ICCJ. Decizia nr. 1015/2005. Civil
| Comentarii |
|
La 28 martie 2002 reclamantul R.C. a chemat în judecată pe pârâta Primăria comunei Liteni solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se desființeze dispoziția nr. 18 din 27 februarie 2002 emisă de primar, și să i se acorde măsuri reparatorii în echivalent, pentru imobilul cu destinație moară preluat în mod abuziv în anul 1960.
Motivându-și acțiunea reclamantul a arătat, că a fost proprietarul imobilului situat în satul Rotunda, comuna Liteni cu destinația moară, dotat cu toate instalațiile și utilajele necesare bunei funcționări. Imobilul i-a fost preluat pentru neplata impozitului la 10 iunie 1960, în mod abuziv, de reprezentanții fostului Sfat Popular al comunei Liteni, care nu au respectat procedura de vânzare încuviințată prin sentința civilă nr. 435/1960 pronunțată de fostul Tribunal Popular al Raionului Fălticeni în temeiul Decretului nr. 224 privitor la urmărirea imobiliară pentru realizarea creanțelor statului.
Notificarea adresată primăriei la 7 septembrie 2001, prin care a solicitat restituirea prin echivalent a valorii imobilului-construcție și utilajelor aferente, arată în continuare reclamantul, i-a fost respinsă prin dispoziția nr. 18 din 27 februarie 2002 cu motivarea că bunurile au fost preluate pentru neplata impozitelor.
în drept reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 2 lit. d), art. 9,art. 10 și art. 33 din Legea nr. 10/2001.
Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Suceava prin sentința civilă nr. 399 din 3 septembrie 2002 a admis acțiunea, a desființat dispoziția emisă de Primarul comunei Liteni și a obligat Primăria comunei Liteni la restituirea prin măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul cu destinația moară, preluat de stat în baza sentinței civile nr. 435 din 1 aprilie 1960 a fostului Tribunal Popular al Raionului Fălticeni.
Tribunalul a reținut, că la cererea Sfatului popular al raionului Fălticeni pentru neplata de către reclamant a impozitului în sumă de 22.227,53 lei datorat statului, prin sentința civilă nr. 435 din 1 aprilie 1960 fostul Tribunal al Raionului Fălticeni a încuviințat vânzarea imobilului cu destinația moară-clădire și utilaje - de către Secția financiară în vederea acoperirii debitului în condițiile aplicării Decretului nr. 224/1951.
în baza sentinței, la 10 iunie 1960 s-a procedat la predarea-primirea imobilului cu destinație moară între reprezentantul Secției financiare de pe lângă fostul Sfat Popular al Raionului Fălticeni și reprezentantul fostului Sfat Popular al comunei Liteni, inventatul morii urmând să fie înregistrat pentru valoarea de 22.227,53 lei, iar la 16 septembrie 1960 s-a mai încheiat un inventar al morii.
Tribunalul a constatat că aceste înscrisuri au fost întocmite cu nerespectarea dispozițiilor art. 16 și art. 17 din Decretul nr. 224/1951 potrivit cărora termenul pentru vânzare nu putea fi mai mare de 15 zile de la pronunțarea hotărârii, cu emiterea publicațiilor de vânzare, evaluarea imobilului fiind prevăzută într-un proces verbal de sechestru și a conchis că imobilul a fost preluat abuziv.
Apelul formulat de pârâta Primăria comunei Liteni, a fost admis prin decizia civilă nr. 15 din 19 martie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, iar sentința a fost schimbată în sensul că s-a respins ca nefondată acțiunea pentru anularea dispoziției nr. 18 din 27 februarie 2002 emisă de primarul comunei Liteni.
Curtea de apel a reținut și motivat, că predarea către Sfatul Popular al comunei Liteni cu procesul verbal din 10 iunie 1960 a morii și utilajelor, din lipsă de cumpărători, nu califică drept abuzivă această măsură luată conform art. 18 alin. (1) din Decretul nr. 224/1951 și că, întrucât reclamantul nu a dovedit că neplata impozitului a fost determinată de motive independente de voința sa, preluarea imobilului este legală și nu abuzivă.
Reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei pe care o consideră nelegală și netemeinică pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. susținând că: 1) greșit instanța de apel a reținut că n-ar fi făcut dovada faptului că neplata impozitelor s-a datorat unor motive independente de voința sa, pentru că, așa cum a susținut în mod constant, impunerea cu suma de 22.227,53 lei s-a făcut abuziv în scopul exclusiv al preluării imobilului, în realitate el nedatorând la 1 aprilie 1960 decât 2.432,68 lei situație confirmată de raportul de expertiză C.D.S. depus la dosar; 2) greșit s-a reținut că preluarea morii s-a făcut cu respectarea Decretului nr. 224/1951 pentru că, pe de o parte, prin acțiune s-a cerut încuviințarea vânzării silite a utilajelor morii, iar cererea a fost completată oral în ziua judecății, când reclamantul nu a fost prezent, cu solicitarea vânzării clădirii morii, iar pe de altă parte, nu există nici un înscris în sensul că s-ar fi organizat procedura de vânzare, iar la termenul stabilit nu s-ar fi prezentat cumpărători, caz în care s-ar fi justificat preluarea fără plată; 3) instanța nu a analizat susținerile privind emiterea dispoziției contestate cu încălcarea Legii nr. 10/2001 care nu prevede posibilitatea revenirii instituției notificate, asupra unei dispoziții emise și comunicate, așa cum s-a procedat de către pârâtă, care anterior soluționase favorabil notificarea prin dispoziția nr. 57 din 30 octombrie 2001 ce nu a fost anulată.
