Imobil preluat în mod abuziv de stat. Lipsa răspunsului unităţii deţinătoare. Obligarea unităţii de a emite o decizie
| Comentarii |
|
În lipsa răspunsului la notificare, prin decizie/dispoziţie motivată, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 24 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 10/2001, deoarece lipseşte decizia/dispoziţia ce trebuie atacată, cei îndreptăţiţi putând însă să ceară instanţei judecătoreşti ca persoana juridică deţinătoare a bunului să emită decizia/dispoziţia, aceasta fiind o obligaţie instituită imperativ prin art. 23-24 din Legea nr. 10/2001.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, nr. 2767 din 7 Aprilie 2004
Prin notificarea din 22 iunie 2001, P.N. a solicitat SC V. SA, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a unui imobil (casă de locuit și 1,6 ha teren) situat în localitatea Urlați, județul Prahova. Tribunalul Prahova, secția civilă, prin sentința nr. 455 din 25 septembrie 2002, a respins ca inadmisibilă cererea. Hotărârea instanței de fond a fost confirmată prin decizia nr. 144 din 3 decembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, ca urmare a respingerii apelului declarat de reclamant.
Recursul declarat de reclamant este fondat.
Reclamantul a declanșat procedura administrativă prealabilă, prevăzută de Legea nr. 10/2001 și a întreprins demersul prevăzut de art. 21 alin. (1), notificând pe pârâtă, la data de 28 iunie 2001, de a-i restitui în natură a imobilul. Fără a emite o decizie sau dispoziție motivată, deși avea această obligație, la data de 20 septembrie 2001, pârâta a răspuns reclamantului, printr-o simplă adresă - act fără nici o consecință de ordin juridic - că cererea de restituire a fost respinsă întrucât nu a făcut dovada vocației succesorale și nici a dreptului de proprietate invocat.
Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 22, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau după caz dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură. Conform art. 24 alin. (1) din aceeași lege, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) să facă persoanei îndreptățite ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului. Din ambele texte rezultă că, indiferent dacă persoanei îndreptățite i se restituie în natură imobilul ori i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un atare drept, unitatea deținătoare este obligată ca asupra solicitării adresată pe cale de notificare să se pronunțe printr-o decizie sau dispoziție motivată.
Cazul pune de fapt în discuție situația în care lipsește răspunsul persoanei juridice notificate, lipsă datorată conduitei imputabile a acesteia care, în speță, prin două adrese succesive, echivoce și contradictorii, a comunicat celui în cauză fie respingerea cererii (adresa nr. 3200 din 20 septembrie 2001), fie necesitatea depunerii unui nou set de acte care urmează a fi examinate de către A.G.A., în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 31/1990. Or, conduita culpabilă a persoanei juridice notificate nu poate să afecteze interesele persoanelor îndreptățite și nici să le lipsească în fapt de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege.
Ca atare, dacă persoana juridică notificată nu emite, în termenul prevăzut de lege, o decizie sau o dispoziție motivată, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001, deoarece, prin ipoteză, actul ce trebuie atacat lipsește, iar aceste dispoziții sunt de strictă interpretare, nefiind aplicabile prin analogie. Deși legiuitorul nu a reglementat expres situația în care persoana juridică deținătoare nu respectă dispozițiile art. 23 alin. (1) din lege, o lacună a Legii nr. 10/2001, totuși, cei îndreptățiți se pot adresa instanței judecătorești competente pentru ca persoana juridică deținătoare să fie obligată să emită o decizie sau dispoziție motivată, întrucât o atare obligație decurge din lege și face parte dintr-o procedură administrativ-jurisdicțională prealabilă, instituită în mod imperativ.
în considerarea celor ce preced, soluția de respingere a cererii reclamantului ca inadmisibilă este esențial nelegală, cu atât mai mult cu cât, fiind stabilit că s-a parcurs faza administrativă prealabilă și că în cele din urmă unitatea deținătoare a dat un răspuns negativ notificării ce i-a fost adresată, instanțele aveau îndatorirea să verifice și să se pronunțe cu privire la legalitatea acestui mod de rezolvare, vizând atât motivele refuzului de restituire a imobilului în natură cât și lipsa ofertei de restituire prin echivalent, corespunzător valorii acestuia, potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Față de cele reținute, recursul a fost admis, au fost casate ambele hotărâri și trimisă cauza la instanța de fond, pentru rejudecare, în sensul celor ce preced.
| ← Apel tardiv. Decădere. Recurs. Cerere de repunere în termenul... | Daune morale. Arestare nelegală. Criterii de evaluare a... → |
|---|
