Prescripţie extinctivă. Certificat de moştenitor. Nulitate relativă. Data de la care începe să curgă dreptul la acţiune
| Comentarii |
|
Dacă succesorul prezent în faţa notarului consideră că voinţa sa exprimată referitor la menţiunile cuprinse în certificatul de moştenitor, a fost viciată, el poate să solicite anularea acestuia în condiţiile dreptului comun, privind anularea sau nulitatea unei convenţii. Dacă motivul invocat este de nulitate relativă, dreptul la acţiunea în anulare se prescrie în termenul general de 3 ani, care începe să curgă de la data emiterii certificatului de moştenitor.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, nr. 2861 din 14 Aprilie 2004
P.C. a chemat în judecată pe P.S., P.G., G.N., B.I. și B.P. solicitând anularea certificatului de moștenitor nr. 37 din 17 ianuarie 1991 eliberat de notariatul de Stat local Găiești privind succesiunea autoarei P.I. decedată la 15 iulie 1990 pe considerentul că imobilul inclus în masa succesorală în cotă de 1, respectiv casa cu două camere, grajd, bucătărie de vară din comuna Morteni județul Dîmbovița constituia proprietatea reclamantului.
De asemenea, a cerut să i se recunoască dreptul de superficie în legătură cu imobilul menționat, ceea ce implica și folosința unei suprafețe de 1000 mp din terenul pe care a fost edificată construcția și care a aparținut părinților săi ce și-au dat acordul pentru ridicarea casei.
A mai precizat reclamantul că în ipoteză în care se va reține și contribuția defuncților săi părinți la construcția casei, urma să se dispună partajarea acesteia.
Totodată a cerut și anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 981 din 26 aprilie 1991 de Notariatul de stat local Găiești prin care autorul P.F. a înstrinat fiicei sale G.N., sora reclamantului, cota de 10/16 din casa în litigiu și terenul de 1000 mp pe care era amplasată, deși ambii cunoșteau că bunul nu le aparținea. în subsidiar, reclamantul a precizat că în situația în care se va stabili că imobilul a fost construit și cu contribuția părinților săi, atunci urma a se reține că vânzarea s-a perfectat sub condiție rezolutorie. Reclamantul a invocat și dispozițiile art. 1303 C. civ., respectiv desființarea convenției pentru preț nesincer.
în fine, P.C. a cerut și ieșirea din indiviziune cu privire la bunurile ce formau masa succesorală a părinților săi P.I. decedată la 15 iulie 1990 și P.F. decedat în 1994, învederând că au vocație succesorală alături de reclamant și pârâții în calitate de descendenți, cu precizarea că B.I. și B.P. erau nepoții de fiică ai defuncților, mama lor și fiica autorilor, respectiv B.G. fiind de asemenea decedată.
Prin încheierea din 8 iunie 2000 Judecătoria Găiești a admis în parte și în principiu acțiunea.
A respins cererea privind anularea certificatului de moștenitor nr. 37/1991 privind succesiunea autoarei P.I.
A respins cererea privind constatarea dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilelor.
A respins cererea privind dreptul de superficie.
A respins cererea privind anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 981/1991.
A constatat deschisă succesiunea autoarei P.I. la 15 iulie 1990, masa succesorală fiind compusă din cota de 1 din casa cu 2 camere din cărămidă acoperită cu țiglă, un grajd din pământ în lați și o bucătărie de vară din paiantă acoperită cu țiglă, construcții amplasate pe o suprafață de 1000 mp teren.
S-a reținut calitatea de moștenitori acceptanți a soțului supraviețuitor la acea dată P.F. ulterior decedat, cu o cotă de 2/8, cotă ideală pe care a vândut-o pârâtei G.N. prin contractul autentificat sub nr. 981/1991, G.N., fiică, și P.C., fiu cu cota de 3 împreună (fiecare câte 3/8).
S-a constatat contribuția personală a reclamantului la edificarea construcției constând în lemn de construcție și 400 bucăți cărămidă.
S-a constatat deschisă succesiune autorului P.F. și s-a reținut că de pe urma acestuia nu au rămas bunuri.
S-a dispus efectuarea unei expertize de evaluare și lotizare.
Aceeași instanță, prin sentința civilă nr. 1434 din 14 noiembrie 2000 a admis în parte acțiunea și a reiterat dispozițiile încheierii din 8 iunie 2000 în ceea ce privește capete de cerere formulate de reclamant.
