ICCJ. Decizia nr. 8084/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8084
Dosar nr. 7979/2004
Şedinţa publică din 18 octombrie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Hunedoara la 3 iulie 2002, reclamanţii P.M., P.R. şi N.D.C. au chemat în judecată pe pârâta SC E. SA Bucureşti, sucursala Distribuţie Deva, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei nr. 811 din 3 iunie 2002, prin care le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului, construcţii şi teren, situat în Brad, imobil înscris în C.F. Brad, sub nr. topo 102/a/2/a/1, în suprafaţă de 6252 mp, imobil deţinut în prezent de pârâtă.
S-a solicitat totodată obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că imobilul a aparţinut autorilor lor, F.E. şi F.A., de la care a fost naţionalizat abuziv prin Decretul nr. 92/1950.
S-a mai soluţionat că imobilul nu a suferit transformări radicale care să fi implicat investiţii, iar pe teren au fost edificate doar construcţii uşoare, ce pot fi demontate, astfel că sunt aplicabile dispoziţiile art. 9 şi art. 10 din Legea nr. 10/2001 privind restituirea în natură.
Prin sentinţa civilă nr. 401 din 4 iunie 2003, Tribunalul Hunedoara a admis cererea formulată de reclamanţii P.R., N.D. şi P.A., în calitate de moştenitoare a defunctului P.M., şi a anulat Decizia nr. 811 din 3 iunie 2002 emisă de directorul general al SC E. SA a fost obligată pârâta la restituirea în natură a terenului înscris în C.F. Brad în suprafaţă de 5043 mp, precum şi a construcţiilor sediu casierie, sediu C.D.E.E., magazie şi spaţii depozitare situate în Brad, identificate potrivit raportului de expertiză topografică întocmit de expert F.C. şi a raportului de expertiză construcţii întocmit de expert D.M., ce face parte integrantă din hotărâre.
Au fost obligaţi pârâţii la 17.859.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că, urmare a notificării trimise de reclamanţi pârâtei SC E. SA Bucureşti, s-a respins cererea de restituire în natură sau prin echivalent, cu motivarea că reclamanţii nu au vocaţie succesorală după defunctul F.E., iar, pe de altă parte, societatea ocupă funcţional numai o suprafaţă de teren de 4993 mp.
Instanţa a reţinut că imobilul în litigiu a aparţinut lui F.E. şi primei soţii, I.M., de la care a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950, iar reclamanţii au calitate de a solicita măsuri reparatorii, calitate dată de certificatul de moştenitor.
S-a mai apreciat că Decretul nr. 92/1950 este un titlu nevalabil, întrucât a fost contrar Constituţiei din 1948 şi astfel antecesorul reclamanţilor este considerat că nu a pierdut niciodată dreptul de proprietate.
Excepţiile invocate de pârâte vizând litispendenţa şi conexitatea au fost apreciate ca neîntemeiate întrucât pe rolul instanţelor există un singur dosar care are ca obiect restituirea imobilului în litigiu, iar dosarul 6830/2000 al Tribunalului Hunedoara este suspendat în conformitate cu art. 47 din Legea nr. 10/2001, reclamanţii înţelegând să aleagă calea prevăzută de Legea nr. 10/2001 şi nu pe cea a dreptului comun.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel pârâtele SC E. SA Bucureşti şi S.C. F.D.F.E.E.E.B. SA, sucursala D.F.F.E.E. Deva, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată.
În motivarea apelului său, SC F.D.F.E.E.E.B. SA, sucursala Deva, a invocat lipsa vocaţiei succesorale a reclamanţilor după defunctul F.E. şi, deci, lipsa calităţii de moştenitor a persoanei fizice îndreptăţite în accepţiunea art. 3 şi art. 4 alin. (2) al Legii nr. 10/2001. S-a susţinut că la data morţii sale în anul 1994, F.A., unica moştenitoare a proprietarului iniţial, nu avea în patrimoniu imobilul în litigiu şi nici nu a înţeles să promoveze vreo acţiune în revendicare, astfel că nici reclamanţii nu pot cere restituirea în natură a imobilului.
Cu privire la Decretul nr. 92/1950 s-a susţinut că, potrivit HG nr. 498/2003 este considerat ca fiind „titlu".
