Probe. Dovada cu martori. Noţiunea de imposibilitate morală de procurare a unui înscris
| Comentarii |
|
Noţiunea de imposibilitate de procurare a unui înscris are un înţeles larg, nelimitându-se numai la anumite condiţii materiale, imposibilitatea putând fi şi de ordin moral. Relaţiile de încredere reciprocă nu pot fi delimitate strict, acestea având o sferă determinabilă în funcţie de afinităţile create între părţi.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, nr. 2190 din 16 Martie 2004
Prin cererea înregistrată la 8 martie 2001 pe rolul Tribunalului București, reclamanții A.A.V. și T.I. au chemat în judecată pârâții A.S., A.G. și A.G., pentru ca prin sentința ce instanța va pronunța să oblige pârâții la restituirea sumei de 40.000 dolari S.U.A., cu titlul de împrumut în lei, la cursul de schimb de la data efectuării plății, la plata dobânzilor legale precum și la cheltuielile de judecată ocazionate de proces.
în motivarea acțiunii, s-a arătat că reclamantul A.A.V. domiciliat în Suedia i-a împrumutat pârâtului A.S., prin intermediul lui T.I. (cumnatul reclamantului A.A.V.) suma de 40.000 dolari S.U.A., fără a întocmi un înscris, dat fiind că pârâtul este nașul de cununie al surorii reclamantului T.I., T.M. (fostă A.).
Mai arată reclamantul că suma împrumutată, în prima tranșă, de 20.000 dolari S.U.A. i-a fost returnată și că, ulterior primului împrumut care a avut loc la 17 - 18 mai 2000, același pârât a mai solicitat încă un împrumut pentru aceeași sumă de 20.000 dolari S.U.A. la data de 11 - 12 iulie 2000.
în acest sens pârâtul A.S. a semnat un cec de 869.000.000 lei, care depășea cu 69.000.000 lei împrumutul acordat, dar reclamanții nu au putut intra în posesia banilor, întrucât acesta nu avea acoperire și, la insistențele reclamanților pârâtul a întocmit două înscrisuri sub semnătură privată din care rezultă că a primit de la reclamanți suma totală de 40.000 dolari S.U.A.
Acestea au fost semnate și în prezența părinților pârâtului, care garantau împrumutul.
Prin sentința civilă nr. 606 din 30 aprilie 2002, Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-au admis excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului T.I. și pasive a pârâților A.G. și A.G., invocate din oficiu.
S-a admis în parte cererea reclamantului A.A.V. și a fost obligat pârâtul A.S. la plata sumei de 40.000 dolari S.U.A., în echivalentul în lei la data plății.
S-a respins cererea formulată de reclamantul T.I. ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală.
A fost obligat pârâtul A.S. la plata sumei de 35.503.000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în lunile mai și iulie 2000 au intervenit între reclamantul A.A.V. și pârâtul A.S. două convenții având ca obiect un împrumut de 20.000 dolari S.U.A., cu privire la care nu s-a întocmit un înscris, având în vedere relațiile bazate pe încredere dintre părți.
Din probatoriile administrate: înscrisuri și depozițiile martorilor audiați, instanța a apreciat că ambele împrumuturi au fost realizate exclusiv de reclamantul A.A., chiar dacă prima tranșă de 20.000 dolari S.U.A. a fost remisă prin T.I., care i-a dat pârâtului suma totală de 40.000 dolari S.U.A.
Chiar dacă primul împrumut a fost înmânat de T.I. pârâtului A.S., acesta provine exclusiv din banii reclamantului A.A.V. acesta fiind creditorul obligației, raportul juridic fiind descris între împrumutător și, împrumutat, așa încât instanța a reținut că reclamantul T.I. nu are calitate procesuală activă în cauză.
Nici pârâții A.G. și A.G. nu justifică legitimarea procesuală pasivă, acțiunea fiind respinsă față de aceștia.
