ICCJ. Decizia nr. 10171/2005. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10171
Dosar nr. 31218/2/2005
Şedinţa publică din 8 decembrie 2006
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12 august 2004, reclamanta SC A.Ţ.A. SA a chemat în judecată pe pârâţii: D.G. în calitate de persoană responsabilă cu producerea accidentului, şi SC I. SA Bucureşti, în calitate comitent, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa:
1) să se dispună obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 1.063.988.952 lei, reprezentând diferenţa nerecuperată din indemnizaţia de asigurare Casco, achitată asiguratului său la datele de 18 ianuarie 2002 şi 2 aprilie 2002 pentru a compensa costurile reparaţiilor necesare repunerii în circulaţie a autotractorului marca VOLVO proprietatea SC M.T. SRL, şi
2) obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale la suma datorată.
Fiind astfel investit, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 449 din 13 mai 2005, a admis în parte cererea formulată de reclamantă şi i-a obligat pe pârâţi, în solidar, la plata către acesta a sumei de 1.063.988.952 lei reprezentând despăgubiri civile, precum şi la dobânda legală, calculată în funcţie de suma datorată cu începere de la data introducerii acţiunii, 12 august 2004, şi până la data plăţii efective.
Totodată, pârâţii au fost obligaţi, în solidar, şi la plata sumei de 132.324.779 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Soluţia instanţei de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă, care, prin Decizia nr. 128 A din 31 martie 2006, a respins ca nefondate apelurile formulate de reclamantă şi pârâţi.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, au declarat recurs reclamanta SC A.Ţ.A. SA şi pârâţii: D.G. şi SC I. SA Bucureşti.
La termenul de judecată de la 24 noiembrie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Curte a invocat din oficiu excepţia de ordine publică privind necompetenţa materială a Curţii de Apel Bucureşti de a soluţiona apelurile formulate de părţi împotriva sentinţei tribunalului în raport de modificările aduse prin Legea nr. 219/2005.
Asupra excepţiei invocate se constată următoarele:
Legea nr. 219 din 5 iulie 2005 a modificat dispoziţiile C. proc. civ. referitoare la competenţa instanţelor judecătoreşti, reinstituind principiul ierarhiei acestora în soluţionarea căilor de atac, în sensul că judecarea apelului şi a recursului aparţine instanţei imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea supusă controlului.
Conform art. II alin. (1) din Legea nr. 219/2005 „procesele în curs de judecată în primă instanţă la data schimbării competenţei instanţelor legal investite, precum şi căile de atac se judecă de instanţele competente potrivit legii".
Alineatul (2) al aceluiaşi articol prevede că: „apelurile aflate pe rolul curţilor de apel la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa tribunalului se trimit la tribunale".
Prin sintagma „potrivit prezentei legi" legiuitorul a avut în vedere atât dispoziţiile procedurale privind instanţa competentă să soluţioneze căile de atac dar şi dispoziţiile de competenţă materială determinate de valoarea obiectului litigiului.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 pct. 1 raportate la art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2005, judecătoriile judecă în primă instanţă toate procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de până la 5 miliarde lei.
În speţă, valoarea obiectului litigiului este sub 5 miliarde lei (respectiv 1.063.988.952 lei) aşa încât competenţa materială de soluţionare a apelurilor aparţine tribunalului şi nu curţii de apel.
Este de menţionat că potrivit dispoziţiilor legale menţionate, curţile de apel au competenţa de a soluţiona recursurile în materie civilă numai când valoarea obiectului litigiului este sub 5 miliarde lei, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având valoarea obiectului litigiului este peste 5 miliarde lei.
Cum, în speţă, Curtea de Apel Bucureşti a soluţionat apelurile în loc să trimită cauza spre competenta soluţionare la Tribunalul Bucureşti, a pronunţat o hotărâre nelegală, încălcând competenţa altei instanţe.
De altfel, prin Decizia nr. 90 din 7 februarie 2006 a Curţii Constituţionale s-a stabilit că normele procedurale consfinţite prin art. II din Legea nr. 219/2005 sunt constituţionale, având caracter tranzitoriu, părţile beneficiind de toate drepturile şi garanţiile procedurale menite să le asigure dreptul la apărare şi un proces echitabil.
Drept urmare, în raport de considerentele arătate, recursurile declarate în cauză vor fi admise în baza art. 312 alin. (3) teza a II-a cu referire la art. 312 alin. (b) C. proc. civ., se va casa Decizia atacată şi se va trimite cauza la Tribunalul Bucureşti pentru soluţionarea apelurilor declarate de părţi împotriva sentinţei nr. 449 din 13 mai 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanta SC A.Ţ.A. SA şi de pârâţii SC I. SA şi D.G. împotriva deciziei nr. 128A din 31 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza la tribunalul Bucureşti pentru soluţionarea apelurilor declarate de părţi împotriva sentinţei nr. 449 din 13 mai 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 decembrie 2006 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 10167/2005. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 10125/2005. Civil. Anulare act. Recurs → |
|---|