În apelul său, pârâta SC E. SA Bucureşti, a invocat lipsa calităţii sale procesuale pasive, întrucât, prin HG nr. 1342/2001 s-a reorganizat, filiala E.B. SA fiind o societate cu personalitate juridică, ce are în subordine sucursala Deva, deţinătoarea imobilului în litigiu.
A mai arătat că, până la înregistrarea la registrul comerţului, toate notificările primite de fosta S.D.F.E.E. Banat au fost soluţionate de SC E. SA.
Criticile formulate cu privire la fondul cauzei au fost identice cu criticile formulate de cealaltă pârâtă.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 407/A din 17 octombrie 2003, a respins ambele apeluri ca nefondate, reţinând că prima instanţă a apreciat corect că reclamanţii au făcut dovada calităţii procesuale active, imobilul în litigiu fiind naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950 de la F.E., conform încheierii 775 din 29 septembrie 1970, dată la care acesta era căsătorit cu M.A., ulterior unică moştenitoare.
S-a apreciat că reclamanţii nu au venit la succesiunea soţului mamei lor în mod direct, întrucât nu sunt descendenţii acestuia, ci în calitate de fii ai soţiei defunctului, care la rândul său a cules întreaga avere a soţului, ca soţie supravieţuitoare.
Cu privire la critica potrivit căreia F.A. ar fi trebuit să promoveze acţiunea în revendicare potrivit dreptului comun pentru ca apoi reclamanţii să poată cere restituirea în natură, s-a apreciat că nici un text legal nu prevede această obligativitate.
Referitor la identificarea imobilului s-a reţinut că, în mod cert, există identitate între imobilul preluat de stat şi cel revendicat, aşa cum a rezultat din expertiza topografică.
Motivul de apel formulat de cea de a doua pârâtă cu privire la lipsa calităţii procesuale a acestuia în raport de prevederile HG 1342/2001 prin care societatea s-a reorganizat, a fost apreciat ca nefondat întrucât la momentul emiterii deciziei atacate, SC E. SA, deşi se afla în proces de reorganizare, în temeiul HG 627/2000 şi HG 1342/2001, totuşi a răspuns notificării.
Mai mult, s-a considerat că, deşi în dispozitiv nu se precizează cu exactitate care dintre cele două pârâte este obligată la restituire, rezultă cu certitudine că obligaţia îi incumbă sucursalei Deva a SC E.B. SA Timişoara, cea care foloseşte efectiv imobilul.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs SC E. SA la 9 decembrie 2003 şi SC E.B. SA, sucursala D.F.F.E.E. Deva la 12 noiembrie 2003.
Prin motivele sale de recurs, pârâta SC E. SA a criticat Decizia instanţei de apel pentru greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, în condiţiile în care nu s-a avut în vedere protocolul încheiat între reprezentanţii legali ai celor două societăţi (art. 8), în care s-a menţionat că SC E.B. SA va prelua toate drepturile şi va fi ţinută de toate obligaţiile SC E. SA, substituindu-se acesteia şi în litigiile în curs.
Cu privire la fondul cauzei s-a criticat Decizia recurată pentru greşita reţinere a faptului că imobilul a fost naţionalizat în perioada căsătoriei dintre F.E. (fostul proprietar tabular) şi F.A., de facto imobilul în litigiu fiind preluat la data încheierii procesului verbal, document ce a stat la baza Încheierii de C.F. din 29 septembrie 1970 şi care lipseşte din arhive. S-a susţinut că, potrivit art. 17, art. 19 şi art. 20 din Decretul-lege nr. 117 din 27 aprilie 1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, în vigoare la acea dată, dreptul de proprietate în cazul naţionalizării se înscrie fără acordul de voinţă sau consimţământul fostului proprietar şi fără dovedirea cu înscrisuri transmiterilor succesive.
S-a mai arătat că reclamanţii nu au administrat dovezi din care să rezulte că F.A. este unica moştenitoare a lui F.E.
Cea de a treia critică a vizat greşita reţinere a incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 494 C. civ. referitor la construcţiile existente pe terenul revendicat, dispoziţii ce nu sunt aplicabile în condiţiile în care revendicarea este solicitată în baza Legii nr. 10/2001.
În dovedirea motivelor de recurs pârâta SC E. SA a depus la dosar Protocolul încheiat între cele două pârâte la 12 aprilie 2002.
Prin recursul său, pârâta SC E.B. SA, sucursala Deva, a criticat Decizia recurată pentru greşita apreciere a calităţii de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, între reclamanţi şi fostul proprietar neexistând nici un grad de rudenie.