Cererea formulată de reclamantul A.A.V. fost admisă cu motivarea că, în temeiul art. 1576 C. civ., subzistă obligația de restituire a împrumutului neachitat, pentru suma de 40.000 dolari S.U.A.
Petitul privind acordarea dobânzii legale a fost respins, instanța interpretând dispozițiile art. 4 din O.G. nr. 9/2000, privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, care prevăd că "în relațiile de comerț exterior sau în alte relații economice internaționale, atunci când legea română este aplicabilă, când s-a stipulat plata în monedă străină, dobânda legală este de 6% pe an", în sensul că aceasta nu poate fi percepută, în cazul în care s-a prevăzut plata obligației bănești în relațiile juridice interne prin raportare la o monedă străină.
împotriva sentinței civile nr. 606 din 30 aprilie 2002 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, au declarat apel reclamanții A.A.V., T.I. și pârâtul A.S.
Pârâtul A.S. arată că situația de fapt reținută de instanță nu este fidelă adevărului, reclamantul A.A.V. oferindu-se a-i împrumuta suma de 12.000 dolari S.U.A., conform înscrisului sub semnătură privată, intitulat "chitanță" din 2 august 2000, redactat de acesta, și nicidecum suma de 40.000 dolari S.U.A.
Reclamantul a solicitat restituirea sumei de 20.000 dolari S.U.A., diferența reprezentând dobânda, iar pârâtul învederează că a încheiat două contracte notariale, privitoare la închirierea și plata unor autoturisme.
La termenul din 15 octombrie 2002, pârâtul și-a precizat motivele de apel și a învederat ca: instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 1584 - art. 1586 C. civ.; a reținut în mod eronat existența a două convenții de împrumut, nefiind întocmite înscrisuri sub semnătură privată care să confirme situația de fapt expresă.
A criticat și reproșat instanței de fond că a admis proba cu martori, care era inadmisibilă câtă vreme nu s-a încheiat un înscris, că reclamantul nu a dovedit că l-a împuternicit pe reclamantul T.I. să-i împrumute suma de bani în baza unui mandat; că înscrisurile întocmite ulterior sunt lipsite de forță probantă, întrucât cel care se referă la suma de 20.000 dolari S.U.A. nu este semnat de pârât, nu precizează data împrumutului, iar scadența s-a împlinit la 1 august 2000, anterior datei întocmirii acestuia.
Nici celălalt înscris nu este la adăpost de critici, iar pârâtul arată că nu este semnat de reclamantul A.A.V. și nici de pârât, nu face dovada convenției de împrumut.
Totodată se invocă că semnătura mamei pârâtului nu este autentică și nu se identifică cu semnătura acesteia de pe chitanța din 2 august 2000.
A mai precizat pârâtul că înscrisul denumit "chitanță" datat 2 august 2000 vizează un alt raport juridic între pârât și T.I., suma de bani remisă, fiind dată cu alt titlu, deci nu cu împrumut, ci pentru acoperirea unor cheltuieli.
în acest context, apelantul-pârât a criticat admisibilitatea probei cu martori, întrucât pentru suma de bani pretins împrumutată la 17 mai 2000, nu a existat un început de dovadă scrisă.
Apelul reclamanților A.A.V. și T.I. nu a fost motivat.
Motivelor de apel ale pârâtului A.S., reclamanții le-au opus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului pârâtului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței apelate.
Prin decizia nr. 481 A din 26 noiembrie 2002, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins apelurile reclamanților A.A.V., T.I. și al pârâtului A.S.
Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar ordinar a apreciat că apelul reclamanților, deși nemotivat a fost analizat în temeiul art. 292 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 138/2000, dispoziții care stipulează că "în cazul când apelul nu se motivează, ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprind motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță".
Cum reclamantul A.A.V. a avut câștig de cauză, prin sentința instanței de fond, fiind obligat pârâtul la 40.000 dolari S.U.A., cu titlul de despăgubiri, în echivalentul în lei la data plății, apelul acestuia a fost respins ca lipsit de interes.