De asemenea, a partajat bunurile succesorale prin formare și atribuire de loturi conform variantei I din raportul de expertiză tehnică cu obligarea pârâtei G.N. căreia i s-a atribuit imobilul succesoral la o sultă de 4.762.210 lei cât și la 1.703.000 lei c/valoarea contribuției personale a reclamantului la edificarea imobilului.
A respins acțiunea față de pârâții P.S., P.G., B.I. și B.P. pentru lipsa calității procesuale pasive.
în motivarea soluției instanța a reținut că reclamantul a edificat construcțiile în litigiu împreună cu părinții săi și a avut o contribuție personală stabilită prin expertiză, că terenul pe care acestea au fost edificate a constituit proprietatea autorului P.F. și prin urmare putea fi înstrăinat pârâtei G.N. alături de cota sa succesorală din construcție și că nu s-a evidențiat vreun motiv de anulare a contractului de vânzare cumpărare, prețul vânzării fiind, în raport de anul încheierii contractului, corespunzător valorii imobilului.
Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, prin încheierea din 5 septembrie 2001 a admis în principiu apelul declarat de reclamantul P.C. împotriva sentinței civile nr. 1434 din 14 noiembrie 2000 a Judecătoriei Găiești și a încheierii de admitere în principiu din 8 iunie 2000 pronunțată de aceeași instanță și a schimbat încheierea menționată, în sensul că a admis cererea privind anularea certificatului de moștenitor nr. 37 din 17 ianuarie 1991 eliberat de Notariatul de stat Găiești și a constatat că apelantul reclamant este proprietarul imobilului, construcții, cuprins în acesta.
A admis cererea de instituire a unui drept de superficie pe terenul proprietatea pârâtei intimate G.N. pentru buna folosință a imobilelor.
A admis în parte cererea de anulare (nulitate) a contractului de vânzare-cumpărare nr. 981 din 26 aprilie 1991 încheiat între autorul P.F. și pârâta intimată G.N. cu privire la cota de 1 din construcțiile înstrăinate.
A respins cererea de partaj ca rămasă fără obiect.
Același tribunal, prin decizia civilă nr. 1643 din 12 decembrie 2001 a admis în fond apelul declarat de P.C. împotriva sentinței civile nr. 1434 din 14 noiembrie 2000 a Judecătoriei Găiești pe care a schimbat-o, în sensul că a admis acțiunea conform încheierii de admitere în principiu pronunțată de tribunal la 5 septembrie 2001 și a raportului de expertiză M.C., pentru dreptul de superficie astfel: admite cererea privind anularea certificatului de moștenitor nr. 37 din 17 ianuarie 1991 eliberat de Notariatul de stat local Găiești și constată că apelantul reclamant este proprietarul imobilului, construcții, cuprins în acesta.
Admite cererea de instituire a unui drept de superficie pe terenul proprietatea intimatei pârâte G.N. pentru buna folosință a imobilelor, în suprafață de 522 mp.
Admite în parte cererea de anulare (nulitate) a contractului de vânzare-cumpărare nr. 981 din 26 aprilie 1991 încheiat între autorul P.F. și pârâta G.N. cu privire la cota de 1 din construcțiile înstrăinate.
Respinge cererea de partaj (ieșire din indiviziune) ca rămasă fără obiect.
Instanța de apel a reținut că reclamantul era proprietarul exclusiv al construcțiilor edificate pe terenul proprietatea tatălui său P.F. și prin urmare acestea au fost incluse greșit în masa succesorală și trecute în certificatul de moștenitor. Pe cale de consecință și contractul de vânzare-cumpărare în discuție a fost încheiat în frauda reclamantului, având o cauză ilicită, întrucât părțile cunoșteau că imobilul, construcție, era proprietatea exclusivă a acestuia.
Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 390 din 26 februarie 2002, a respins recursurile declarate de reclamantul P.C. și respectiv G.N. împotriva deciziei nr. 1643 din 12 decembrie 2001 a Tribunalului Dâmbovița, secția civilă, ca nefondate.
împotriva hotărârilor pronunțate în cauză, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, a declarat recurs în anulare pe motiv că acestea au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a pricinii pe fond.
Astfel, s-a susținut că între aceleași părți a mai existat un litigiu cu același obiect și cauză juridică ce a format dosarul nr. 2119/1998 al Judecătoriei Găiești finalizat prin sentința civilă nr. 229 din 14 februarie 1999 prin care s-a respins acțiunea reclamantului P.C. Sentința a rămas irevocabilă prin decizia nr. 4332 din 28 decembrie 1999 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.
