Imobil preluat în mod abuziv. Imposibilitatea restituirii în natură. Despăgubiri. Regim juridic. Imprescriptibilitate
| Comentarii |
|
În situaţia în care restituirea în natură a bunului revendicat, potrivit dreptului comun, nu este posibilă, printre alte cauze şi pentru că lucrul a pierit sau a fost din diferite motive scos din posesiunea pârâtului, obligaţia de restituire se transformă într-o obligaţie în dezdăunare, a cărui cuantum variază după cum posesorul a fost sau nu de rea-credinţă. Pe acest fundament juridic, acţiunea în dezdăunare urmează regimul juridic al acţiunii în revendicare imobiliară, inclusiv imprescriptibilitatea dreptului de a obţine despăgubirea izvorâtă din imposibilitatea restituirii în natură a bunului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, nr. 1406 din 19 Februarie 2004
Prin acțiunea înregistrată la 8 octombrie 1998, reclamanții C.S., P.I., H.M., I.M., C.M., S.A.M., T.M.I., C.N., A.C., N.M., V.M., V.A., P.M. și V.S. au chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Ministerul de Finanțe, cerând a se constata că prin aplicarea abuzivă a Decretului nr. 92/1950 au fost trecute în proprietatea statului român fără titlu imobilele situate în Hunedoara str. Liliacului înscris în C.F. 115 cu nr. top 938/1, 938/2, str. Revoluției înscris în C.F. 115 cu nr. top 387/15/1 și 387/16, str. Castelului înscris în C.F. 1276 cu nr. top 806 și C.F. 2098 cu nr. top 807/L/8 și str. Bicazului înscris în C.F. 2384 cu nr. top 2800/2.
Reclamanții au solicitat obligarea pârâtului de a le recunoaște dreptul de proprietate asupra imobilelor și a se dispune intabularea dreptului lor de proprietate asupra imobilelor în cartea funciară.
în motivarea cererii de chemare în judecată reclamanții au arătat că ei sunt moștenitorii legali și testamentari ai proprietarilor K.L. și a soției acestuia V.E., căsătorită K., imobilele au fost preluate fără titlu de către stat cu încălcarea prevederilor Decretului nr. 92/1950. în drept, reclamanții au invocat prevederile art. 483 C. civ. și art. 1 din H.G. nr. 11/1997.
La termenul din 2 decembrie 1998, reclamanții au solicitat a se introduce în cauză pârâții menționați în cererea din dosarul de fond, iar prin precizarea de acțiune depusă la dosar la termenul de judecată din 27 ianuarie 1999 și-au modificat cererea introductivă, în sensul că solicită despăgubiri bănești pentru imobilele în litigiu, modificare de acțiune la care pârâții nu s-au opus.
Prin sentința civilă nr. 2876 din 6 octombrie 1999, Judecătoria Hunedoara a admis în parte acțiunea față de pârâtul Statul Român prin Ministerul de Finanțe și a respins acțiunea față de ceilalți pârâți.
Apelul introdus de reclamanți împotriva sentinței a fost admis ca fondat de Tribunalul Hunedoara, care prin decizia civilă nr. 668 din 24 martie 2000 a desființat sentința atacată și a dispus judecarea cauzei în primă instanță de către Tribunalul Hunedoara, soluție motivată cu valoarea de peste 150.000.000 lei a obiectului pricinii, care impunea soluționarea de către tribunal a litigiului în primă instanță.
Tribunalul Hunedoara, prin sentința civilă nr. 203, pronunțată la 4 octombrie 2000, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți împotriva statului român reprezentat prin Ministerul Finanțelor București, D.G.F.P.C.F.S. Hunedoara - Deva și a constatat aplicarea greșită a naționalizării privind imobilele proprietatea reclamanților.
A obligat statul român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor să plătească reclamanților despăgubiri civile după cum urmează:
- 130.973.030 lei pentru imobilul situat în Hunedoara str. Liliacului;
- 102.496.169 lei pentru imobilul situat în Hunedoara str. Revoluției;
- 27.699.832 lei pentru imobilul situat în Hunedoara str. Castelului;
- 157.081.421 lei pentru imobilul situat în Hunedoara, zona pieții, demolat.
S-a respins acțiunea introdusă de reclamantă împotriva pârâtei R.A.I.L. Hunedoara, Consiliul local Hunedoara, L.I. și L.I., M.Z. și M.R. și M.N.