Referitor la reclamantul T.I., având în vedere împrejurarea necontestată de altfel, că acesta a recunoscut constant că banii împrumutați provin de la reclamantul A.A.V., acesta este străin de raportul juridic dedus judecății, așa încât instanța de apel a păstrat soluția și motivarea primei instanțe, cu privire la lipsa calității procesuale active.
Apelul pârâtului A.S. a fost respins. ca nefondat, instanța de control judiciar ordinar confirmând soluția Tribunalului București.
împotriva deciziei nr. 481 A din 26 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, a exercitat calea extraordinară de atac a recursului pârâtul A.S., criticând soluția instanței de apel prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
în acest sens sunt evidențiate, prin criticile expuse: aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1584 - art. 1586 ce reglementează obligația de împrumut, și art. 1191, art. 1192, art. 1197, art. 1198, art. 1172, art. 1180, art. 1181 C. civ., privitoare la proba cu martori; admisibilitatea probei cu martori; stabilirea eronată a situației de fapt și a raportului juridic dedus judecății, motivele descrise de pârâtul A.S. în faza de apel fiind reiterate în recurs. S-a criticat totodată că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra dovezilor administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, că a ignorat și a omis a analiza depozițiile martorilor și răspunsurile la interogatoriile administrate în cauză.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei nr. 481 A din 26 martie 2002, în sensul admiterii apelului declarat de pârâtul A.S. împotriva sentinței civile nr. 606 din 30 aprilie 2002 a Tribunalului București, secția a III-a civilă și pe fond respingerea acțiunii reclamanților.
Toate criticile recurentului-pârât A.S. sunt nefondate și urmează a fi respinge pentru considerentele ce succed:
La data de 8 martie 2001, reclamanții A.A.V. și T.I. au chemat în judecată pârâții: A.S., A.G. și A.G., pentru a fi obligați la plata sumei de 40.000 dolari S.U.A., în lei, la cursul de schimb de la data plății cu obligarea la dobânzile legale aferente și la cheltuielile de judecată ocazionate de proces.
Raportul juridic a fost corect descris de instanța de fond, care a stabilit că acesta este delimitat de prevederile art. 1576 C. civ., care stabilesc că "împrumutul este un contract prin care una din părți dă celeilalte oarecare câtime de lucruri, cu îndatorire pentru dânsa de-a restituit tot atâtea lucruri, de aceeași specie și calitate", fiind grefat pe neexecutarea obligației de restituire a împrumuturilor, cuantificate la 40.000 dolari S.U.A. de către pârâtul A.S.
Corect a fost reținută situația de fapt, în sensul că, între A.A.V. (reclamant) și A.S. (pârât) au fost încheiate două convenții succesive (pentru care nu s-a întocmit un înscris), prima la 17 mai 2000, iar cea de-a doua la 11 - 12 iulie 2000, ambele pentru sumele de 20.000 dolari S.U.A., întrucât părțile s-au aflat în relații de prietenie, bazate pe încredere reciprocă, dat fiind că pârâtul A.S. este nașul de cununie al surorii reclamantului T.I., și anume T.M. (fostă A.).
în contextul arătat, părțile nu au consimțit la redactarea unui înscris, iar instanța a apreciat că relația descrisă de părți este de natură a duce la o imposibilitate morală de preconstituire a înscrisurilor.
Cu această motivare, produsă de instanța de fond și confirmată de cea din apel, s-a reținut că este admisibilă proba testimonială, în sensul dovedirii convențiilor de împrumut la momentul încheierii acestora.
Coroborând declarațiile martorilor audiați cu răspunsurile la interogatoriile administrate în cauză, raporturile juridice s-au stabilit între reclamantul A.A.V. și A.S.
Martorul P.V. a fost prezent personal când pârâtul a primit suma de 20.000 dolari S.U.A. de la T.I., sumă de bani ce a aparținut lui A.A.V.