Argumentele invocate în susţinerea acestei critici sunt asemănătoare cu cele invocate de recurenta SC E. SA, recurenta SC E.B. SA arătând totodată că P.M. nu mai trăia la data depunerii cererii de restituire, iar moştenitoarea acestuia, P.A. nu a formulat cerere în acest sens, fiind astfel decăzută din termenul în care s-ar fi putut interpreta că ar fi fost repusă în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Recurenta SC E.B. SA a formulat şi cerere de suspendare a executării sentinţei civile nr. 401/2003 a Tribunalul Hunedoara, în temeiul art. 300 alin. (2) C. proc. civ. până la soluţionarea recursului, motivat de faptul că desfăşoară o activitate de interes public, ce ar putea fi perturbată afectând consumatorii casnici din zonă.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză raportat la criticile invocate de către cele două pârâte Curtea urmează să aprecieze că recursurile sunt nefondate având în vedere următoarele considerente:
Referitor la critica formulată de recurenta SC E. SA vizând lipsa calităţii sale procesuale pasive, Curtea va reţine că aceasta este neîntemeiată întrucât acţiunea introductivă a avut ca obiect atât cererea de restituire a imobilului preluat abuziv, cât şi anularea deciziei nr. 811 din 3 iunie 2002 emisă de recurenta SC E. SA Bucureşti.
Mai mult protocolul invocat prin motivele de recurs este încheiat între pârâte la 12 aprilie 2002, producând efecte ulterior semnării lui, deci ulterior emiterii deciziei contestate, emise de SC E. SA.
Criticile formulate de către recurentele pârâte cu privire la fondul cauzei vor fi apreciate ca neîntemeiate, în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., ce rezultă din dezvoltarea motivelor pentru care s-a recurat Decizia instanţei de apel.
Invocând lipsa calităţii reclamanţilor de persoane îndreptăţite la restituirea imobilului, recurentele au susţinut că intimaţii nu justifică calitatea prevăzută de art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001.
Recurentele ignoră, astfel, actele de stare civilă şi certificatele de moştenitor depuse la dosar, asupra cărora instanţa de apel s-a pronunţat, reţinând că F.E., proprietarul iniţial al imobilului în litigiu, a fost căsătorit cu I.I.M., care a decedat la 23 mai 1966.
Imobilul în litigiu a fost naţionalizat de la F.E. după încheierea căsătoriei sale cu M.A., la 3 aprilie 1970.
F.A. a fost unica moştenitoare a proprietarului F.E., decedat la 6 martie 1971, ca soţie supravieţuitoare.
Din situaţia prezentată, rezultă că, aşa cum a apreciat şi instanţa de apel, reclamanţii nu au venit în mod direct la succesiunea soţului mamei lor, ci în calitate de fii ai soţiei defunctului (care a cules întreaga avere rămasă după soţul său conform art. 679 C. civ.).
În locul defunctului P.M., fiu al soţiei proprietarului, F.A., a rămas ca moştenitor P.A., parte în proces.
De asemenea, Curtea va reţine că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 care prevăd că succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moştenirea, sunt respinşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile ce fac obiectul legii, cererea de restituire având valoare de acceptare a succesiunii.
Critica potrivit căreia dispoziţiile art. 494 C. civ. nu sunt aplicabile este nefondată.
Construcţiile existente pe terenul revendicat, deşi nu au fost notate în C.F., au fost evidenţiate de expertiza efectuată în cauză. În plus, chiar recurenta SC E. SA a declarat prin motivele sale de apel că nu se poate determina cine a edificat aceste clădiri, astfel încât se aplică dreptul comun în motivele de accesiune imobiliară, respectiv dispoziţiile art. 494 C. civ.
Ca atare, pentru considerentele menţionate se va aprecia că Decizia recurată este legală şi temeinică, nefiind întrunite dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., şi se vor respinge recursurile pârâtelor ca nefondate.
În consecinţă, se va respinge şi cererea de suspendare a executării formulate de SC E.B. SA, ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâtele S.C. F.Î.S.E.E.S. SA şi de SC E.B. SA, sucursala D.F.F.E.E. Deva împotriva deciziei nr. 407/A din 17 octombrie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, ca nefondate.
Respinge cererea de suspendare a executării, formulată de SC F.Î.S.E.E.S. SA, ca rămasă fără obiect.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8089/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8039/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
