Suspendarea executării hotărârii supuse revizuirii. Căi de atac. Recurs. Inadmisibilitate
Comentarii |
|
Întrucât cererea de suspendare provizorie a executării silite este accesorie revizuirii, sentinţa prin care s-a soluţionat pe cale de ordonanţă preşedinţială o atare cerere, este irevocabilă şi nesusceptibilă de recurs, ca şi decizia prin care se va judeca revizuirea. Dacă s-ar permite o interpretare contrară, în sensul că recursul ar fi admisibil, s-ar ajunge la soluţia bizară şi contradictorie ca cererea de revizuire să se finalizeze printr-o hotărâre irevocabilă, în timp ce cererea accesorie de suspendare provizorie a executării hotărârii ce se cere revizuită, să poată fi finalizată de o instanţă ierarhic superioară celei care s-a pronunţat cu privire la revizuire.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, nr. 3528 din 12 Mai 2004
La data de 26 iunie 2003, SC O.R. SA a solicitat, în contradictoriu cu A.A.C., în temeiul art. 581, art. 325 și art. 403 alin. (4) C. proc. civ., ca, pe cale de ordonanță președințială, să se dispună suspendarea provizorie a executării deciziei civile nr. 967 din 18 iunie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de conflicte de muncă și litigii de muncă, până la soluționarea cererii de revizuire promovată de petentă împotriva acestei decizii, cererea de revizuire fiind fundamentată pe descoperirea unui înscris nou (art. 322 pct. 5 C. proc. civ.).
Prin sentința civilă nr. 42 din 9 iulie 2003, Curtea de Apel București, secția pentru conflicte de muncă și litigii de muncă, a respins cererea de ordonanță președințială.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs revizuenta SC O.R. SA.
Recursul este inadmisibil.
Potrivit art. 325 C. proc. civ., instanța poate suspenda executarea hotărârii a cărei revizuire se cere, sub condiția dării unei cauțiuni. Dispozițiile art. 403 alin. (3) și (4) se aplică în mod corespunzător.
întrucât cererea de suspendare provizorie a executării silite este accesorie revizuirii, sentința prin care s-a soluționat pe cale de ordonanță președințială o atare cerere, este irevocabilă și nesusceptibilă de recurs, ca și decizia prin care se va judeca revizuirea (art. 328 alin. (1) C. proc. civ.). Dacă s-ar permite o interpretare contrară, în sensul că, în speță, recursul ar fi admisibil, s-ar ajunge la soluția bizară și contradictorie ca cererea de revizuire să se finalizeze printr-o hotărâre (irevocabilă) a Curții de Apel București, în timp ce cererea accesorie de suspendare provizorie a executării hotărârii ce se cere revizuită, să poată fi finalizată de o instanță ierarhic superioară curții de apel.
Față de cele ce preced, recursul declarat în cauză a fost respins ca inadmisibil.
← Revizuire. Obiectul revizuirii. Recurs respins ca inadmisibil.... | Jurisdicţia muncii. Competenţă teritorială. Succesiunea în... → |
---|