Imobil preluat fără titlu. Revendicare admisă. Contract de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995. Nulitate
| Comentarii |
|
Contractul prin care, cu încălcarea Legii nr. 112/1995, s-a vândut chiriaşului locuinţa, deşi, anterior, prin hotărâre judecătorească definitivă, se constatase că statul nu are titlu şi, în baza acelei hotărâri, organul administraţiei locale emisese dispoziţie de restituire a imobilului, nu constituie un titlu valabil, opozabil proprietarului a cărei acţiune în revendicare fusese admisă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, nr. 4702 din 23 Iunie 2004
Prin sentința civilă nr. 413/2001, Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, a respins ca nefondată acțiunea reclamantei C.A. împotriva pârâților M.I., M.R., Primăria municipiului București și SC H.N. SA, prin care a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2925/20889 din 17 ianuarie 1997 și obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate și posesie un imobil situat în București.
Tribunalul a reținut că, prin sentința civilă nr. 501 din 19 ianuarie 1995 a Judecătoriei sectorului 1, i s-a restituit reclamantei imobilul, iar după transcrierea sentinței în registrul de transcripțiuni s-a dispus punerea în posesie, prin procesul-verbal din 18 septembrie 1996. S-a avut în vedere că pârâții M.I. și M.R. nu au primit în mod oficial comunicarea asupra retrocedării imobilului, astfel încât aceștia au depus o cerere de cumpărare a apartamentului la 18 ianuarie 1996, condiție în care nu pot fi acuzați de rea-credință.
Prin decizia nr. 646 din 19 decembrie 2001, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamantă, a desființat sentința atacată și, pe fond, a admis acțiunea reclamantei. Instanța de apel a reținut următoarele: contractul de vânzare-cumpărare din 17 ianuarie 1997 a fost încheiat cu nesocotirea dreptului de proprietate a reclamantei, fiind încălcat principiul bunei-credințe, ce trebuie să existe la încheierea actului; nu s-a ținut seama de sentința de retrocedare și de titlul autorilor reclamantei, care, datorită vechimii sale, este mai bine caracterizat din punct de vedere juridic.
împotriva deciziei au declarat recurs pârâții M.I. și M.R., prin care se reține că, în baza art. 304 pct. 9, hotărârea a fost dată cu încălcarea legii pentru următoarele motive: conform art. 1899 alin. (2) C. civ., buna-credință se prezumă până la proba contrară iar reclamanta nu a produs nici o probă prin care să demonstreze reaua-credință; procesul-verbal de punere în posesie și adresa prin care pârâții M.I. și M.R. erau înștiințați de faptul că reclamanta este proprietara imobilului au fost înmânate reclamantei, sub luare de semnătură și cu asumarea obligației de a le remite pârâților.
Recursul nu este fondat.
Prin sentința civilă nr. 501/1995 s-a constatat nulitatea absolută a trecerii în proprietatea statului a imobilului în litigiu și faptul că reclamanta este titulara dreptului de proprietate asupra acestui imobil. în baza acestei sentințe, Primarul General al municipiului București a emis dispoziția nr. 1035 din 15 iulie 1996, prin care a dispus restituirea imobilului către reclamantă. Față de împrejurarea că, prin sentința civilă nr. 501/1995, s-a constatat definitiv că statul nu are titlu cu privire la imobilul în litigiu, contractul de vânzare-cumpărare nr. 2925/20889 din 17 ianuarie 1997, încheiat, în baza Legii nr. 112/1995, între Primăria municipiului București, reprezentată de mandatar SC H.N. SA, în calitate de vânzător, și recurenții M.I. și M.R., în calitate de cumpărători, nu poate fi reținut ca titlu valabil, opozabil titlului reclamantei. Curtea reține că, la data rămânerii definitive a sentinței nr. 501/1995, imobilul a ieșit din proprietatea și posesia statului, dispoziția nr. 1035 din 15 iulie 1996, a primarului general, de restituire a imobilului, fiind un act subsecvent acestei sentințe.
Recurenții nu pot invoca în apărare buna-credință, atât timp cât au depus cererea de cumpărare a imobilului la data de 18 ianuarie 1996, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 112/1995, respectiv 29 ianuarie 1996. De altfel, contractul de vânzare-cumpărare perfectat la 17 ianuarie 1997 este nul, deoarece a fost încheiat cu încălcarea art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995, care prevede posibilitatea chiriașilor titulari de contract de a opta, după expirarea termenului prevăzut la art. 14 din lege, adică după 29 iulie 1996, pentru cumpărarea apartamentelor cu plata integrală sau în rate a prețului. Sentința de retrocedare a fost transcrisă la data de 28 iunie 1996, înainte cu 7 luni de perfectarea vânzării, dată de la care a devenit opozabilă erga omnes.
Având în vedere aceste considerente, recursul a fost respins, ca nefondat.
| ← Restituirea imobilului de către stat. Cerere fondată pe... | Locuinţa vândută chiriaşului în temeiul Legii nr. 112/1995.... → |
|---|
