ICCJ. Decizia nr. 8091/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8091
Dosar nr. 15355/2004
Şedinţa publică din 18 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 384/S din 17 octombrie 2003 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul civil nr. 2364/2003 a fost admisă excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Primăria oraşului staţiune Predeal, prin primar, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a fost anulată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii P.M.M. şi P.V., în contradictoriu cu pârâta Primăria oraşului staţiune Predeal, prin primar.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că:
Capacitatea procesuală reprezintă reflectarea pe plan procesual a capacităţii civile din dreptul civil material definită ca fiind acea parte a capacităţii juridice a persoanei care constă în aptitudinea acesteia de a avea şi de a exercita drepturile civile şi de a avea şi de a-şi asuma obligaţie civilă prin încheierea de acte juridice.
Pornind de la dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice potrivit cărora: „Capacitatea de folosinţă este capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii", capacitatea procesuală de folosinţă apare ca fiind aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi de a-şi asuma obligaţii pe plan procesual. Persoana care are capacitate de folosinţă a drepturilor civile are şi capacitate procesuală de folosinţă în legătură cu drepturile şi obligaţiile sale.
În condiţiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ. „orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate fi parte în judecată". per a contrario, persoana fizică sau juridică ce nu are folosinţa drepturilor civile nu poate fi parte în judecată.
În speţă, a fost chemată în judecată în calitate de pârât Primăria oraşului staţiune Predeal, or, aceasta ca structură instituţională administrativă nu se încadrează în nici una dintre categoriile de persoane juridice enumerate limitativ de art.26 lit. a)-d) din Decretul nr. 31/1954. De asemenea, Primăria oraşului staţiune Predeal nu a luat fiinţă ca persoană juridică conform art. 28 din actul normativ menţionat.
Conform art. 91 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale „Primarul, viceprimarul, respectiv vice-primarii, secretarul comunei, al oraşului sau al subdiviziunii administrativ teritoriale a municipiului, împreună cu aparatul propriu de specialitate al Consiliului Local constituie o structură funcţională cu activitate permanentă denumită Primăria comunei sau oraşului care aduce la îndeplinire hotărârile Consiliului Local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale".
Legea nr. 215/2001, care reprezintă legea cadru în materia administraţiei publice locale, nu cuprinde nici o dispoziţie în sensul acordării personalităţii juridice primăriei însă, în acelaşi timp prevede în art. 19 că unităţile administrativ teritoriale (comune, oraşe şi judeţe), sunt persoane juridice cu patrimoniu propriu şi capacitate juridică deplină.
Ca urmare, în sistemul de drept actual, primăria este o structură instituţională fără personalitate juridică iar, într-o atare situaţie faţă de dispoziţiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ., ea nu poate sta ca parte într-un proces civil.
În consecinţă, excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Primăria oraşului staţiune Predeal este întemeiată şi a fost admisă de către instanţă în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 41 alin. (1) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte sancţiunea ce intervine în cazul lipsei capacităţii procesuale de folosinţă este de menţionat că, codul de procedură civilă nu conţine în mod expres o dispoziţie în acest sens. Însă, raportat la prevederile art. 161 C. proc. civ., această sancţiune nu poate consta decât în anularea cererii de chemare în judecată deoarece, dacă legea instituie această sancţiune cu privire la cererea promovată faţă de o persoană fără capacitate procesuală de exerciţiu, ea trebuie să opereze şi în cazul mai grav în care în judecată este acţionată o persoană ce nu are aptitudinea de a avea drepturi şi de a-şi asuma obligaţii pe plan procesual.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii P.M.M. şi P.V.
Curtea de Apel Braşov, prin Decizia civilă nr. 316/Ap din 8 aprilie 2004 a respins apelul reclamanţilor.
Petru a da această soluţie, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că primăria nu are calitate procesuală pasivă şi nici capacitate de folosinţă.
Conform definiţiei dată de legiuitor în art. 91 din Legea nr. 215/2001, primăria este o structură funcţională cu activitate permanentă formată din primar, viceprimar, secretar şi aparatul propriu al unităţii administrativ teritoriale, şi care aduce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale.
Această structură funcţională nu are personalitate juridică nici din perspectiva Legii nr. 215/2001 şi nici a Decretului nr. 31/1954 şi prin urmare, nu poate sta în judecată.
În ceea ce-l priveşte pe primar, este adevărat că acesta are un mandat legal de a reprezenta unitatea administrativ teritorială în relaţiile cu terţii şi în justiţie [art. 67 alin. (1) din Legea nr. 215/2001). Dar aceasta nu înseamnă că primarul poate sta în nume propriu în instanţă, în litigii ca cel de faţă, el fiind numai un mandatar al persoanei juridice precizate de legiuitor, [prin excepţie, primarul stă în judecată în nume propriu în condiţiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, respectiv când prin acţiune se solicită plata unor daune].
Atât Legea nr. 10/2001 cât şi Normele metodologice emise în aplicarea acesteia (aprobate prin HG nr. 498/2003) stabilesc părţile între care se derulează procedura specială pe care o reglementează: persoana îndreptăţită, pe de o parte şi unitatea deţinătoare, pe de altă parte.
Unitatea deţinătoare este, fie entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii, fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii [cap. II din Norme, art. 20 alin. (1) din lege].
Sublinierea pe care legiuitorul o face cu privire la personalitatea juridică pe care trebuie să o aibă unitatea deţinătoare este esenţială, deoarece numai o persoană juridică ce are personalitate juridică, cu patrimoniu propriu şi capacitate juridică deplină, poate dispune asupra bunurilor imobile pe care le are în proprietate.