A fost obligat statul român, prin Ministerul Finanțelor să plătească reclamanților suma de 3.600.000 lei cheltuieli de judecată.
în motivarea sentinței, instanța de fond a reținut că reclamanții sunt moștenitorii proprietarilor de la care imobilele s-au preluat abuziv, întrucât la data naționalizării antecesorul reclamanților K.L. era agricultor, fiind încălcate prevederile art. 2 din Decretul nr. 92/1950 și în temeiul art. 1 alin. (1) - (5) și art. 3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri stabilite în raport de valoarea de circulație a imobilelor, determinate prin lucrarea de expertiză potrivit dreptului comun, nefiind incidente prevederile referitoare la modul de calcul din Legea nr. 112/1995.
împotriva sentinței au declarat apel reclamanții, cerând obligarea statului român, pe lângă sumele acordate, la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, la care să se adauge dobânda legală. Hotărârea a fost atacată cu apel și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor, D.G.F.P.C.F.S. Hunedoara - Deva care a învederat că în acțiunile de revendicare imobiliară consiliul local are calitatea procesuală pasivă, nu direcția generală a finanțelor publice și despăgubirile cerute de reclamanți nu au temei legal, repararea daunelor de felul celor pretinse urmează a fi reglementată prin acte normative speciale, iar pentru terenuri persoanele prejudiciate au la dispoziție prevederile Legilor nr. 18/1991, 169/1997 și 1/2000, deci acțiunea formulată de reclamanți este inadmisibilă.
Prin decizia civilă nr. 59/ A din 19 martie 2001, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de reclamanți, a schimbat sentința atacată, în sensul că a obligat statul român, reprezentat de Ministerul Finanțelor, D.G.F.P.C.F.S. Hunedoara - Deva să plătească reclamanților sumele stabilite cu titlu de despăgubiri civile și dobânda legală calculată conform art. 8 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 9/2000, începând cu data de 18 decembrie 2000 și până la achitarea debitului, menținând în rest sentința atacată.
S-a respins apelul declarat de Ministerul Finanțelor, D.G.F.P.C.F.S. Hunedoara - Deva împotriva aceleași sentințe.
A fost obligat Ministerul Finanțelor, D.G.F.P.C.F.S. Hunedoara - Deva să plătească apelanților suma de 2.500.000 lei cheltuieli de judecată.
în argumentarea soluției pronunțate, curtea de apel a arătat că daunele cominatorii nu se acordă în cazul obligațiilor bănești ci doar în cazul obligațiilor de a face, dar dobânzile pretinse se cuvin conform art. 1088 C. civ. și prevederilor actului normativ evocat în dispozitivul deciziei, ce vor fi acordate începând cu data când au fost cerute, 18 februarie 2000.
Cu referire la apelul D.G.F.P.C.F.S. Hunedoara - Deva, instanța de apel a apreciat că nu poate fi reținută lipsa de calitate procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor, față de obiectul acțiunii care constă în despăgubiri și cu toate că prin mai multe acte normative s-a prevăzut că repararea daunelor de felul celor din litigiu va fi reglementată prin acte normative viitoare, în art. 1 alin. (5) din H.G. nr. 11/1997 s-a precizat posibilitatea de a se acorda despăgubiri persoanelor îndreptățite, pe calea dreptului comun, prevedere care se regăsește și în art. 6 din Legea nr. 213/1998.
împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs D.G.F.P.C.F.S. Hunedoara - Deva, prin reprezentații ei legali, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice, reiterând aceleași critici, anume inadmisibilitatea acordării despăgubirilor, în cazuri ca cel din litigiu, în absența unui cadru legal de reglementare, evocând printre altele și Legea nr. 112/1995, care în art. 25 a prevăzut că prin legi speciale se vor reglementa situațiile juridice ale altor imobile decât cele care fac obiectul prezentei legi, trecute la stat înainte de 22 decembrie 1989. Așadar, repararea acestor daune, susține recurenta, este o "problemă rezervată legii" și nu instanțelor judecătorești și prin urmare se solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii față de Ministerul Finanțelor Publice ca inadmisibilă.
Recurenta D.G.F.P.C.F.S. Hunedoara - Deva a cerut respingerea acțiunii față de ea, neavând calitate procesuală pasivă.
