ICCJ. Decizia nr. 10232/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10232
Dosar nr. 27647/1/2005
(nr.vechi 11185/2005.
Şedinţa publică din 11 decembrie 2006
Deliberând asupra recursurilor civile de faţă;
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Piteşti sub nr. 1438 din 21 iulie 2004, reclamantul G.A.A. a chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea prin Primar, solicitând anularea Dispoziţiei nr. 2203 din 2 iunie 2004, emisă de Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că dispoziţia atacată este nelegală şi netemeinică sub toate aspectele cu privire la restituirea în natură , în proprietate exclusivă, a imobilului teren situat în Râmnicu Vâlcea, şi a cerut restituirea întregii suprafeţe de teren în exclusivitate, conform actului de vânzare-cumpărare al autorului său, K.B., autentificat la data de 4 august 1944, în temeiul Legii nr. 10/2001 fiindu-i restituit doar o parte din acesta.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
O copie a acţiunii reclamantului şi înscrisurilor anexate a fost înregistrată la Tribunalul Vâlcea sub nr. 2201 din 28 septembrie 2004, iar prin încheierea din 22 octombrie 2004, aceasta a fost înaintată în vederea conexării la dosarul nr. 1438/2004, ceea ce s-a şi dispus prin încheierea pronunţată la data de 29 octombrie 2004, ambele dosare având acelaşi obiect şi privind aceleaşi părţi.
La data de 4 februarie 2005 a formulat cerere de intervenţie în interes propriu A.V.C., care a solicitat respingerea cererii reclamantului şi constatarea nulităţii totale a dispoziţiei atacate, precum şi nulitatea parţială a Dispoziţiei nr. 849/2002 cu privire la restituirea terenului în suprafaţă de 340 mp în proprietate exclusivă, ambele dispoziţii fiind emise de Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea.
În motivarea cererii, intervenienta a arătat că deţine în calitate de proprietar apartamentul situat la etajul imobilului cu parter şi etaj, construit pe terenul în litigiu, imobil constituit din două unităţi locative distincte, locuinţa fiind cumpărată la data de 24 aprilie 1997, în condiţiile reglementate de Legea nr. 112/1995, dat fiind că a deţinut bunul în cauză în calitate de chiriaş.
A precizat că prin Dispoziţia nr. 849/2002 reclamantului i-a fost restituit în natură apartamentul de la parter, conform Legii nr. 10/2001, cât şi o parte din terenul aferent (respectiv 340 mp) în proprietate exclusivă, prin aceeaşi dispoziţie statuându-se că o suprafaţă de 20 mp din teren îi revine acesteia în mod exclusiv, iar pentru restul de 404 mp se află în indiviziune cu reclamantul.
Astfel, în flagrantă contradicţie cu prima dispoziţie, prin Dispoziţia nr. 2203/2004, s-a restituit reclamantului încă 101 mp în proprietate exclusivă, care face parte din suprafaţă de 404 mp atribuită în indiviziune.
Intervenienta a invocat prevederile art. 22 din Legea nr. 112/1995, argumentând cererea sa în sensul că se află în coproprietate forţată şi perpetuă cu petentul în privinţa terenului aferent construcţiei, considerând că a dobândit şi dreptul de proprietate asupra respectivului teren, conform art. 33 din HG nr. 20/1996.
A arătat că prima dispoziţie, nr. 849/2002, este definitivă întrucât reclamantul nu a formulat nici o contestaţie împotriva ei, iar cea de a doua dispoziţie. nr. 2203/2004, a fost emisă cu eludarea legii.
Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 215 din 10 martie 2005, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul G.A.A. împotriva Dispoziţiei nr. 2203/2004 emisă de Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea prin Primar.
