ICCJ. Decizia nr. 1119/2005. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1119
Dosar nr. 8668/200.
Şedinţa publică din 28 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 1002/A din 29 aprilie 2004 s-a respins apelurile declarate de reclamanţi, de pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca şi de intervenienta SC T.C. SRL contra sentinţei civile nr. 1284 din 16 decembrie 2003 a Tribunalului Cluj, prin care s-a admis în parte contestaţia reclamantelor şi a fost anulată dispoziţia nr. 1335 din 14 martie 2002 a Primarului, dispunându-se restituirea în natură a cotei ½ din apartamentele nr. 13-18 înscrise în C.F. colectivă 128461 şi a cotei de ½ din terenul aferent.
Contra deciziei au declarat recurs reclamanţii, Primarul municipiului Cluj-Napoca şi intervenienta SC T.C. SRL, relevând, în motivele de recurs motive de fond.
Recursurile sunt fondate.
Reclamanţii au calificat neechivoc, prin notificare şi, apoi prin contestaţia, intitulată plângere, cadrul procesual al cauzei, fixându-l în procedura specială neapelată prin Legea nr. 10/2001.
Ca răspuns la notificarea nr. 2150 din 2 mai 2001 Primarul a emis dispoziţia nr. 1335 din 14 martie 2002 de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului situat în Cluj-Napoca, urmând să se acorde alte măsuri reparatorii.
Contestaţia reclamanţilor s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 20 şi urm. din Legea nr. 10/2001, iar citativul la prima instanţă l-a cuprins ca pârât, unitate deţinătoare pe Primarul municipiului, care a emis dispoziţia contestată.
Atât în prima instanţă, cât şi în apel procesul a avut ca părţi pe reclamanţi, ca persoane îndreptăţite în sensul dat de art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001 şi ca pârât, pe Primarul municipiului Cluj-Napoca, care, de altfel, în această calitate a declarat apel şi, apoi, recurs.
Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 „.....unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie sau dispoziţie motivată......", iar conform art. 20 alin. (3) „în cazul primăriilor, restituirea în natură se.... către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor....."
Aşadar, părţi în procedura specială reglementată de Legea nr. 10/2001, sunt persoana îndreptăţită şi unitatea deţinătoare, care, în speţă, este Primăria, caz cum prevede art. 20 alin. (3) din lege.
În acelaşi sens sunt dispoziţiile următoare din art. 24 şi urm. din lege, care consacră dreptul persoanei îndreptăţite „de a ataca în justiţie Decizia (dispoziţia)" alin. (7), precum şi competenţa specială atribuită secţiei civile a tribunalului "în a cărui circumscripţie teritorială se află sediul unităţii deţinătoare".
Cum în cauză primarul nu are calitatea de parte, adică de pârât, rezultă că procesul s-a judecat în contradictoriu cu o altă parte decât cea prevăzută imperativ în lege, primăria, ca persoană juridică funcţională, se constată că Decizia este nelegală, urmând a fi casată, iar cauza trimisă instanţa de apel pentru rejudecare, conform art. 312 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanţii V.A., V.C., ş.a., pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca şi intervenienta SC T. SA SRL împotriva deciziei civile nr. 1102 din 29 aprilie 2004 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 1795/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1838/2005. Civil → |
---|