ICCJ. Decizia nr. 1043/2005. Civil
| Comentarii |
|
Reclamanta D.R. a chemat în judecată pe pârâții A.D. și N.F. pentru a fi obligați să-i lase în deplină proprietate și posesie suprafața de circa 200 mp, teren situat în Câmpulung, județul Argeș.
La data de 15 martie 2004, reclamanta și-a completat acțiunea, solicitând chemarea în judecată și a pârâtelor N.M. și A.A., soțiile celor doi pârâți, pentru a fi obligați să îi lase în deplină proprietate și posesie terenul, urmând ca toți pârâții să fie obligați să-și indice construcțiile edificate pe terenul reclamanților.
De asemenea, reclamanta a solicitat și anularea actelor de proprietate ale pârâților, pentru suprafețele de teren care se suprapun cu terenul proprietatea reclamanților.
Prin sentința civilă nr. 684 din 1 aprilie 2004, Judecătoria Câmpulung a admis în parte acțiunea și i-a obligat pe pârâții A.D. și A.A. să lase în deplină proprietate și posesie reclamantei suprafața de 67,14 mp teren, iar pe pârâții N.F. și N.M. i-a obligat să lase în deplină proprietate și posesie reclamantei suprafața de 62,38 mp teren.
Prin aceeași sentință, pârâții A.D. și A.A. au fost obligați să ridice de pe terenul reclamantei un coteț și o magazie, iar pârâții N.F. și N.M. au fost obligați să ridice o magazie și o șatră.
Capătul de cerere privind anularea actelor pârâților a fost respins.
împotriva hotărârii au declarat apel pârâții A.D. și A.A., precum și pârâții N.F. și N.M.
Curtea de Apel Pitești, secția civilă, prin decizia nr. 1599/A din 5 iulie 2004 a declinat competența de soluționare a apelurilor în favoarea Tribunalului Argeș.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că deși la data pronunțării hotărârii criticate, 5 iulie 2004, curtea de apel este, de principiu, instanța de apel, față de împrejurarea că acțiunea în revendicare, având ca obiect un teren, este un litigiu în materia fondului funciar, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. III din Legea nr. 195/2004, potrivit cărora apelurile formulate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță în materia fondului funciar, aflate pe rolul curților de apel la data intrării în vigoare a actului normativ, se trimit la tribunale.
La rândul său, Tribunalul Argeș, secția civilă, prin decizia nr. 533 din 29 octombrie 2004, a declinat competența de soluționare a apelurilor în favoarea Curții de Apel Pitești și, constatând ivit conflictul negativ de competență a dispus înaintarea dosarului înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru a hotărî asupra conflictului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în speță nu este vorba despre un litigiu în materia fondului funciar.
Instanța a mai reținut că litigiul a avut trei capete de cerere, revendicare, obligație de a face și anulare titlu de proprietate și că, deși cererea privind anularea titlului de proprietate emis pârâților a fost formulată în baza legii fondului funciar, ea este o cerere incidentală, în raport cu acțiunea principală în revendicare context în care hotărârea pronunțată este supusă căii de atac și termenului prevăzut de lege pentru acțiunea principală.
Competența soluționării apelurilor revine Curții de Apel Pitești pentru considerentele ce vor urma.
Reclamanta a investit Judecătoria Câmpulung-Muscel cu soluționarea unei acțiuni principale în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ.
Ulterior, reclamanta și-a completat acțiunea, solicitând printre altele și anularea actelor de proprietate ale pârâților, în măsura în care acestea nu se suprapun peste titlul de proprietate al reclamantei. Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 132 C. proc. civ., art. 480 și art. 1075 C. civ.
în raport de obiectul acțiunii principale, respectiv acțiunea în revendicare de drept comun, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., nu se poate reține că în speță este vorba de un litigiu în materia fondului funciar, deoarece o astfel de calificare nu poate fi dată decât litigiilor născute în legătură cu aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, modificată și completată prin Legea nr. 169/1997 și Legea nr. 1/2000.
De altfel, este de observat că reclamanta nu a invocat nici un moment dispozițiile actelor normative menționate.
Potrivit art. 17 C. proc. civ., cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.
Cum în cauză instanța a fost investită atât cu soluționarea unei cereri principale, cât și cu aceea a unor cereri incidentale, din care una a fost calificată de tribunal ca fiind un litigiu în materia fondului funciar, conform art. 17 C. proc. civ., hotărârea pronunțată este supusă căii de atac și termenului prevăzut de lege pentru acțiunea principală, calea de atac trebuia soluționată de instanța competentă să soluționeze calea de atac exercitată împotriva acțiunii.
Cum în raport de dispozițiile art. 282 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 195/2004, competența soluționării apelului revine curții de apel, astfel că, competența de soluționare a fost stabilită în favoarea Curții de Apel Pitești.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1051/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1032/2005. Civil → |
|---|