A admis în parte cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta A.V.C. în privinţa solicitării de a se stabili o cotă indiviză pentru terenul aferent apartamentului cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 23815/13209/1997, situat în Râmnicu Vâlcea, şi a respins celelalte capete de cerere din cererea de intervenţie şi în consecinţă:
A anulat în parte Dispoziţia nr. 2203/2004 emisă de Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, în sensul că:
A stabilit că pentru suprafaţa de 113,37 mp, aferentă locuinţei şi dependinţelor, cumpărate de intervenienta în baza Legii nr. 112/1995, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 23815/13209 din 24 aprilie 1997 (fila 61), conform schiţei releveu, etaj şi magazie de la filele 87 şi 88 şi schiţei anexă la raportul de expertiză întocmit de expertul ing. S.G. de la fila 92, reclamantul şi intervenienta în interes propriu se află în indiviziune, fiecare cu o cotă ideală, abstractă de câte ½, ca efect al contractului din 24 aprilie 1997.
A dispus restituirea în proprietate exclusivă către reclamant şi a diferenţei de teren în suprafaţă de 189,63 mp până la totalul de 303 mp, suprafaţă ce face parte din parcela de 404 mp restituită acestuia prin Dispoziţia nr. 849/2002 (fila 57), potrivit planului de situaţie anexat la respectiva dispoziţie.
A menţinut restul Dispoziţiei nr. 2203/2004.
În considerentele sentinţei, instanţa de fond a reţinut, pe baza probatoriului administrat în cauză următoarele:
Reclamantul, în calitate de persoană îndreptăţită la restituirea în natură a imobilului, beneficiar exclusiv al dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, prin Dispoziţia nr. 2203/2004 a primit în cotă exclusivă, iar nu în indiviziune cu municipiul Râmnicu Vâlcea şi suprafaţa de 101 mp identificată prin schiţa anexă ce face parte din suprafaţa de 400 mp, atribuită anterior în indiviziune prin Dispoziţia nr. 849/200. Această porţiune de 101 mp se adaugă la parcela de 340 mp identificată în planul-situaţie anexă la prima dispoziţie, rămânând un rest de teren neatribuit în cotă exclusivă de 303 mp.
S-a reţinut de instanţa de fond că această soluţie este greşită deoarece prin raportare la prevederile Legii nr. 112/1995, act normativ în baza căruia intervenienta a cumpărat unui din cele două apartamente constitutive ale clădirii aflate pe terenul în litigiu din Râmnicu Vâlcea, reclamantul trebuia să beneficieze de măsura reparatorie a restituirii în natură în cota exclusivă şi pentru diferenţa de 189,63 mp din restul de 303 mp ce face parte din parcela de 404 mp restituită prin Dispoziţia nr.849/2002, numai suprafaţa de 113,37 mp fiind în stare de indiviziune între reclamant şi intervenienta, ca efect al proprietăţii avute asupra celor două apartamente de către fiecare.
Sub acest aspect s-a reţinut a fi întemeiată şi cererea de intervenţie, cumpărătoarea A.V.C. justificând un interes propriu legitim de a se constata că aceasta deţine o cotă indiviză pentru terenul aferent locuinţei dobândită în 1997, respectiv pentru suprafaţa de 113,37 mp pe care se află efectiv apartamentul său, situat la etaj, cu suprafaţă utilă de 97,39 mp şi una din dependinţe, aflată la sol (magazia) cu suprafaţă utilă de 15,98 mp (97,39 + 15,98 mp).
Pentru celelalte capete de cerere, cererea intervenientei s-a reţinut a fi neîntemeiată, aceasta nejustificând un interes legal, cu atât mai mult cu cât în cauză este vorba de o procedură specială instituită exclusiv în favoarea persoanei îndreptăţite la măsurile reparatorii prevăzute de Legii nr. 10/2001, respectiv în favoarea reclamantului.