Recursul este nefondat.
Susținerea recurentei privitor la absența unei reglementări legale care să permită acordarea despăgubirilor pentru imobilele trecute abuziv la stat nu este întemeiată.
în art. 1 alin. (5) din H.G. nr. 11/1997 se prevede că imobilele care nu intră sub incidența Legii nr. 112/1995 și pentru care nu există titlu valabil constituit în favoarea statului pot face obiectul cererilor de restituire sau de acordare a despăgubirilor formulate de persoanele îndreptățite pe cale judecătorească, potrivit dreptului comun.
Situația vizată de dispoziția legală se regăsește în litigiul supus judecății, preluarea fără titlu valabil a imobilelor a înlăturat incidența prevederilor Legii nr. 112/1995, dovadă fiind H. nr. 180/1997 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 a județului Hunedoara, care, confruntată cu cererea intimaților-reclamanți de a obține imobilele în natură sau acordarea de despăgubiri, a respins cererile acestora, iar contestația introdusă la instanță împotriva hotărârii comisiei a fost respinsă prin sentința civilă nr. 58 din 17 ianuarie 1998 a Judecătoriei Hunedoara.
Persoanele îndreptățite, în cauză intimații reclamanți, aveau deschisă calea acțiunii de drept comun pentru acordarea despăgubirilor, începând cu 17 ianuarie 1998, data rămânerii definitive a hotărârii comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995, deoarece ei nu aveau calitatea să decidă dacă trecerea la stat a imobilului s-a făcut cu titlu sau fără titlu și prin urmare dacă sunt ori nu beneficiari ai măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 112/1995 și a căreia dintre ele.
în raport cu această dată, 17 ianuarie 1998, cererea modificatoare din 27 ianuarie 1999, prin care intimații solicitau despăgubiri și la modificarea căreia pârâții nu s-au opus, a investit legal instanța și a fost formulată în termenul general de prescripție extinctivă de 3 ani.
Reținând introducerea în termen a cererii de despăgubiri, momentul începerii curgerii termenului fiind 17 ianuarie 1998, data pronunțării sentinței prin care s-a respins contestația introdusă împotriva hotărârii comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995, se răspunde excepției prescripției dreptului la acțiune, pusă în discuția părților în instanța de recurs și respinsă.
De altfel, cererea pentru acordarea despăgubirilor se poate fundamenta nu doar pe prevederile art. 1 alin. (5) din H.G. nr. 11/1997 ci și pe prevederile art. 480 C. civ., text care constituie sediul materie pentru acțiunea în revendicare, cu care instanța de fond a fost inițial sesizată.
Practica judiciară și doctrina au acceptat că în situația în care restituirea în natură a bunului revendicat nu este posibilă, printre alte cauze și pentru că lucrul a pierit sau a fost din diferite motive scos din posesiunea pârâtului, obligația de restituire se transformă într-o obligație în dezdăunare, a cărui cuantum variază după cum posesorul a fost sau nu de rea credință.
în litigiul de față, un imobil din cele patru inițial revendicate, anume cel situat în str. Bicazului a fost demolat, deci a pierit, iar restul imobilelor au ieșit din posesia statului fiind cumpărate de intimații pârâți M.Z. și R., M.N., L.I. și I.
Pe acest fundament juridic, acțiunea în dezdăunare urmează regimul juridic al acțiunii în revendicare imobiliară, inclusiv imprescriptibilitatea dreptului de a obține despăgubirea izvorâtă din imposibilitatea restituirii în natură a bunului.
Cu referire la motivul de recurs prin care s-a cerut respingerea acțiunii față de D.G.F.P.C.F.S. Hunedoara - Deva pentru că ea nu are calitate procesuală pasivă, este de reținut că prin sentință a fost obligat la plata despăgubirilor numai Ministerul Finanțelor Publice și tot el a făcut plata efectivă la 24 iulie 2001, prezența în litigiu a direcției județene era doar formală, ea acționând când "în nume propriu și pentru minister", când "în baza împuternicirii acestuia".
Pentru aceste considerente, recursul a fost respins.
| ← Fond funciar. Reconstituirea dreptului de proprietate în... | Probe. Dovada cu martori. Noţiunea de imposibilitate morală de... → |
|---|
