ICCJ. Decizia nr. 900/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 900
Dosar nr. 43922/1/2004
nr. vechi 21222/2004
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2006
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia adresată la 5 martie 2004 Tribunalului Argeş, numita T.J. a solicitat în contradictoriu cu Primarul municipiului Piteşti să fie anulată dispoziţia acestuia nr. 490/2004 de respingere a notificării privind acordarea de despăgubiri pentru imobilul, casă din Piteşti.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că a dobândit imobilul în proprietate, prin act autentificat, în anul 1951 şi l-a stăpânit până în 1974, când a fost preluat abuziv fără decret de expropriere iar ulterior casa a fost demolată. S-a mai susţinut că întrucât dispoziţia a reţinut corect că pentru terenul de 150 mp contestatoarei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pe un alt amplasament, acesteia ar fi trebuit să i se recunoască vocaţia la despăgubiri.
Tribunalul Argeş, examinând actele şi lucrările dosarului, a pronunţat sentinţa civilă nr. 105 din 13 mai 2004, prin care a respins contestaţia ca nefondată.
S-a reţinut că deoarece casa a fost demolată ca urmare a inundaţiilor, contestatoarea nu are drept la despăgubiri, fiind incidente prevederile art. 10 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
Apelul declarat de contestatoare împotriva acestei sentinţe, prin care a susţinut că în mod greşit i-a fost respinsă cererea, a fost admis prin Decizia civilă nr. 1913 din 29 septembrie 2004 a Curţii de Apel Piteşti; a fost schimbată în totalitate hotărârea în sensul admiterii acţiunii şi constatării că reclamanta este îndreptăţită să primească despăgubiri pentru casa demolată.
Instanţa de apel a stabilit că întrucât imobilul a fost preluat de stat în mod abuziv, contestatoarei i se cuvin despăgubiri prin echivalent pentru construcţia demolată, potrivit actelor normative în vigoare la data respectivă, actualizate cu indicele inflaţiei la momentul efectuării plăţii [art. 10 alin. (6) din Legea nr. 10/2001].
Împotriva acestei decizii a formulat recurs la 29 octombrie 2004 pârâtul Primarul municipiului Piteşti, criticând-o în sensul prevederilor art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Recurentul a susţinut în esenţă că:
- nu s-a făcut dovada preluării abuzive a imobilului iar demolarea casei, în anul 1974, s-a produs fără culpa statului.
- contestatoarea a fost pusă în posesie pentru o altă suprafaţă de teren, astfel încât nu mai are dreptul şi la despăgubiri.
Recursul este nefondat.
Caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat rezultă incontestabil din înscrisurile aflate la dosarul cauzei (filele 4, 5, 6 fond) şi nu a fost negat, până în faza de recurs, nici de către pârât, astfel încât prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001 sunt aplicabile.
Pe de altă parte, în mod corect Curtea de apel a avut în vedere faptul că, potrivit prevederilor ar. 10 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 10/2001, contestatoarea este îndreptăţită nu numai la compensarea cu o altă suprafaţă de teren (ceea ce s-a şi realizat) ci şi la despăgubiri pentru clădirea demolată, independent de vreo eventuală culpă a pârâtului.
Aşa fiind, cum Decizia pronunţată în apel este în întregime legală şi temeinică, recursul va fi respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Piteşti împotriva deciziei nr. 1913/A din 29 septembrie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 9119/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8876/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
---|