ICCJ. Decizia nr. 1016/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 620 din 22 iulie 2003 Tribunalul Hunedoara a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul I.C. în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție al județului Hunedoara și Ministerul de Interne și au fost obligați pârâții să restituie reclamanților sumele reținute cu titlu de contribuție la asigurările de sănătate, în procent de 7%, în perioada 1 martie 2000 - 30 septembrie 2000, cu aplicarea coeficientului de inflație pentru fiecare lună până la data executării hotărârii.
S-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., iar cererea de chemare în garanție formulată de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. București, în contradictoriu cu C.N.A.S. București a fost respinsă ca rămasă fără obiect.
Recursurile declarate de pârâții Ministerul Administrației și Internelor București și Inspectoratul de Poliție al județului Hunedoara împotriva acestei hotărâri au fost respinse prin decizia civilă nr. 2302 din 10 noiembrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia.
Instanța de fond și cea de apel, în esență, au reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara nu este întemeiată, deoarece există raporturi de muncă între reclamant și pârâți.
Pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., care nu se află în raporturi de muncă cu reclamantul, nu poate fi obligată direct la restituirea sumelor, iar pe fondul pricinii s-a constatat că, potrivit art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 80/1995, cadrele militare în activitate au dreptul la echipament, hrană, asistență medicală și medicamente în condițiile stabilite prin hotărâre de guvern, iar conform art. 28 pct. 1 lit. c) din Legea nr. 360/2002 polițistul are dreptul la uniformă, echipament, asistență medicală și psihologică, proteze, precum și medicamente gratuite în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Art. 9 lit. b) din Legea nr. 80/1995 a fost completat prin art. 3 din H.G. nr. 270/1999, în sensul că pe lângă serviciile medicale din sistemul civil, prin unitățile sanitare și medicii de unitate din sistemul apărării, ordinii publice și justiției se asigură gratuit în situații speciale și anumite servicii medicale.
Rețin instanțele, că nici o dispoziție din aceste legi nu condiționează acordarea asistenței medicale gratuite de plata unor contribuții de asigurări de sănătate și nici contractul de asigurare încheiat între reclamanți și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. nu cuprinde vreo clauză prin care reclamanții să-și fi asumat o astfel de obligație.
Legile nr. 80/1995 și nr. 360/2002 care sunt speciale, derogatorii de la dreptul comun (care îl constituie Legea nr. 145/1997) au menirea să reglementeze în mod distinct și particular activitatea unei categorii de asigurați. De aceea, menționarea polițiștilor în art. 6 din Legea nr. 145/1997 ca beneficiari ai asigurărilor de sănătate, nu presupune existența obligației acestora de a plăti CAS -ul.
împotriva acestor hotărâri Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, susținând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii.
în esență, se arată că art. 4 din Legea nr. 145/1997 arată care sunt categoriile de persoane supuse, în mod obligatoriu, asigurării și stabilește obligația acestora de a plăti lunar contribuția pentru asigurările sociale de sănătate, iar în art. 6 și art. 55 sunt stabilite categoriile de persoane care beneficiază de asigurare de sănătate, fără plata contribuției pentru asigurările sociale de sănătate. Potrivit art. 52 alin. (1) din lege, cu excepția categoriilor prevăzute la art. 6 și art. 55, toate persoanele asigurate sunt obligate să plătească o contribuție lunară la fondul asigurărilor sociale de sănătate, în cotă de 7%, care se aplică, începând cu data de 1 ianuarie 1999, asupra veniturilor brute salariale, în cazul asiguraților care au calitatea de angajat.
în vederea aplicării dispozițiilor art. 9 lit. b) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, a fost emisă H.G. nr. 170/1999, care în art. 1 prevede dreptul la asistență medicală a cadrelor militare, în condițiile Legii nr. 145/1997, cu modificările ulterioare, iar prin art. 28 lit. c) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, s-a stabilit că polițiștii au dreptul la asistența medicală și psihologică, proteze și medicamente gratuite.
Se susține, că reclamantul beneficia, în perioada de referință, de gratuitățile prevăzute de art. 1 și art. 3 din H.G. nr. 270/1990 numai în condițiile Legii nr. 145/1997, care prevede obligația de achitare a cotelor de contribuție lunară la fondul asigurărilor sociale de sănătate, deoarece cadrele militare nu sunt scutite de plata contribuției, iar plata contribuției de 7% din drepturile salariale brute nu poate fi asimilată cu decontarea contribuției individuale pe bază de documente justificative. Noțiunea "contribuție individuală" este distinctă și de noțiunile asistență medicală profilactică și curativă în situații speciale, și în misiuni specifice, asistență medicală curativă la locul de muncă, asistență medicală în boli profesionale sau în accidente de muncă, precum și servicii de asistență stomatologică, altele decât cele prevăzute în contractul-cadru pentru asigurările sociale de sănătate care se asigură gratuit prin unitățile sanitare și prin medicii de unitate din sistemul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și justiției.
Se mai arată, că reclamantul a încheiat contract cu C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., iar în art. 2 din Legea nr. 145/1997 s-a stabilit că fondul asigurărilor sociale de sănătate se constituie din contribuția asiguraților, a persoanelor care angajează personal salariat, din subvenții de la bugetul de stat, precum și din alte surse.
Reclamantul nu este exceptat de la plata contribuției la fondurile sociale de sănătate și raportat la art. 3 lit. b) din O.G. nr. 56/1998 aprobată și modificată prin Legea nr. 458/2001, care stabilește modul în care sunt constituite fondurile C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
Recursul în anulare este inadmisibil.
O dată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 58/2003 (28 august 2003) calea de atac a recursului în anulare nu mai există în Codul de procedură civilă, deoarece prin art. 1 pct. 17 din ordonanță a fost abrogat art. 330 - 3304.
în vechea reglementare, art. 330 C. proc. civ. avea următorul conținut "Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție din oficiu sau la cererea ministrului justiției, poate ataca cu recurs în anulare, la Curtea Supremă de Justiție, hotărârile irevocabile pentru următoarele motive:_"
Potrivit textului citat, recursul în anulare, ca o cale extraordinară de atac, avea ca obiect numai hotărârile judecătorești irevocabile.
Această cale de atac fiind desființată prin O.U.G. nr. 58/2003, pentru situațiile de conflict de legi procesuale în timp se aplică art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58/2003, [text identic cu art. 725 alin. (4) C. proc. civ.], care dispune "Hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate.
Pentru recursul în anulare, interpretarea textului citat trebuie făcută în sensul că regula stabilită se aplică dacă această cale de atac exista la data pronunțării hotărârii judecătorești irevocabile, deoarece împotriva hotărârilor judecătorești irevocabile pronunțate după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 58/2003, nemaiexistând text legal care să justifice existența recursului în anulare, el nu mai poate fi introdus.
De aceea, în prezenta cauză, recursul în anulare, declarat împotriva unei hotărâri irevocabile pronunțate la data de 10 noiembrie 2003, este inadmisibil.
Pentru considerentele expuse, fără a se analiza criticile formulate, recursul în anulare a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1032/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1037/2005. Civil → |
|---|