Instanţa de fond a constatat că, raportat la prevederile art. 21, art. 22 şi art. 26 alin. ultim din Legea nr. 112/1995 şi art. 37 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin HG nr. 20/2006 şi completate şi modificate prin HG nr. 11/1997, intervenienta nu are vocaţie decât la o cotă indiviză din teren, aferentă construcţiei, apartamentului şi anexelor dobândite în 1997 în suprafaţă de 113,37 mp, nu şi la terenul ce excede acestei suprafeţe. Astfel, instanţa de fond a reţinut că pentru suprafaţa de 113,37 mp aferentă locuinţei, intervenienta deţine o cotă indiviză de 1/2, cealaltă cotă din aceeaşi suprafaţă fiind deţinută de reclamant iar restul din terenul restituit în baza Legii nr. 10/2001 aparţinându-i acestuia din urmă în cotă exclusivă de 1/1. La dreptul indiviz deţinut de intervenientă din suprafaţa menţionată, aceasta are şi un drept real de folosinţă în privinţa terenului strict necesar pentru accesul (în comun) în locuinţa sa şi dependinţe (magazie), drept avut şi anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Tribunalul a motivat că regimul juridic instituit pentru sintagma de "teren aferent" conform Legii nr. 112/1995, în cazul cumpărării locuinţei de către chiriaşi, este mult mai restrâns decât cel reliefat prin diferite reglementări anterioare, în sensul că vizează numai terenul aflat sub construcţie, incluzând şi dreptul de folosinţă pentru acces la elementele clădirii, iar nu şi terenul alăturat, indiferent de categoria de folosinţă, limitarea fiind impusă de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 112/1995.
Dispunând anularea în parte a Dispoziţiei nr. 2203/2004, tribunalul a stabilit că reclamantul şi intervenientă se află în indiviziune cu privire la suprafaţa de 113,37 mp, pentru acest teren aferent locuinţei dobândite de intervenientă aceştia având fiecare o cotă indiviză de 1/2, iar reclamantului i se va restitui în proprietate exclusivă şi suprafaţa de 189,63 mp până la totalul de 303 mp, făcând parte din parcela de 404 mp restituită prin dispoziţia din anul 2002.
Cum prin Dispoziţia nr. 849/2002 s-a atribuit reclamantului în proprietate exclusivă 340 mp, iar acesta nu a contestat măsura dispusă prin acea dispoziţie în termen legal, a fost menţinută Dispoziţia nr. 2203/2004 pentru atribuirea parcelei de 101 mp în proprietate exclusivă, la care se adaugă diferenţa de 189,63 mp, terenul de 20 mp atribuit intervenientei pentru acces magazie profitând acesteia.
Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia civilă nr. 377 A din 17 iunie 2005, a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâţii Primăria municipiului Rm.Vâlcea şi Primarul municipiului Rm.Vâlcea şi de intervenientă A.V.C. în baza aceloraşi considerente. Cu privire la critica formulată atât de pârâţi cât şi de intervenientă în sensul că instanţa de fond a ignorat constatările, propunerile şi concluziile expertului desemnat în cauză deoarece nu a dispus suplimentarea expertizei cu un raport de expertiză întocmit de un expert în specialitatea construcţii pentru a stabili cotele părţi aferente ale terenului, aflate în indiviziune forţată, în raport de suprafeţele construite, instanţa de apel a constatat că este nefondată şi că în mod corect instanţa de fond a respins cererea formulată de intervenientă privind efectuarea expertizei, apreciind că precizările făcute de aceasta pot fi soluţionate odată cu fondul. Instanţa de apel a motivat că administrarea unei probe neutile şi neconcludente în soluţionarea cauzei ar conduce la tergiversarea judecăţii şi astfel s-ar încălca principiul rezonabilităţii soluţionării unei cauze, statuat de jurisprudenţa CEDO.
Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recurs pârâţii PRIMĂRIA MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA şi PRIMARUL MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA şi intervenienta în interes propriu A.V.C.
