ICCJ. Decizia nr. 940/2004. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 940
Dosar nr. 11363/2004
Şedinţa publică din 8 februarie 2005
Asupra recursurilor civile de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 7 august 2002 pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, reclamanţii A. şi A.B. au revendicat locuinţa lor din Bucureşti, în temeiul Legii nr. 10/2001. Au mai solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 192/112 din 11 februarie 1997 care a fost întocmit cu fraudă la lege.
Acţiunea a fost formulată în contradictoriu cu pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti, SC R. SA, I.V. şi V.I.
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 5765 din 25 septembrie 2003 a admis acţiunea aşa cum a fost precizată la 24 octombrie 2003 în sensul constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 192 din 11 februarie 1997.
S-a constatat nulitatea absolută a contractului în discuţie prin care apartamentul fost în proprietatea reclamanţilor a fost vândut chiriaşilor, familiei Ion.
Instanţa a reţinut în motivarea acestei soluţii că reclamanţii au depus cereri de revendicare a imobilului în natură la 25 martie 1996, după apariţia Legii nr. 112/1995, cereri care le-au fost soluţionate în anul 2000 prin Hotărârea nr. 3414 din 3 aprilie 2000 emisă de Consiliul General al Municipiului Bucureşti prin acordarea unei sumei de bani drept despăgubire, apartamentul fiind între timp vândut.
S-a constatat că a fost încălcată procedura Legii nr. 112/1995 care permitea vânzarea apartamentelor ce intrau sub incidenţa acestei legi numai după clarificarea situaţiei lor juridice. S-a reţinut poziţia de chiriaşi cumpărători, care nu au făcut demersuri pentru a cunoaşte situaţia juridică a imobilului şi ca urmare ei nu pot pretinde că s-au aflat într-o eroare scuzabilă, în favoarea lor neputând opera prezumţia relativă a bunei credinţe instituită de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 361 din 5 martie 2004 a respins ca nefondate apelurile formulate de pârâţi. S-a reţinut în acest sens că singura în măsură să aprecieze dacă persoanelor îndreptăţite să revendice li se cuvine bunul în natură sau prin echivalent, era Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995, a cărei soluţie nu s-a aşteptat şi apartamentul a fost vândut chiriaşi, cu nesocotirea dispoziţiilor legale. Potrivit art. 9 din Legea nr. 112/1995 chiriaşii, care aveau contracte de închiriere la momentul apariţiei legii puteau încheia contracte de cumpărare cu condiţia ca apartamentele să nu fi fost revendicate de foştii proprietari.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii SC R.V. SA, I.V. şi V.I. şi, respectiv, Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primarul General.
Pârâtele SC R.V. SA şi Primăria Municipiului Bucureşti au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ. în sensul că vânzarea apartamentului către chiriaşi s-a făcut cu respectarea Legii nr. 112/1995, la acea dată neexistând menţionate în evidenţele lor cererile de revendicare a imobilului.
Pârâţii I.V. şi V.I. au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. În esenţă au criticat hotărârea arătând că au fost de bună credinţă la data cumpărării apartamentului ocupat cu chirie din 1986, că reclamanţii fuseseră despăgubiţi şi nu mai puteau revendica în natură iar Legea nr. 112/1995 a fost respectată. Au mai arătat că apartamentul revendicat este mai mare decât cel ocupat de ei.
Recursurile sunt neîntemeiate şi se vor respinge pentru considerentele ce urmează.
Instanţele de fond şi apel au stabilit o situaţie de fapt necontestată şi au făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor legale incidente.
Astfel s-a stabilit corect că apartamentul a fost vândut chiriaşilor cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 şi anume art. 9 care exclude, în mod expres din sfera apartamentelor care se pot înstrăina/cumpăra, cele care se restituie în natură foştilor proprietari. Apartamentul a fost cumpărat la 10 februarie 1997 conform contractului aflat la dosar dar foştii proprietari, recte reclamanţii, au formulat cerere de revendicare în natură la 25 martie 1996, cerere soluţionată la 3 aprilie 2000 prin hotărârea nr. 3414 a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Potrivit art. 16 din Legea nr. 112/1995 au fost instituite comisii speciale (locale, orăşeneşti sau municipale) investite cu competenţa de a primi cererile şi a verifica actele şi în mod corespunzător de a oferi soluţii.
Ca urmare, aprecieri cu privire la regimul juridic al apartamentului restituibil sau nu în natură nu puteau fi făcute decât de organele abilitate prin lege, recte comisiile speciale, şi nu instituţiile care se ocupau de soluţionarea cererilor chiriaşilor, de cumpărare a apartamentelor. Vânzarea perfectându-se înainte de apariţia unei soluţii definitive a comisiei investită cu cererea de revendicare, este dată cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995.
Nu se poate reţine nici apărarea că nu există în evidenţele instituţiilor pârâte date cu privire la existenţa cererilor de revendicare faţă de dispoziţiile imperative ale legii în temeiul căreia s-a făcut vânzarea, absenţa informaţiei neputând fi justificată de disfuncţii de ordin organizatoric.
Pentru considerentele arătate se vor respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate recursurile declarate de pârâţii SC R.V. SA, I.V. şi V.I. şi respectiv, Municipiul Bucureşti prin Primarul General, împotriva deciziei nr. 361 din 5 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1062/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 932/2004. Civil. Constatare drept preemtiune.... → |
|---|
