ICCJ. Decizia nr. 8110/2004. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8110
Dosar nr. 34955/2/2004
Şedinţa publică din 12 octombrie 2006
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 863 din 7 octombrie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice; s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, ca neîntemeiată, precum şi acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii SC H. SA, SC C.I. SRL, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General.
S-a respins acţiunea împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Instanţa de fond a reţinut că, reclamanţii nu au reuşit să facă dovada dreptului lor de proprietate asupra imobilelor revendicate, potrivit art. 480-481 C. civ., motiv pentru care acţiunea în revendicare a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanţii V.G.O., ş.a.
În motivarea apelului, reclamanţii au arătat că au făcut dovada proprietăţii pentru imobilele revendicate, cu actul de rechiziţie menţionându-se că bunurile rechiziţionate sunt proprietatea V. şi sunt situate pe şos. Bucureşti-Ploieşti, Km. 11.
S-a susţinut de către apelanţi, că au demonstrat că autorii lor au fost proprietarii bunurilor revendicate, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1075 din 15 ianuarie 1931, iar prin Decizia civilă nr. 2081 din 18 februarie 1949 a Ministerului Comerţului şi Alimentaţiei au fost rechiziţionate şi încredinţate spre folosinţă societăţii comerciale de stat, C.F.A. SRL.
În ce priveşte cel de-al doilea lot de teren în suprafaţă de 9000 mp, a fost folosit în vederea constituirii unei ipoteci, lucru ce nu ar fi fost posibil fără existenţa unui titlu de proprietate.
Prin Decizia civilă nr. 1638/A din 12 decembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosar nr. 5217/2004, s-a admis apelul declarat de apelanţii reclamanţi, s-a desfiinţat sentinţa apelată şi s-a trimis cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a constatat următoarele:
Reclamanţii au făcut dovada că autorii lor, F. şi E.V., au fost proprietarii terenurilor în suprafaţă de 1,4 ha şi respectiv, 9000 mp, ce formează obiectul litigiului de faţă.
În acest sens a fost depus actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1075 din 15 ianuarie 1931, pentru terenul în suprafaţă de 1,4 ha, iar pentru terenul în suprafaţă de 9000 mp, s-a făcut dovada constituirii unei ipoteci pe teren, ce nu ar fi fost posibilă fără existenţa unui titlu de proprietate.
Potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, republicată, „în absenţa unor probe contrare existenţe şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive".
În aplicarea acestor prevederi legale şi în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive, este presupusă că deţinea imobilul sub nume de proprietar.
În speţă, bunurile revendicare au fost rechiziţionate de la familia V., prin Decizia nr. 2081 din 18 februarie 1949 emisă de Ministerul Comerţului şi Alimentaţiei, iar partea adversă nu a administrat probe contrare, din care să rezulte că imobilele respective au aparţinut altor persoane.
S-a concluzionat că, reclamanţii au făcut dovada că autorii lor au fost proprietarii bunurilor revendicate, iar instanţa de fond, deşi a respins acţiunea, ca nefondată, s-a pronunţat doar asupra faptului că reclamanţii nu au reuşit să probeze dreptul de proprietate asupra imobilelor revendicate potrivit art. 480-481 C. civ., şi nu a făcut o comparaţie a titlurilor reclamanţilor şi pârâţilor, situaţie în care sunt aplicabile prevederile art. 297 teza I C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii civile au declarat recurs pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, reprezentant legal al Statului Român şi SC C.I. SRL criticând-o pentru nelegalitate.
Prin recursul său Ministerul Finanţelor Publice, reprezentant legal al Statului Român, critică Decizia civilă recurată pentru nelegalitate, indicând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se arată că Decizia civilă pronunţată în apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în ceea ce priveşte menţinerea soluţiei dată pe excepţie, de prima instanţă împotriva pârâtului Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice.
În contradictoriu cu Statul Român, ca o consecinţă a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia, s-a respins acţiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Această soluţie este nelegală, deoarece prin considerentele deciziei civile nu se face referire la calitatea procesuală pasivă a statului, astfel încât să fie motivată măsura desfiinţării hotărârii fondului şi în ce priveşte această excepţie.
În măsura în care instanţa nu a pus în discuţie calitatea procesuală pasivă a Statului Român în faza procesuală a apelului şi nici nu a reţinut argumente care să ducă la respingerea acestui mijloc de apărare, ca neîntemeiat, se concluzionează că, instanţa nu avea posibilitatea legală de a desfiinţa prima hotărâre în totalitate.
Mai mult chiar, în situaţia în care a procedat astfel, admiţând apelul şi desfiinţând în tot sentinţa civilă apelată, în ceea ce priveşte înlăturarea mijlocului de apărare invocat de recurenta pârâtă la fond şi care fusese admis de prima instanţă, hotărârea din apel este nemotivată, situaţie în care sunt îndeplinite condiţiile impuse de legea procesual civilă pentru admiterea recursului şi modificarea acesteia.