În dezvoltarea motivelor lor de recurs, întemeiate în drept pe art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., pârâţii PRIMĂRIA MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA şi PRIMARUL MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA, au susţinut că instanţa de apel a interpretat în mod eronat dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 112/1995 şi art. 37 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 aprobate prin HG nr. 20/1996, hotărârea pronunţată fiind dată cu aplicarea greşită a legii. Pârâţii au arătat că, în conformitate cu dispoziţiile legale menţionate, foştii proprietari dobândesc cota parte din proprietatea indiviză asupra părţilor din construcţii care, prin natura lor, nu se pot folosi decât în comun, aceeaşi reglementare aplicându-se şi cu privire la „terenurile aferente" clădirilor, cotele de proprietate determinându-se proporţional cu suprafaţa construită. Au mai arătat că potrivit art. 37 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, în situaţia chiriaşilor care au dobândit dreptul de proprietate asupra locuinţelor şi anexelor gospodăreşti, dreptul de proprietate se dobândeşte şi asupra terenului aferent în raport cu suprafaţa construită, în condiţiile art. 26 alin. ultim din Legea nr. 112/1995. Pârâţii au susţinut, raportat la textele legale redate, că instanţa a confundat cota-parte din suprafaţa construită cu cota-parte din terenul aferent acesteia şi că, respingând apelul pe care l-au declarat împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, instanţa de control judiciar a stabilit că reclamantul şi intervenienta se află în indiviziune forţată numai pentru o suprafaţă de 113,37 mp, ce reprezintă, în fapt, suprafaţa construită a locuinţei şi a anexei de la subsol, cumpărate de intervenienta prin contractul de vânzare-cumpărare la care se face referire în dispozitivul sentinţei pronunţate de Tribunalul Vâlcea şi că astfel instanţele de fond şi apel au privat-o pe intervenienta de posibilitatea oricărui acces la calea publică şi la magazia de la subsolul clădirii.
Referitor la motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pârâţii au susţinut că, deşi în apel au invocat faptul că instanţa de fond a ignorat constatările expertului conform cărora imobilul, construcţie are la sol o suprafaţă de 139,23 mp iar la subsol se află magazia intervenientei şi nu a dat curs propunerii de a se desemna un expert în construcţii care să stabilească cotele părţi aferente ale terenului aflate în indiviziune forţată, în raport cu suprafeţele construite, instanţa de apel a apreciat că proba este neutilă şi neconcludentă în soluţionarea cauzei cu argumentul că „intervenienta nu putea beneficia de o cotă parte indiviză mai mare din terenul în litigiu , decât terenul aferent efectiv locuinţei dobândite, proporţional cu suprafaţa utilă apartamentului şi dependinţelor acestuia", argument care reprezintă o motivare contradictorie întrucât ceea ce se solicitase era stabilirea acestei suprafeţe şi nu a alteia.
Pârâţii PRIMĂRIA MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA şi PRIMARUL MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA au conchis că, faţă de motivele invocate, se impune admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinţei iar pe fond respingerea contestaţiei şi menţinerea dispoziţiei atacate.
Intervenienta A.C.V., în dezvoltarea recursului său, a arătat că dispoziţia nr. 849/2002 emisă de Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea prin care suprafaţa de 404 mp i-a fost atribuită în indiviziune cu reclamantul G.A. este irevocabilă şi că, în pofida acestui fapt, prin dispoziţia nr. 2203/2004 emisă de acelaşi primar, această suprafaţă a fost diminuată cu 101 mp, care au fost adăugaţi suprafeţei restituite iniţial astfel încât această din urmă dispoziţie constituie o flagrantă eludare a legii iar hotărârea instanţei de apel prin care s-a menţinut, fie şi parţial, această dispoziţie este nelegală.
Intervenienta A.C.V. a arătat, totodată, că prin Decizia instanţei de apel s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 112/1995 şi art. 37 din HG nr. 20/1996, susţinând că dreptul de proprietate al chiriaşului asupra terenului derivă din lege, făcându-se o distincţie categorică între cota-parte din construcţii şi cota-parte din „terenul aferent", acesta din urmă determinându-se „proporţional" - în cazul fostului proprietar - sau „în raport cu suprafaţa construită" în cazul chiriaşului. A arătat că terenul „aferent" constă şi în terenul de sub construcţie dar nu se reduce numai la acesta ci cuprinde şi alte părţi „care, prin natura lor, nu se pot folosi decât în comun: calea de acces şi drumul public şi la dependinţe, o porţiune rezonabilă în jurul construcţiilor fără de care nu se poate concepe folosirea întreţinerea şi repararea acestora etc." şi că prin Decizia recurată se stabileşte că s-ar afla în indiviziune forţată cu petiţionarul numai asupra unei porţiuni de teren în suprafaţă de 113,37 mp însă această statuare vine în flagrantă contradicţie cu dispoziţia nr. 849/2002, menţinută prin Decizia recurată, în conformitate cu care este proprietară în indiviziune cu reclamantul asupra unui teren în suprafaţă de 404 mp.