În cauza de faţă, unitatea deţinătoare cu personalitate juridică, aşa cum este definită de lege, este oraşul Predeal.
Aceasta deoarece bunurile aflate în proprietatea privată a statului, cum este cazul locuinţei de faţă, au trecut, ope legis, în proprietatea unităţilor administrativ teritoriale pe teritoriul cărora se aflau respectivele imobile (art. 4 din Legea nr. 61/1991 şi HG nr. 313/1991). Titular al dreptului de proprietate asupra unor asemenea imobile a devenit comuna, oraşul, municipiul sau judeţul, după caz, şi nu consiliile locale (care sunt organe deliberative), primăria (care este o structură funcţională) sau primarul (care îndeplineşte o funcţie de autoritate publică, fiind şeful administraţiei publice locale şi al aparatului propriu), conform art. 21, art. 66 şi art. 91 din Legea nr. 215/2001.
Este adevărat apoi că unitatea deţinătoare trebuie să emită, prin organele sale de conducere, o decizie sau dispoziţie, prin care să răspundă notificării persoanei îndreptăţite.
Aceasta nu înseamnă însă că ulterior (când persoana îndreptăţită nu este mulţumită de Decizia respectivă) în judecată trebuie să stea organul de conducere al unităţii deţinătoare, ci unitatea deţinătoare însăşi, care are personalitate juridică şi drept de dispoziţie asupra bunului obiect al cererii de restituire.
Altfel spus, nu primăria sau primarul pot fi chemaţi în judecată, întrucât ei nici nu au capacitate procesuală în asemenea litigii (nu au folosinţa drepturilor procesuale civile asupra bunului dedus judecăţii), ei nu pot fi obligaţi la restituirea imobilului, ci unitatea administrativ teritorială care are, conform art. 19 din Legea nr. 215/2001, personalitate juridică, cu „patrimoniu propriu şi capacitate juridică deplină".
Împotriva acestei hotărâri reclamanţii au declarat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii) şi art. 304 pct. 10 din acelaşi cod (instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii).
Recursul se va admite pentru argumentele care succed.
Raportul litigios prezent are în vedere dispoziţiile speciale cuprinse în Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, şi anume, dreptul persoanei îndreptăţite de a ataca în justiţie Decizia emisă de deţinătorul imobilului.
Această situaţie este acoperită de art. 20-24 din lege, şi, corespunzător cazului de faţă, dispoziţia atacată este dată de primarul comunei, oraşului, etc., îndrituit de lege pentru a emite astfel de acte.
Refuzul primei instanţe de a aduce o delegare pe fondul pricinii prin constatarea lipsei capacităţii de folosinţă a persoanei chemată în judecată reprezintă o încălcare severă a liberului acces la justiţie şi, în acelaşi timp, o derobare a judecătorului de fond de sarcina rolului activ în judecarea cauzelor cu care este investit.
În motivarea acestei rezoluţii trebuie pornit de la necesitatea ca actul normativ edictat să fie clar, concis, fără echivocuri şi la îndemâna destinatarilor; aceştia trebuie să fie în măsură a-şi regla conduita ulterioară bazându-se pe interpretarea textelor legale cu judecata omului diligent, normal. Norma juridică trebuie să dea răspunsuri clare atât în ceea ce priveşte fondul problemei, cât şi în ceea ce priveşte aspectele procesuale ce interesează pentru realizarea drepturilor subiective proprii.
Chiar dacă legea amintită conţine dispoziţii confuze, capătă o importanţă mărită rolul activ al judecătorului, acesta fiind un principiu de bază al judecăţii expres reglementat de lege, art. 129 C. proc. civ.
Lăsând procesul nesoluţionat pe fond prin invocarea unor reguli procesuale indecise cu privire la care practica instanţelor este variată, judecătorul fondului a manifestat o lipsă de rol activ importantă. Desluşirea acestor aspecte procedurale trebuia realizată în cadrul judecării cauzei prin indicarea de către instanţă a regulilor ce definesc cadrul procesual în concepţia proprie, pentru a nu expune părţile unor sancţiuni foarte severe care exclud pe viitor discutarea drepturilor proprii şi valorificarea acestora în justiţie prin pierderea termenului de exercitare a contestaţiei.
După cum, în mod judicios, în Decizia recurată, a fost exprimată opinia separată, câtă vreme legea specială prevede posibilitatea cenzurii pe calea judecătorească a dispoziţiilor emise de primar, iar partea îşi exercită acest drept şi cheamă în judecată, conform regulilor procedurale comune, pe emitentul actului, după o evaluare minimă a omului diligent şi care a beneficiat de asistenţă juridică calificată, orice incidente procedurale bazate pe diferite interpretări în cazurile în care legea nu este transparentă, trebuiesc puse în discuţia părţilor şi valorificate în sensul în care judecătorul să poată aduce o hotărâre asupra fondului litigios, finalitate supremă a sistemului judiciar.
Faţă de argumentele de mai sus, se impune admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă de fond pentru a continua judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii P.M.M. şi P.V. împotriva deciziei nr. 316/Ap din 8 aprilie 2004 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
Casează Decizia, precum şi sentinţa civilă nr. 384 din 17 octombrie 2003 a Tribunalului Braşov şi trimite cauza aceluiaşi tribunal pentru continuarea judecăţii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8146/2004. Civil. Restituire metale... | ICCJ. Decizia nr. 8089/2004. Civil → |
|---|