Deasemenea, se arată că potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, prin aceasta instanţa încălcând formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, se arată următoarele:
Instanţa de judecată a făcut aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 297 teza I C. proc. civ., deoarece potrivit acestei norme juridice „în cazul în care se constată că în mod greşit, prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe".
Or, prima instanţă a respins acţiunea, ca neîntemeiată, fapt ce demonstrează antamarea fondului cauzei de către judecătorii de la tribunal, şi face ca prezentei cauze să nu-i fie aplicabile dispoziţiile normei invocate, deoarece nu se circumscrie ipotezelor prevăzute de aceasta.
S-a concluzionat că, în speţă, erau aplicabile dispoziţiile art. 296 C. proc. civ., iar soluţia legală era aceea că în urma rejudecării cauzei în apel, Curtea de apel, în situaţia respingerii apelului, să menţină soluţia primei instanţe, sau, în situaţia admiterii apelului, să modifice numai în parte prima hotărâre, şi, în ceea ce-l priveşte, să menţină soluţia pronunţată pe excepţie, care nu a făcut obiectul analizei acesteia în faza procesuală a apelului.
Prin recursul său, SC C.I. SRL a criticat Decizia civilă ca fiind nelegală, indicând ca temei legal al motivelor de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta pârâtă arată că instanţa de apel a analizat greşit cele două acte juridice, pretinse titluri de proprietate ale apelanţilor şi expertiza administrată în primă instanţă, critici ce nu se circumscriu nici unuia din motivele de recurs, prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., în vigoare la data pronunţării deciziei civile recurate, sancţiunea fiind aceea a neprimirii şi analizării lor.
Critica formulată de recurenta pârâtă, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, privind soluţionarea greşită a cauzei în apel, în sensul dispunerii ca prima instanţă să rejudece cauza, prin compararea titlurilor părţilor, se încadrează în drept pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privind nelegalitatea deciziei civile recurate, încadrarea fiind făcută de către instanţă în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta pârâtă arată că, instanţa de apel a pronunţat Decizia civilă recurată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, în sensul că excepţia cu privire la dovada dreptului de proprietate reglementată de acest act normativ, potrivit căreia „în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive", este de strictă interpretare şi nu poate opera decât în cazul în care nu există absolut nici o probă contrară.
Examinând Decizia civilă în raport de motivele de recurs formulate de recurenţii pârâţi Ministerul Finanţelor Publice, reprezentant legal al Statului Român, şi de SC C.I. SRL, instanţa constată următoarele:
Deşi modul de soluţionare, a cauzei, în primă instanţă, în raport de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, pe excepţia lipsei calităţii procesuale a acestuia, a constituit un motiv de apel, instanţa de apel soluţionând apelul reclamanţilor, l-a admis, a desfiinţat sentinţa civilă şi a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă, deci şi în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, fără să arate, însă, care sunt motivele de fapt şi de drept pentru care a hotărât astfel, Decizia civilă fiind nemotivată sub acest aspect, situaţie ce nu permite efectuarea controlului judiciar.
Aşa fiind, motivul de recurs formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este întemeiat.
În ce priveşte motivele de recurs formulate de recurentele pârâte întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt întemeiate pentru următoarele considerente:
Ambele recurente pârâte critică Decizia civilă pentru nelegalitate, ca fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că în mod greşit s-a admis apelul şi s-a trimis spre rejudecare la prima instanţă.
Înalta Curte, răspunzând acestei critici, constată că nelegal instanţa de apel a admis apelul, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă, deoarece aceasta nu ar fi procedat la compararea titlurilor părţilor, devenind incidente în cauză dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, în mod greşit, aceasta a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului.
Or, prima instanţă, după ce s-a pronunţat mai întâi asupra excepţiilor de procedură, în condiţiile art. 137 C. proc. civ., a intrat în cercetarea fondului pricinii şi în raport de probele administrate a constatat că acţiunea promovată de reclamanţi este neîntemeiată, dispunând respingerea acesteia în consecinţă.
Prin urmare, Decizia civilă pronunţată în apel, este nelegală, soluţionarea apelului făcându-se fără a se fi intrat în cercetarea fondului.
Aşa fiind, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ., instanţa, va admite recursul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi SC C.I. SRL, va casa Decizia civilă pronunţată în apel şi va trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
Celelalte critici formulate de pârâta SC C.I. SRL vor fi avute în vedere, cu ocazia rejudecării apelului, ca apărări de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi SC C.I. SRL împotriva deciziei nr. 1638/A din 12 decembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care o casează.
Trimite cauza pentru soluţionarea apelului, aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 82/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6445/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
