soluţionării apelului, i-a fost înmânat titlul de proprietate, impunându-se compararea sa cu cel prezentat de reclamant, ceea ce necesită refacerea raportului de expertiză tehnică.
Recursul este întemeiat.
Soluţia dată cauzei în primă instanţă, păstrată de instanţa de apel, are ca fundament Decizia raportul de expertiză tehnică întocmit de G.T., prin care a fost identificată şi măsurată doar proprietatea reclamantului rezultată din titlul de proprietate nr. 118325 din ianuarie 1999 emis de Comisia judeţeană Vrancea constituită în temeiul Legii nr. 18/1991.
Potrivit dispoziţiilor a doi martori propuşi de reclamant pârâtul ar fi ocupat parte din proprietatea astfel dovedită de reclamant.
Dimpotrivă, alţi martori propuşi de pârât au relatat că părţile stăpânesc terenuri învecinate, fără ca pârâtul să ocupe teren din proprietatea reclamantului.
În fine, pârâtul s-a apărat în mod constant în sensul că în aplicarea Legii nr. 18/1991 ambele părţi au fost puse în posesie pe terenuri învecinate provenite de la un autor comun, stăpânind terenurile în concordanţă cu modalităţile de punere în posesie, iar la primul termen fixat pentru judecarea apelului, pârâtul a arătat că nu se află în posesia propriului titlu de proprietate, solicitând o nouă expertiză prin care să se stabilească situaţia exactă a proprietăţilor.
Instanţa de apel a acordat un nou termen de judecată punând în vedere pârâtului să depună la dosar procesul verbal de punere în posesie, în raport de care urma a fi analizată proba solicitată.
La noul termen sorocit, pârâtul a arătat că demersurile făcute la primărie nu s-au finalizat cu eliberarea procesului verbal de punere în posesie şi că titlul de proprietate nu i-a fost eliberat de Oficiul de cadastru Galaţi, existând însă posibilitatea depunerii acestor înscrisuri dacă s-ar acorda un nou termen de judecată.
Cererea de amânare în scopul arătat a fost respinsă, apelul soluţionându-se în raport de probele administrate în primă instanţă.
Soluţia dată cauzei în apel este esenţial nelegală, neverificându-se apărarea determinantă a pârâtului, practic refuzându-se acestuia dreptul de a-şi dovedi cele invocate în apărare, deşi a arătat că lipsa propriului titlu de proprietate nu-i este imputabilă, înscrisul aflându-se în posesia unei instituţii statului.
Instanţa de apel a încălcat astfel dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Împrejurarea că proba titlului de proprietate a pârâtului era posibil a fi făcută într-un timp rezonabil, conferit prin amânarea judecării apelului, rezultă din faptul că, ulterior pronunţării deciziei în apel, pârâtul a intrat în posesia titlului de proprietate nr. 11834 din august 1998, pe care l-a depus în recurs ca act nou.
Aşadar, situaţia de fapt nu a fost pe deplin lămurită în apel, impunându-se casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, instanţa de trimitere urmând să compare titlurile părţilor după măsurarea proprietăţilor pe calea unei expertize tehnice, probă care, potrivit art. 305 C. proc. civ., nu este admisibilă în instanţa de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul D.I. împotriva deciziei civile nr. 224 A din 26 februarie 2004 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 75/2004. Civil. Succesiune ; partaj. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 749/2004. Civil. Conflict de muncă. Recurs... → |
|---|