Un ultim motiv de recurs invocat de intervenientă s-a referit la faptul că în raportul de expertiză întocmit de expertul G.S. acesta şi-a declinat competenţa cu privire la stabilirea suprafeţei construite precum şi pentru stabilirea cotelor părţi aferente ale terenului, aflate în indiviziune forţat propunând desemnarea unui expert în construcţii care să clarifice întinderea dreptului pe care îl au părţile asupra terenului, însă hotărârile au fost pronunţate fără administrarea acestei probe.
Recursurile sunt fondate pentru considerentele care succed.
Raportul juridic dedus judecăţii priveşte imobilul compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 764 mp, imobil situat în Râmnicu Vâlcea, care a făcut obiectul notificării formulate de G.A.A. şi cu privire la care Primăria municipiului Vâlcea a emis Dispoziţiile nr. 849 din 13 noiembrie 2002 şi nr. 2203 din 2 iunie 2004, având în vedere că „etajul , mansarda, pivniţa şi magazia cu terasă" care fac parte din imobil au fost vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 23815/13209 din 24 aprilie 1997, încheiat între RAETA Rm.Vâlcea, vânzător şi A.V.C., cumpărător (având calitatea de intervenientă în cauză).
În fapt, litigiul poartă asupra suprafeţei de teren ce urmează a fi restituită în natură reclamantului G.A.A. în raport cu suprafaţa de teren aferentă apartamentului de la etajul imobilului din Rm. Vâlcea, compus din 4 camere de locuit şi dependinţe, cu o suprafaţă utilă de 97,39 m şi anexele gospodăreşti după cum urmează: mansarda (45,72 mp); pivniţa (4,80 mp), magazie cărămidă (15,98 mp) şi terasa (16,44 mp) (conform contractului de vânzare-cumpărare şi schiţelor de la filele 82-84 dosar fond) vândute intervenientei A.V.C.
Potrivit art. 22 din Legea nr. 112/1995, „în cazul în care apartamentul care se restituie în natură se află într-o clădire cu mai multe apartamente, foştii proprietari sau moştenitorii lor dobândesc cotă-parte din proprietatea indiviză asupra tuturor părţilor de construcţii şi instalaţii, precum şi asupra dotărilor, care, prin natura lor, nu se pot folosi decât în comun.
Cota de proprietate se dobândeşte indiferent de clădirea, scara sau etajul la care este situat apartamentul.
În privinţa terenurilor, dispoziţiilor alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător.
Cotele de proprietate la care se referă prezentul articol se determină proporţional cu suprafaţa construită."
Art. 26 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 prevede că suprafeţele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora şi care depăşesc suprafaţa aferentă construcţiilor, rămân în proprietatea statului.
Totodată, potrivit art. 33 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 stabilite prin HG nr. 20/1996 publicată în M.Of., Partea I, nr. 16 din 23 ianuarie 1996, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 9 din HG nr. 11/1997 publicată în M.Of., Partea I, nr. 16 din 4 februarie 1997 şi care după republicarea în M.Of., Partea I, nr. 27 din 18 februarie 1997 a devenit art.37, în situaţiile de vânzare către chiriaşi a apartamentelor şi, când este cazul, a anexelor gospodăreşti şi a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândeşte şi asupra terenului aferent, cu respectarea dispoziţiilor art. 26 alineatul ultim din lege.
Este de reţinut că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, în cuprinsul său nu a fost menţionată cota indiviză din terenul asupra căruia cumpărătoarea A.C.V. a dobândit dreptul de proprietate, conform textelor de lege arătate, deşi contractul tipizat cuprindea o astfel de clauză (fila 61 dosar fond), iar menţionarea acestei suprafeţe nu s-a făcut nici ulterior, prin încheierea unui eventual act adiţional la contract.
Astfel fiind, reiese cu evidenţă că era de esenţa soluţionării cauzei
determinarea, printr-o expertiză, a întinderii dreptului de proprietate asupra
terenului aferent construcţiei (respectiv cota indiviză din teren)dobândit de
A.C.V. în temeiul prevederilor Legii nr. 112/1995, cu atât mai mult cu cât chiar expertul S.G. a arătat în completarea la raportul de expertiză efectuat în cauză (filele 76-85 dosar fond) că aceasta poate fi calculată de către un inginer în specialitatea construcţii.