Pe cale de consecință, în cel de al doilea litigiu, instanța trebuia să invoce chiar din oficiu, excepția autorității de lucru judecat față de împrejurarea că în primul dosar, cererile reclamantului P.C. pentru anularea certificatului de moștenitor nr. 37 din 17 ianuarie 1991 și respectiv a contractului de vânzare-cumpărare nr. 981 din 26 aprilie 1991 (pentru cauză ilicită) au fost respinse prin încheierea de admitere în principiu din 17 decembrie 1998 a Judecătoriei Găiești, soluție rămasă irevocabilă prin decizia nr. 4332 din 28 decembrie 1999 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.
S-a mai susținut că independent de acest aspect, instanțele de apel și recurs au admis greșit cererea reclamantului pentru anularea certificatului de moștenitor menționat, capăt de cerere de care depindea și soluționarea celorlalte petițe din acțiune, ignorând prevederile imperative ale art. 3, art. 9 și art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.
în adevăr, solicitând anularea certificatului de moștenitor nr. 37 din 17 ianuarie 1991 pe motiv că imobilul construcție inclus în masa partajabilă constituia de fapt proprietatea sa exclusivă, reclamantul P.C. a invocat un motiv de nulitate relativă, astfel încât, acțiunea sa era prescriptibilă în termenul general de 3 ani prevăzută de art. 3 și 9 din Decretul nr. 167/1958 care în speță începe să curgă de la data emiterii lui, reclamantul fiind prezent la procedura succesorală, semnând încheierea finală din 17 ianuarie 1991. Or, acțiunea a fost promovată la 2 martie 2000, peste termenul general de prescripție de 3 ani, iar existența litigiului anterior nu constituia o cauză de întrerupere a prescripției dreptului la acțiune, întrucât acesta s-a finalizat, așa cum deja s-a relevat prin respingerea acțiunii.
Astfel fiind, s-a solicitat casarea hotărârilor pronunțate în prezentul litigiu și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru soluționarea capătului de cerere privind ieșirea din indiviziune asupra bunurilor succesorale.
Recursul în anulare este fondat.
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 37 din 17 ianuarie 1991 emis de Notariatul de stat local Găiești la 17 ianuarie 1991 de pe urma autoarei P.I. decedată la 15 septembrie 1990 masa succesorală era compusă din cota de 1 din casa de cărămidă acoperită cu țiglă, cu două camere, un grajd din paiantă acoperit cu țiglă și o bucătărie de vară din paiantă acoperită cu țiglă situate în comuna Morteni, pe terenul soțului supraviețuitor în suprafață de 1000 mp cu vecinătățile precizate în act. De asemenea, s-a făcut mențiunea că bunurile au fost dobândite în timpul căsătoriei și că restul de 1 parte din avere formează cota de bun comun al soțului supraviețuitor.
în ceea ce privește moștenitorii acceptanți, în certificat au fost indicați P.F., soțul supraviețuitor la acea dată cu o cotă de 2/8, G.N. și P.C., descendenți cu cote egale de câte 3/8. S-a consemnat renunțarea expresă la succesiune de către descendenta B.G., conform declarației nr. 336/1990 și s-a luat act că sunt străini de succesiune prin neacceptare descendenții P.S. și P.G.
Reclamantul a recunoscut la interogator că a fost prezent la notariat când s-a dezbătut succesiunea mamei sale împrejurare ce rezultă și din încheierea din 8 mai 1990 a Notariatului de stat local Găiești când s-a consemnat masa succesorală, încheiere pe care reclamantul a semnat-o ca de altfel și încheierea finală din 17 ianuarie 1991 când a fost de acord cu eliberarea certificatului de moștenitor.
Din cele expuse rezultă că reclamantul, prezent în fața notarului de stat ca și pârâta G.N., a consimțit la mențiunile din cuprinsul certificatului de moștenitor privitoare la calitatea de succesori, întinderea drepturilor succesorale și alcătuirea masei, ceea ce însemnează că aceștia și-au recunoscut reciproc drepturile, între ei realizându-se implicit un acord de voință cu privire la aspectele înserate în menționatul certificat.
Astfel fiind, dacă succesorul prezent în fața notarului consideră că voința sa exprimată referitor la mențiunile cuprinse în certificatul de moștenitor, a fost viciată, el poate să solicite anularea acestuia în condițiile dreptului comun, privind anularea sau nulitatea unei convenții.
