ICCJ. Decizia nr. 1149/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1149
Dosar nr. 2721/200.
Şedinţa publică din 16 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificarea formulată de reclamantul P.Z. şi adresată, la data de 27 iulie 2001 pârâtei C.C. Gherla s-a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri băneşti pentru imobilul situat în Gherla, judeţul Cluj care a constituit proprietatea antecesoarei reclamantului K.R.
În notificare se arată că imobilul a fost preluat abuziv în anul 1973, în temeiul Decretului nr. 218/1960, după emigrarea familiei în Israel.
Reclamantul a solicitat despăgubiri pentru apartamentul II, aflat în prezent în proprietatea pârâtei, pe care l-a evaluat la 25.000 dolari SUA.
La notificarea formulată de reclamant, C.C. Gherla a răspuns prin emiterea deciziei nr. 857 din 1 septembrie 2001, în sensul respingerii cererii acestuia de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.
În argumentarea deciziei, pârâta a arătat că imobilul înscris iniţial în C.F. nr. 16, nr.top. 555 era compus din casă cu două apartamente şi teren de 347 mp.
La data de 8 mai 1973, în baza încheierii de C.F. nr. 479 – 1973, s-a intabulat dreptul de proprietate al Statului Român, în baza Decretului nr. 218/1960 şi a Decretului nr. 712/1966.
La data de 16 februarie 1997, în baza încheierii de C.F. nr. 1/422, imobilul a fost dezmembrat în două parcele, respectiv: parcela nr. 1, cu nr.top 555/1, cu ramura de folosinţă curte, în suprafaţă de 166 mp, care se readnotează în favoarea Statului Român şi parcela nr. 2, cu nr.top. nou 555/2, cu ramura de folosinţă casă cu 2 apartamente şi teren în suprafaţă de 181 mp, care se adnotează în favoarea Statului Român.
La data de 17 martie 2000, parcela cu nr. 2 a fost dezmembrată în două apartamente cu nr.top. noi, astfel: apartamentul nr. 1, cu nr.top. 555/2/I, care a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995 actualilor proprietari şi apartamentul nr. 2, cu nr.top. 555/2/II, compus din magazin alimentar şi magazie, care a fost readnotat în favoarea Statului Român.
S-a precizat că acest „apartament nr. 2" era într-o stare avansată de degradare, motiv pentru care, în anul 1970, acesta a fost demolat şi, în locul lui, C.C. Gherla a construit actualul spaţiu cu destinaţie comercială, conform contractului de antrepriză nr. 34/1971.
Dreptul exclusiv de proprietate al pârâtei asupra imobilului nou construit a fost constatat prin sentinţa civilă nr. 1692 din 10 noiembrie 2000 a Judecătoriei Gherla, rămasă irevocabilă şi s-a intabulat în C.F.
S-a conchis că, imobilul pentru care reclamantul a formulat notificarea a fost demolat în 1971, având o vechime de 53 de ani şi fiind într-o stare avansată de degradare, astfel că nu se pot acorda despăgubiri pentru un imobil care nu există.
La data de 2 aprilie 2002, reclamantul s-a adresat cu acţiune Tribunalului Cluj, în temeiul dispoziţiilor art. 24 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 10/2001, solicitând anularea deciziei şi stabilirea cuantumului despăgubirii ce i se cuvine pentru imobilul demolat, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 823 din 4 decembrie 2002, Tribunalul Cluj a respins acţiunea reclamantului.
S-a reţinut că, potrivit art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, reclamantul ar fi trebuit să adreseze notificarea Prefecturii Cluj, în termenul şi în condiţiile reglementate de art. 21 din aceeaşi lege deoarece situaţia imobilului în litigiu se încadrează în prevederile art. 9 alin. (2), respectiv este un imobil cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, care a fost demolat, astfel că restituirea nu mai este posibilă decât prin măsuri reparatorii în echivalent.
S-a reţinut culpa reclamantului pentru adresarea greşită a notificării, în condiţiile în care a beneficiat şi de asistenţă de specialitate a unui avocat.
