ICCJ. Decizia nr. 975/2004. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 975/2004
Dosar nr. 4241/2003
Şedinţa publică din 6 februarie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 07 martie 2002 la Tribunalul Satu Mare, K.Z. a chemat în judecată Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Satu Mare, pentru a fi obligaţi la restituirea sumelor de bani încasate prin reţinerea procentului de 7 % din salariul lunar, cu titlu de contribuţie la fondul de asigurări sociale de sănătate, pentru perioada 1 ianuarie 2000 - 1 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de inflaţie, la data executării hotărârii.
Prin sentinţa civilă nr. 155 din 13 mai 2002 a Tribunalului Satu Mare a fost admisă acţiunea, dispunându-se obligarea pârâţilor de a restitui reclamantei sumele reţinute, cu titlu de contribuţie de asigurări sociale de sănătate. A fost respinsă cererea de chemare în garanţie formulată de Tribunalul Satu Mare împotriva C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
Recursurile declarate de pârâţi împotriva acestei sentinţe au fost admise prin Decizia nr. 962 din 11 septembrie 2002 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă, prin care a fost schimbată hotărârea, în sensul admiterii cererii de chemare în garanţie.
Pentru a hotărî astfel, instanţele au avut în vedere în esenţă că potrivit prevederilor Legii nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească şi HG nr. 409/1998 s-a instituit gratuitatea asigurării medicale pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate, acestea fiind acte normative cu caracter special faţă de Legea nr. 145/1997 privind asistenţa medicală, lege cu caracter general, care nu cuprinde dispoziţii de abrogare ale actelor normative menţionate.
Considerând că aceste hotărâri au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recursul în anulare de faţă, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., solicitând casarea lor şi pe fond respingerea acţiunii.
Se susţine că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţă medicală gratuită, numai dacă fac dovada că plătesc contribuţia lunară de asigurări de sănătate. Sunt invocate prevederile Legii nr. 145/1997, în sensul asigurării obligatorii, cu excepţia unor categorii de persoane, între care nu sunt menţionaţi magistraţii.
Recursul în anulare este întemeiat, urmând a fi admis în raport de cele ce urmează:
Potrivit art. 99 din Legea nr. 92/1992 modificată prin Legea nr. 142/1997 magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, condiţiile de acordare a acestora urmând a fi stabilite prin hotărâre a guvernului. Ca urmare, a fost emisă HG nr. 409 din 2 iulie 1998, potrivit căreia, astfel cum se prevede expres în art. 1, de gratuităţile menţionate se poate beneficia în condiţiile Legii Asigurărilor de Sănătate nr. 145/1997, în vigoare de la 1 ianuarie 1998.
În acelaşi sens sunt prevederi şi în Normele comune nr. 318/FB/64/807/C/1999 din 26 mai 1999 ale Ministerului Justiţiei, Curţii Supreme de Justiţie şi Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, emise în aplicarea HG nr. 409/1998.
Astfel, potrivit pct. 62 din norme soţii sau soţiile magistraţilor şi ale personalului auxiliar de specialitate în activitate sau pensionari beneficiază de gratuităţile prevăzute de art. 1 alin. (1) din HG nr. 409/1998, dacă fac dovada că plătesc contribuţia lunară de asigurări de sănătate sau fac parte din categoriile de persoane care, potrivit legii, sunt scutite de plata contribuţiei lunare de asigurări de sănătate, această din urmă ipoteză nefiind incidentă în speţă.
Printr-o interpretare sistemică a dispoziţiilor legale cuprinse în actele normative menţionate, rezultă că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la asistenţă medicală gratuită, numai dacă fac dovada că li se fac reţineri în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate, ceea ce s-a prevăzut prin referirea la beneficiul gratuităţilor „în condiţiile Legii nr. 145/1997".
Este de observat că în Legea nr. 92/1992 nu putea fi cuprinsă obligaţia de contribuţie la fondul de asigurări sociale de sănătate pentru magistraţii şi personalul auxiliar, deoarece Legea asigurărilor de sănătate a fost adoptată ulterior şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1998. Aceasta cuprinde reglementări stricte în legătură cu persoanele şi condiţiile în care acestea sunt scutite de plata contribuţiei de asigurări sociale şi dacă magistraţii nu sunt cuprinşi în aceste categorii de excepţie, rezultă fără dubiu că în tăcerea legii, intenţia a fost ca aceştia să nu fie scutiţi de plata contribuţiei pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate.
De altfel, prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea OUG nr. 179/1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a fost modificat, prevăzându-se expres că beneficierea de asistenţă medicală, medicamente şi proteze are loc în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, ceea ce demonstrează în plus că voinţa legiuitorului a fost constantă, în sensul ca gratuităţile să se acorde numai cu condiţia plăţii contribuţiei lunare menţionate.
De altfel, reclamanta a încheiat contract cu C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. astfel confirmând că au cunoştinţă de prevederile art. 4 din Legea nr. 145/1997, în temeiul căruia angajatorul, în ceea ce îl priveşte pe angajat, are obligaţia de a vira contribuţia de asigurări de sănătate, prevăzută de lege.
În raport de cele arătate, rezultă că instanţele care au reţinut în hotărârile atacate prin recursul în anulare de faţă că sintagma „în condiţiile Legii nr. 145/1997", a fost necesară numai pentru a atesta existenţa şi raportul dintre legea specială nr. 92/1992 şi legea generală nr. 145/1997, au interpretat şi au aplicat greşit actele normative menţionate, încălcând esenţial legea, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
De aceea, în raport de considerentele arătate, văzând şi dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., recursul în anulare de faţă urmează a fi admis, a se casa hotărârile atacate şi pe fond a se respinge acţiunea, precum şi prin consecinţă şi cererea de chemare în garanţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 155 din 13 mai 2002 a Tribunalului Satu Mare şi deciziei civile nr. 962 din 11 septembrie 2002 a Curţii de Apel Oradea.
Casează hotărârile atacate şi pe fond, respinge acţiunea formulată de K.Z. împotriva Ministerului Justiţiei şi Tribunalului Satu Mare, precum şi cererea de chemare în garanţie a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 977/2004. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 971/2004. Civil. Revendicare. Recurs în anulare → |
|---|