în speță, reclamantul a cerut anularea certificatului de moștenitor nr. 37/1991, deoarece construcțiile incluse în masa succesorală constituiau proprietatea sa exclusivă fiind edificate din resurse proprii pe terenul aparținând tatălui său.
Reclamantul nu a indicat temeiul juridic al cererii sale, însă din modul de formulare a acesteia rezultă că nu a invocat un motiv de nulitate absolută, astfel încât acțiunea sa era prescriptibilă, vizând motive de nulitate relativă (eventual eroarea).
Or, potrivit art. 3 și 9 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune în anularea unui act juridic se prescrie în termenul general de 3 ani, care în speță începe să curgă de la data emiterii certificatului de moștenitor, respectiv 17 ianuarie 1991.
întrucât reclamantul a sesizat instanța de judecată la 2 martie 2000 rezultă că dreptul la acțiune al acestuia pentru anularea certificatului de moștenitor în discuție, era prescris.
Este adevărat că între părțile din prezentul dosar a mai existat un litigiu pentru partajarea averii rămase de la autoarea P.I., anularea certificatului de moștenitor nr. 37 din 17 ianuarie 1991 eliberat de Notariatul de stat local Găiești și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 981 din 26 aprilie 1991 de către același notariat în această cauză figurând și autorul P.F., tatăl reclamantului, în calitate de pârât.
După mai multe cicluri procesuale, prin sentința civilă nr. 229 din 19 februarie 1999 Judecătoria Găiești a respins acțiunea, soluție menținută prin decizia nr. 1963 din 23 septembrie 1999 a Tribunalului Dâmbovița, secția civilă și devenită irevocabilă prin decizia nr. 433 din 28 decembrie 1999 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, reținându-se că reclamantul P.C. a refuzat să achite onorariul pentru expertizele încuviințate de instanța de fond, după pronunțarea încheierii de admitere în principiu, în vederea evaluării masei succesorale, a lotizării și a determinării aportului reclamantului la edificarea imobilului succesoral.
Apreciindu-se că nesoluționarea cauzei este imputabilă reclamantului s-a conchis că părțile au posibilitatea de a formula o nouă acțiune de partaj succesoral, fără a se putea invoca autoritatea de lucru judecat, iar încheierea de admitere în principiu din 17 decembrie 1998 a Judecătoriei Găiești putând fi folosită ca mijloc de probațiune.
Astfel fiind, și întrucât prima acțiune promovată de P.C. la 9 iulie 1991 a fost respinsă de instanțe, nu există vreo cauză de întrerupere a prescripției dreptului la acțiune așa cum prevăd dispozițiile art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.
Prin urmare în prezentul litigiu dreptul reclamantului de a solicita anularea certificatului de moștenitor nr. 37/1991, era prescris.
Din această perspectivă, recunoscând reclamantului un drept subiectiv prescris, instanțele au încălcat dispozițiile imperative ale art. 3 și 9 din Decretul nr. 167/1998, precum și cele prevăzute de art. 136 și art. 137 C. proc. civ., întrucât deși aveau obligația, nu au pus în discuția părților, din oficiu, prescripția dreptului la acțiune.
Cu ocazia rejudecării urmează a se examina incidența prevederilor art. 3 și 9 din Decretul nr. 167/1958 și în ceea ce privește capătul de cerere vizând anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 981 din 26 aprilie 1991 de Notariatul de stat local Găiești, de existența căruia reclamantul a luat cunoștință cel târziu la 7 iulie 1991 când a formulat prima acțiune prin care a solicitat desființarea lui.
Referitor la motivul din recursul în anulare vizând incidența dispozițiilor art. 1201 C. civ., în raport de litigiul anterior promovat de reclamant la 9 iulie 1991 ce a format inițial obiectul dosarului nr. 1925/1991 al Judecătoriei Găiești, acesta nu poate fi primit cât timp pe de o parte instanțele nu s-au pronunțat în ceea ce privește fondul cauzei, acțiunea fiind respinsă, așa cum deja s-a relevat, pentru că reclamantul P.C. a refuzat să achite onorariul de expert și prin urmare nu s-a putut finaliza partajul succesoral.
Pe de altă parte, prezentul litigiu vizează și succesiune autorului P.F. care în cauza anterioară a figurat ca pârât.
Astfel fiind, recursul în anulare a fost admis, s-au casau hotărârile atacate și s-a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Găiești.
| ← Conflict negativ de competenţă. Instanţa în faţa căreia se... | Fond funciar. Reconstituirea dreptului de proprietate în... → |
|---|
