ICCJ. Decizia nr. 10382/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10382
Dosar nr. 27049/1/2005
Şedinţa publică din 14 decembrie 2006
Asupra recursului de faţă, constată:
Prin cererea notificată sub nr. 8 din 10 mai 2001, petentul B.V. a cerut restituirea în natură a unei suprafeţe de teren, invocând incidenţa Legii nr. 10/2001.
Prin dispoziţia nr. 200 din 11 aprilie 2003, Primarul Municipiului Focşani a respins cererea ca nefondată reţinând că petentul nu face dovada calităţii de persoană îndreptăţită în sensul art. 3 din lege.
Prin cererea înregistrată la 11 iunie 2003, reclamantul B.V. a cerut anularea dispoziţiei şi restituirea în natură a unei suprafeţe de 800 mp teren situat în Focşani, judeţul Vâlcea.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că la data de 6 octombrie 1979 a înstrăinat soţilor M.M. şi M.S. construcţiile, împrejurare în care terenul aferent acestora în suprafaţă de 800 mp, a trecut în proprietatea statului conform art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, dobânditorii construcţiilor primindu-l în folosinţă de la stat pe durata existenţei acestora. Reclamantul a susţinut că preluarea terenului în această manieră de către stat constituie o preluare abuzivă în sensul art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 10/2001 şi, pe cale de consecinţă, este îndreptăţit ca terenul să îi fie restituit în natură.
Prin sentinţa civilă nr. 230 din 24 septembrie 2003, Tribunalul Vâlcea a respins cererea ca neîntemeiată.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că pentru terenul în litigiu s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea proprietarilor construcţiilor edificate pe acesta, în procedura Legii nr. 18/1991.
Reţinând şi faptul că reclamantul îşi justifică cererea dedusă judecăţii doar prin necesitatea instituirii unei servituti de trecere pe acest teren, aspect care nu poate face obiectul analizei în procedura Legii nr. 10/2001, prima instanţă a apreciat că se impune respingerea acesteia ca nefondată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul susţinând că proprietarul construcţiilor era îndreptăţit să primească în procedura Legii nr. 18/1991 doar o suprafaţă de 200-250 mp teren aferent construcţiilor şi nu întreaga suprafaţă de teren.
Ca atare, reclamantul solicită anularea parţială a Ordinului nr. 28/1994 emis de Prefectul jud. Vrancea proprietarilor construcţiilor pentru o suprafaţă de 550 mp şi restituirea acestui teren în natură în favoarea sa.
Prin Decizia civilă nr. 193/A din 26 noiembrie 2003, Curtea de Apel Galaţi a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.
În motivarea deciziei instanţa a reţinut că solicitarea de anulare a Ordinului nr. 28/1994 prin care se atestă că proprietari ai terenului în litigiu sunt cumpărătorii construcţiilor este o cerere nouă care, fiind formulată pentru prima oară în apel, nu poate face obiect al analizei în prezenta cauză.
Aşa fiind, cum reclamantul nu a formulat critici cu privire la soluţia dată în prima instanţă şi cum în apel nu se pot formula cereri noi, altele decât cele care au făcut obiect al analizei în primă instanţă tribunalul a apreciat că se impune respingerea apelului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul B.V., susţinând că atât la judecata în prima instanţă cât şi în apel a propus două variante de retrocedare a terenului, anume, fie 800 mp, fie 550 mp teren, terenul fiindu-i necesar pentru a face posibil accesul său la o altă suprafaţa de 3150 mp teren situată în spatele construcţiilor, loc înfundat, invocând incidenţa art. 304, pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Prin Decizia civilă nr. 5915 din 28 octombrie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a respins recursul ca fiind tardiv declarat.
Prin Decizia civilă nr. 6086 din 21 iunie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis contestaţia în anulare formulată de recurent şi, constatând că recursul a fost declarat în termenul prevăzut de lege, a anulat Decizia mai sus arătată şi a reţinut recursul pentru soluţionare.
Analizând criticile formulate de reclamant care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea nu pot fi primite pentru următoarele considerente:
În drept, regimul juridic al terenurilor preluate de stat în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974 ca urmare a înstrăinării construcţiilor a fost reglementat prin dispoziţiile Legii nr. 18/1991.
Astfel, potrivit art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, terenurile atribuite în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcţiilor în condiţiile art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinţă a terenului, proprietari ai locuinţelor.
Cât priveşte întinderea suprafeţei de teren aferente construcţiilor reclamantul avea posibilitatea să o conteste, respectiv să ceară anularea Ordinului nr. 28/1994 emis de Prefectul jud. Vrancea, în cadrul procedurilor legale prevăzute de Legea nr. 18/1991, act normativ în baza căruia, de altminteri, i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul grădină în suprafaţă de 3149 mp situat în spatele construcţiilor prin titlul nr. 118352/2002 emis de Comisia judeţeană Vrancea pentru stabilirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 a fondului funciar.
Aşa fiind, cum reclamantul nu a contestat şi nu a obţinut anularea totală sau parţială a titlului de proprietate emis în favoarea proprietarilor construcţiilor pe care Ie-a înstrăinat, solicitarea sa de restituire în natură a acestui teren, total sau parţial, formulată în procedura Legii nr. 10/2001 nu poate fi primită.
Ca atare, pentru considerentele de fapt şi de drept arătate, având în vedere şi limitele investirii de către reclamant prin cererea dedusă judecăţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a constata că recursul dedus judecăţii se dovedeşte a fi nefondat.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a avut în vedere şi faptul că stabilirea servituţiilor, inclusiv a celei de trecere, astfel cum îşi argumentează reclamantul pretenţiile, excede domeniului de reglementare al Legii nr. 10/2002, o astfel de cerere putând face obiect al analizei instanţelor în procedura dreptului comun.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.V. împotriva deciziei civile nr. 193/A din 26 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10437/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 10232/2005. Civil → |
|---|