Reclamantul a declarat apel împotriva sentinţei Tribunalului Cluj nr. 823 din 4 decembrie 2002, care a fost respins prin Decizia civilă nr. 45 din 27 martie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
S-a reţinut că sarcina sesizării prefecturii în a cărei rază se află ori s-a aflat imobilul preluat abuziv, conform legii, revine persoanei îndreptăţite la despăgubiri şi nu instanţei, aşa cum a solicitat reclamantul prin cererea de apel.
La data de 5 mai 2003, reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, criticând-o pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În susţinerea recursului, reclamantul a arătat că a adresat corect notificarea unităţii deţinătoare, în speţă intimatei-pârâte, faţă de dispoziţiile art. 20 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora, în cazul bunurilor deţinute de o organizaţie cooperatistă, persoana îndreptăţită poate opta şi pentru măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri băneşti.
Recurentul critică Decizia instanţei de apel şi pentru că a făcut aplicarea prevederii art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, susţinând că textul invocat priveşte imobilele cu destinaţie de locuinţă şi nu spaţiile comerciale, cum este cel în cauză.
În subsidiar, recurentul arată că, în ipoteza în care s-ar accepta totuşi punctul de vedere al instanţei de apel este evident că intimata-pârâtă nu avea calitatea de a soluţiona cererea sa, astfel că Decizia pârâtei-intimate trebuia anulată.
În final, recurentul a solicitat casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare deoarece nu s-a pronunţat o soluţie pe fond.
Recursul reclamantului este fondat pentru considerentele ce urmează.
Este adevărat că imobilul vizat de cererea reclamantului este deţinut de o organizaţie cooperatistă, respectiv de pârâta-intimată C.C. Gherla şi că, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, reclamantul are dreptul de a opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri băneşti.
Legea a reglementat însă într-un capitol special procedura de acordare a despăgubirilor băneşti, respectiv capitolul V, care, în art. 36 alin. (2) stabileşte că notificările prin care persoana îndreptăţită solicită aceste despăgubiri se adresează prefecturii în a cărei rază se află ori s-a aflat imobilul preluat abuziv, în termenul şi în condiţiile reglementate de art. 21 din aceeaşi lege.
Sub acest aspect, instanţele au reţinut corect faptul că reclamantul a îndreptat greşit notificarea.
Potrivit art. 21 alin. (4) din lege, notificarea înregistrată face totuşi dovada deplină în faţa oricăror autorităţi, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. (1) al aceluiaşi text (inclusiv cu prelungirile legale), chiar dacă aceasta a fost adresată altei unităţi decât cea care deţine imobilul.
Este evident că reclamantul are o culpă în adresarea greşită a notificării, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, dar această împrejurare nu poate avea ca efect pierderea dreptului la despăgubiri, respectiv pierderea dreptului de a beneficia de dispoziţiile legii speciale pentru că, menţinând soluţia instanţei de apel, reclamantul nu are altă cale decât aceea de a formula o notificare nouă pe care să o adreseze corect.
Ori, nu acesta este sensul art. 21 alin. (4) reprodus mai sus, la care se adaugă, printr-o asemănare de situaţie, dispoziţia cuprinsă în art. 36 alin. (3) potrivit căreia, în cazul în care persoana îndreptăţită a solicitat restituirea în natură, dar aceasta nu a fost aprobată sau nu este posibilă, potrivit legii, unitatea deţinătoare sau, după caz, primăria va transmite Decizia, respectiv dispoziţia privind oferta de acordare a despăgubirilor băneşti, prefecturii în a cărei rază acestea îşi au sediul.
În acest context, pârâta-intimată avea posibilitatea ca, din oficiu sau la cererea reclamantului să îndrepte notificarea către prefectură.
Oricum, Decizia emisă în cauză de pârâtă trebuia examinată de instanţe sub aspectul condiţiilor ei de fond, inclusiv cu privire la competenţa pârâtei de a se pronunţa cu privire la notificarea îndreptată greşit spre ea, astfel că, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1), (2) şi (5) C. proc. civ., se va admite recursul, se va casa Decizia instanţei de apel şi se va trimite cauza spre rejudecarea cererii de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul P.Z. împotriva deciziei nr. 45 din 27 martie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1148/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1151/2005. Civil → |
|---|