Martorii P.V. și P.E. au confirmat împrumuturile, ambii declarând că a doua tranșă de 20.000 dolari S.U.A. a fost remisă în casa tatălui reclamantului, în prezența părinților acestuia.
Chitanța întocmită ulterior, la 2 august 2000, ce confirmă plata sumei de 20.000 dolari S.U.A., certifică situația descrisă, relevând existența unui raport juridic (ce nu a fost încheiat în formă scrisă) de împrumut stabilit între cele două părți.
Potrivit art. 1191 C. civ., când valoarea pretențiilor formulate prin acțiune este mai mare de 250 lei nu se poate primi proba cu martori, afară de cazul în care pârâtul consimte sau există un început de dovadă scrisă, precum și în situațiile prevăzute de art. 1198.
Referindu-se la dispozițiile restrictive, privind admisibilitatea probei testimoniale, art. 1198 alin. (1) C. civ., stabilește că aceste reguli nu se aplică totdeauna când creditorului i-a fost cu neputință să-și procure o dovadă scrisă despre obligația ce pretinde.
Din redactarea textului, rezultă că noțiunii de imposibilitate de procurare a unui înscris i s-a dat un înțeles larg, nelimitându-se numai la anumite condiții materiale, imposibilitatea putând fi și de ordin moral.
Astfel, nu poate fi pus la îndoială că relațiile ce există între rudele firești și cele prin alianță, apropiate, sau de prietenie sunt incompatibile cu comportări din care ar reieși o lipsă de încredere a unora față de alții, cum ar fi aceea de a pretinde întocmirea unor înscrisuri pentru constatarea operațiilor juridice ce intervin între ele.
Relațiile de încredere reciprocă nu pot fi delimitate strict, acestea având o sferă determinabilă în funcție de afinitățile create între părți.
Ca atare, motivele de recurs nu sunt pertinente și nu pot fi primite, întrucât instanța a aplicat corect prevederile art. 1584 - art. 1586 C. civ., referitoare la obligația împrumutatului, precum și dispozițiile art. 1191 și următoarele din același cod, referitoare la dovada cu martori.
Nici motivul referitor la omisiunea instanței de a analiza probele administrate, nu este fondat, întrucât din decizia 481 A din 26 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, în considerentele hotărârii menționate sunt analizate pe larg probatoriile administrate și acestea se corelează cu situația de fapt.
Corect s-a reținut că raportul juridic obligațional există doar între reclamantul A.A.V. și A.S. și acesta a fost caracterizat de instanță ca fiind unul de împrumut, pentru considerentele expuse.
Pârâtul A.S. a criticat și împrejurarea că instanța a înlăturat nejustificat de la audiere martorii propuși de acesta, respectiv M.I. și că a fost părtinitoare în aprecierea probatoriilor solicitate de reclamant.
Critica este nefondată, întrucât în considerentele hotărârii pronunțate, instanța de fond a precizat că martorul nu poate fi audiat, fiind exceptat de la depoziție, ca afin de gradul al III-lea, prohibit de lege, conform art. 189 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Măsura exceptării de la audiere putea fi evitată dacă pârâtul și-ar fi îndeplinit obligațiile procesuale stabilite, în sensul de a indica în cuprinsul întâmpinării, conform art. 115 pct. 3 C. proc. civ., numele martorilor.
Legea de procedură stabilește că întâmpinarea va cuprinde numele și adresa martorilor, când se solicită această dovadă.
Nici la termenul când s-au încuviințat probele nu au fost indicați aceștia, instanța de fond reiterând această obligație procesuală și prin încheierea din 4 decembrie 2001.
Față de cele mai sus expuse, instanța a respins ca nefondat recursul pârâtului A.S., în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. Văzând și prevederile art. 274 din același cod, a obligat pe pârâtul-recurent A.S. la 4.000.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
| ← Imobil preluat în mod abuziv. Imposibilitatea restituirii în... | Răspundere civilă delictuală. Răspunderea pentru fapta... → |
|---|