De aceea, administrarea acestei probe era utilă, pertinentă şi concludentă în soluţionarea cauzei şi deşi constatările instanţelor de fond şi apel sunt juste în sensul că prin exercitarea dreptului de cumpărare conferit de art. 6 şi art. 9 din Legea nr. 112/1995 intervenienta nu putea beneficia de o cotă-parte indiviză mai mare din terenul în litigiu decât terenul aferent efectiv locuinţei dobândite şi că nu poate fi primită solicitarea intervenientei în sensul de a i se atribui o cotă de 50% din întregul teren cuvenit petentului, aceasta neavând vocaţie la o cotă indiviză şi pentru terenul ce excede suprafeţei aferente locuinţei sale şi dependinţelor, efectuarea de către un expert în construcţii a unei expertize care să stabilească, aşa cum am arătat, întinderea dreptului de proprietate asupra terenului dobândit de A.V.C. în temeiul Legii nr. 112/1995, se impunea cu necesitate. Motivul că prin administrarea expertizei având acest obiectiv s-ar încălca principiul rezonabilităţii soluţionării unei cauze statuat de jurisprudenţa CEDO nu poate subzista în condiţiile în care principiul adevărului, unul din principiile fundamentale ale dreptului procesual civil, materializat în art. 129 alin. (5) C. proc. civ., implică cerinţa ca toate împrejurările de fapt ale cauzei să fie stabilite de instanţă în deplină concordanţă cu realitatea, astfel ca hotărârea ce urmează a fi pronunţată să fie conformă acestei realităţi.
În speţă, deşi instanţa de fond, prin sentinţa confirmată de instanţa de apel, a apreciat că există suficiente elemente în funcţie de care poate stabili care este cota indiviză din teren asupra căreia intervenienta are un drept de proprietate, cerinţa pronunţării unei hotărâri în deplină concordanţă cu realitatea ar fi fost îndeplinită după efectuarea unei expertize având ca obiect calcularea acestei cote, în vederea eliminării eliminarea oricăror dubii ce ar putea exista cu privire la acest aspect.
Or neadministrarea probei a avut consecinţe cu privire la aplicarea corectă a dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 şi art. 37 din Normele metodologice de aplicare a acesteia, care conferă intervenientei A.V.C. vocaţie la dobândirea unui drept de proprietate asupra unei cote indivize din terenul în litigiu aferent apartamentului şi anexelor gospodăreşti şi, totodată, a unui drept de folosinţă pentru acces la elementele clădirii, pentru care există un drept de coproprietate forţată şi perpetuă (fundaţie, intrarea în clădire, scara comună, zidurile exterioare şi cele dintre apartamente etc.) cu condiţia de a fi exercitat în condiţii normale, fără se lezeze dreptul reclamantului, beneficiar al măsurilor reparatorii instituite prin Legea nr. 10/2001.
Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte va admite recursul, va casa Decizia atacată şi va trimite cauza Curţii de Apel Piteşti pentru rejudecarea apelurilor.
Cu această ocazie, instanţa de trimitere va dispune efectuarea unei expertize de către un expert constructor care să stabilească şi să calculeze cota indiviză din terenul aferent apartamentului şi anexelor gospodăreşti asupra căruia intervenienta A.V.C. a dobândit un drept de proprietate, în temeiul Legii nr. 112/1995 şi al art. 37 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, cu respectarea regimului juridic statuat de aceste acte normative referitor la acest aspect, prilej cu care se vor avea în vedere şi aspectele învederate în înscrisurile care emană de la reclamant (respectiv cererile din 16 iunie 2003 şi 12 octombrie 2004 adresate Primarului municipiului Rm. Vâlcea depuse la filele 41-42 dosar recurs).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de PRIMĂRIA MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA şi PRIMARUL MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA şi de intervenienta în interes propriu A.V.C. împotriva deciziei nr. 377 A din 17 iunie 2005 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe în vederea rejudecării apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publica astăzi, 11 decembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10382/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 10105/2005. Civil. Despagubiri. Recurs → |
|---|