Recursul este fondat.
Reclamantul a avut în proprietate o moară de porumb, dotată cu toate instalațiile și utilajele necesare pe care o construise în 1958 pe terenul proprietatea sa, în satul Rotunda, județul Suceava.
La cererea formulată în temeiul Decretului nr. 224/1951 de fostul Sfat Popular al raionului Fălticeni în numele și pentru Secția financiară a raionului, înregistrată la fostul Tribunal Popular al raionului Fălticeni în martie 1960, completată oral de juristul unității la 1 aprilie 1960, prin sentința civilă nr. 435 din 1 aprilie 1960 s-a încuviințat vânzarea de către Secția financiară a imobilului proprietatea lui R.C. compus din clădire, instalații aferente și anexe pentru acoperirea sumei de 22.227,53 lei reprezentând impozite datorate și neachitate de pârât.
încuviințarea vânzării de către organele Ministerului Finanțelor s-a făcut în temeiul art. 15 din Decretul nr. 224/12 decembrie 1951 privitor la urmărirea imobiliară pentru realizarea creanțelor statului.
Art. 16 din decret, abrogat prevedea că “imediat după obținerea hotărârii judecătorești, unitatea financiară va fixa termenul de vânzare care nu poate fi mai mare de 15 zile de la pronunțarea hotărârii. în acest scop se vor emite publicațiile de vânzare care vor cuprinde: numele unității financiare care face urmărirea, numele și prenumele debitorului urmărit, descrierea și evaluarea imobilului urmărit, data și locul unde se face vânzarea. Publicația de vânzare va fi afișată la locul imobilului și la ușa unității financiare urmăritoare cu cel puțin 5 zile înainte de ziua fixată pentru vânzare. Dacă debitorul achită suma datorată înainte de termenul fixat pentru vânzare s-au chiar în ziua vânzării, aceasta nu se mai face".
Art. 18 din decret prevedea că numai “dacă la primul termen vânzarea nu se poate face din lipsă de cumpărători imobilele vor fi predate fără plată Comitetelor Executive ale Sfaturilor Populare din orașul sau comuna unde este situat imobilul încheindu-se despre aceasta proces-verbal".
Din textele precizate, care aveau caracter imperativ rezultă că, după pronunțarea hotărârii de încuviințare a vânzării, urma o procedură obligatorie de realizare a acesteia, în cadrul căreia debitorul avea posibilitatea achitării sumei datorate statului și numai după parcurgerea acestei proceduri, dacă vânzarea nu s-a putut realiza din lipsă de cumpărători, situație ce trebuia constatată prin proces-verbal conform art. 17 din decret, imobilul putea fi predat fără plată statului prin organele locale menționate.
în raport de aceste prevederi legale, procesul verbal încheiat la 10 iunie 1960 între delegatul Secției financiare a raionului Fălticeni și delegatul Sfatului popular al comunei Liteni, de predare-primire a imobilului, în care se menționează că această operațiune are loc în baza sentinței civile nr. 435/1960 a Tribunalului raionului Fălticeni, nu poate constitui un titlu valabil de preluare de către stat a acestui imobil.
Preluarea imobilului fiind făcută cu încălcarea prevederilor Decretului nr. 224/1951, deci în mod abuziv, iar acest imobil nemaiexistând în momentul de față după cum menționează pârâta în adresa către Tribunalul Suceava aflată la dosarul de fond, reclamantul are dreptul potrivit art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, la restituirea prin măsuri reparatorii în echivalent.
în legătură cu entitatea care trebuie să soluționeze notificarea, respectiv să acorde măsurile reparatorii în echivalent se impune a menționa prevederile pct. 9.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G.R. nr. 498/2003 potrivit cărora “Sintagma indiferent în posesia cui se află în prezent" are semnificația, pe de o parte, că incidența legii este stabilită erga omnes, indiferent de calitatea deținătorului și, pe de altă parte, are semnificația stabilirii momentului în funcție de care se face calificarea unității deținătoare, respectiv cel care deținea imobilul respectiv la data intrării în vigoare a legii (prezent se raportează la momentul nașterii juridice a dreptului la restituire). în cazul în care după intrarea în vigoare a legii, un imobil notificat potrivit legii a fost transferat în administrarea unei alte entități, aceasta din urmă devine entitate deținătoare investită cu soluționarea notificării".
în speță, instanțele nu s-au preocupat de stabilirea acestei situații care este esențială pentru soluționarea legală a cauzei.
Pentru clarificarea acestui aspect esențial, al stabilirii entității este necesar să se administreze probe, motiv pentru care se impune casarea hotărârilor pronunțate în cauză și reluarea judecății.
Cu ocazia rejudecării, instanța va analiza, sub formă de apărări și celelalte susțineri invocate de recurentul-reclamant în motivele de recurs.
în consecință, recursul a fost admis, hotărârile pronunțate au fost casate, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare instanței de fond.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1037/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1003/2005. Civil → |
|---|
